Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU
Poemele visării

Visare într-o zi de vară

Ploile mărunte îşi sterg fruntea de nori,
straturi de ceaţă se ridică pe coridoarele cerului,
neliniştite formele de relief se ţin strâns de mâini.
O muselină fină îmbracă orizontul dinamic
şi se desfăşoară peste umerii goi ai munţilor,
pădurile coboară odată cu apele învolburate
pe văi până-n spinarea dealurilor spre câmpiile de praf ale tăcerii.
Se umplu de visare pleoapele de rouă ale dimineţilor
unde păsările, cântăreţi profesionişti exersează de zor
în mirabilul cor condus de privighetori şi ciocârlii.
Luna mai în trăsuri de flori trece pe drumuri,
topeşte-n urmă miros ameţitor de liliac şi mărgăritar,
lumina, o regină ivită din cochilia soarelui
sărută pămăntul pe buzele uscate şi negre
şi lasă fluturii să-şi serbeze singura zi
în care-l prind sub aripi, aburi de ierburi.
În inimi dorul mângâierii gleznelor subţiri
se-aprinde în atomii de dragoste ai sângelui
şi muşcă din carnea moale a dorinţei,
o dizolvă în libertatea simplă a cuvintelor
odată cu întemeierea unui imperiu-n amiază.
Se face seară-n suflet şi crepuscul în priviri,
în stepa somnului freamătă caii vântului,
mantia întunericului mă acoperă de ploi
şi-mi spală lanurile cu emoţii de iubire.

Noapte de vis

Aş zice să lăsăm iarba să crească-n inimi
s-o pască caii nopţii de pe malurile râurilor de sânge,
trec umbrele singurătăţii prin copilăria cuvintelor
şi prind în palme silabele cântând în frunză.
Se limpezesc în izvoare picioarele tale subţiri,
aburul le cuprinde muşcând din aerul rece
de se-aprinde pielea şi arde cu volte diafane.
Noaptea ia forma reliefului şi se curbează sălbatic,
cerul coboară cu stelele pe case şi păduri
şi se joacă cu razele de lumină foşnitoare.
Păsările stau în frunzişuri cu ochii la secera lunii,
aşteaptă să se deschidă porţile dimineţii.
Sub pleoapele ochilor se topeşte mototolit întunericul,
libertatea capătă misterulul zborului înalt.
Ziua se prezintă bucuriei pe braţele soarelui
iar muzica ierburilor în freamăt de vânt
se acompaniază cu păsările strânse-n orchestră,
concertul fericirii a început furtunos.

Visele sunt inundate de lumină

Noaptea nu-şi mai înţelege întunericul obişnuit
şi se plictiseşte de o apucă somnul,
visele sunt inundate de lumină
aşa cum este inima femeii tinere,
care priveşte dintr-un balcon, bărbaţii în trecere.

Apoi se închide între pereţii jupuiţi,
fredonează un cântec melancolic şi trist.
Un tablou strâmb pare să aibă o lacrimă-n ochi,
priveşte spre fereastra care n-a fost deschisă niciodată
fiindcă nu dă spre stadă
şi strada este singura care îndepărtează singurătatea.

Luminile oraşului se văd peste linia ferată
dorite cu o foame de dragoste.
Când vine cineva totul se transforma dintr-o dată,
femeia capătă o înfăţişare de lup flămând
care s-a pierdut de prea multe ori în pustiu.

Are-n ochi o sclipire ce iese verde la suprafaţă
şi se înalţă mlădioasă pe picioarele lungi
ca o floare într-o zonă sălbatică
ce înfloreşte rar.

Nicolae Vălăreanu Sârbu,     
Sibiu, 31.10.2016.