Teodor Epure
Primăvara vine de pe culmi înalte Coboară prin păduri și cărări zvântate, Ca o luntre ce se pierde în zare, Și mereu face semne când dispare. Aburii se-nalță-n aerul încălzit, Furnicile s e-ntorc la mușuroiul clădit Și cu un zâmbet dulce și gând senin, Privesc cu drag,cum în șir cocorii vin. Pe o frunză plină cu boabe de rouă, Urcă un gândac, rătăcit,când plouă, Urcă, numără pașii,și stă rezemat, Până când e smuls de un vârtej ciudat. Liniștea intră-n iarba înaltă dansând, Vântul discută cu cineva reproșând, Că împrospătează aerul răsfirat Și nu primește omagiul așteptat. Când pomul cerului se va redeschide, Voi arde vechile amintiri avide, Bucurându-mă când cerul e senin, Și nu va mai exista niciun suspin. Te rog primăvară să vii prin sat mai des, Să privesc cum mugurii din mlădițe ies, Și se hrănesc cu aceeași apă de izvor, Când pe cer nu e nicio urmă de nor.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania