Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

NOTE, COMENTARII, IDEI: S.O.S. – MONUMENTELE BOTOŞANILOR (V)

NOTE, COMENTARII, IDEI

S.O.S. – MONUMENTELE BOTOŞANILOR (V)

MONUMENTUL FUNERAR AL FAMILIEI SOFIAN, DIN CIMITIRUL „PACEA” – BOTOŞANI, DEZMEMBRAT

Autor, Ionel Bejenaru

casa sofianRecent, cu prilejul „NOPŢII MUZEELOR”, ediţia 2011, marele Cimitir „Bellu” al Bucureştilor, inclus pe lista UNESCO, a fost deschis nocturn vizitatorilor, motivul major fiind acela că, aici, îşi află loc 20% din monumentele Capitalei României. Dacă noi, românii, am importat din Franţa „Noaptea Muzeelor”, noi, botoşănenii, am putea importa, de la Bucureşti, includerea în circuitul manifestării a vizitării celor două importante cimitire de aici, „Eternitatea” şi „Pacea”, bogate în valoroase monumente. Cu oarece efort de concepţie, însă. Să luăm aceste zise/scrise ca un preambul necesar.

Altfel, situate în imediata vecinătate a Bisericii Cimitirului „Pacea” din municipiul Botoşani, mormintele şi monumentul care eternizează memoria unor mari filantropi ai Botoşanilor secolului al XIX-lea, Ruxandra şi Nicolae Sofian, ctitori de acte cu bătaie lungă în folosul botoşănenilor, se pierd, la rându-le, printre tradiţionalele bălării ale cimitirelor botoşănene, departe de a fi puse în valoarea lor patrimonială, ca în cazul altor (puţine) monumente. Ruxandra Sofian (1827-1896), bunăoară, s-a afirmat aici, la Botoşani, în condiţiile dificile ale susţinerii Războiului de Neatârnare a României, din 1877-1878, în acţiunea colectării de bani şi ofrande pentru ostaşii români răniţi, foarte mulţi, fii bravi ai Botoşanilor, Domnia Sa activând în Societatea (Comitetul) Doamnelor din Botoşani, ca membru în comitetul său executiv, pus sub preşedinţia Reginei Elisabeta, având ca sarcină „să primească în îngrijire banii şi colectele ce se vor oferi de către filantropii de ambele sexe, în ajutorul ostaşilor noştri răniţi”. Misiune onorantă şi dusă la bun sfârşit. Apoi, prin baluri, serbări, concerte ş.a., Comitetul Societăţii Doamnelor (Femeilor) Române al Societăţii Reuniunii Doamnelor Române din Botoşani, Ruxandra Sofian şi-a adus aportul la numeroase acte de caritate în folosul Botoşanilor şi al botoşănenilor. Într-o vreme, sediul acestei societăţi filantropice s-a aflat în Casa Nicolae Sofian – Arapu, aflată în parcul aferent actualului Spital Judeţean ,,Mavromati”, cu faţa la Bulevardul Eminescu, pisania de pe porticul casei consemnând – „Acest sfânt locaş cu hramul Sfântului Nicolae s-au făcut din nou, din temelii, la anul 1838, de d. Stolnicul Neculai Sofian cu a sa cheltuială spre vecinica pomenire a părinţilor săi şi a tot neamul”. Am mai adăuga că mulţi săraci ai Botoşanilor au beneficiat la sfârşitul secolului al XIX-lea de generozitatea şi caritatea actelor Ruxandrei Sofian, ca în 1887, 1889, 1890, 1891 ş.a. Neculai Sofian (1812-1900) s-a dovedit un mare filantrop al Botoşanilor, unele dintre actele sale dăinuind şi în ziua de astăzi, cu precădere frumoasa bijuterie arhitectonică a municipiului, „Casa Sofian”, să zicem, aflată în curs de restaurare. Dispariţia din viaţă a lui N. Sofian, în 1900, n-a trecut neobservată, mass-media locală şi centrală consemnându-i faptele – „Defunctul şi-a lăsat întreaga avere (3 milioane) azilului de bătrâni din Botoşani, înfiinţat de dânsul, cu condiţia ca numărul paturilor să sporească de la 25 la 50, să se înfiinţeze 4 şcoli agronomice pe moşiile sale şi să se împartă în fiecare an la Sf. Nicolae câte o mie lei celor mai sărace familii de săteni de pe moşiile sale” („Albina”, 1 octombrie 1900). Mai insistăm asupra marilor sale acte filantropice, spicuind şi din Testamentul său – „Institutul Nicolae Sofian, legatarul meu universal, va înfiinţa şi întreţine câte o şcoală practică de agricultură pe moşiile mele Havârna şi Livenii din judeţul Dorohoi, Zosinu sau Băluşenii din judeţul Botoşani, precum şi pe Pilipăuţii din judeţul, Dorohoi. Partea mea din moşia Pilipăuţi, lăsată institutului de defuncta mea soţie Ruxandra Sofian va fi anume afectată, conform testamentului acesteia, la întreţinerea ospiciului de infirmi, înfiinţat de mine în oraşul Botoşani şi dependinte tot de instutut (…). Institutul va da la 20 de şcolari sărmani din oraşul Botoşani câte o bursă lunară până la 20 lei (…)”. Să mai spunem că Neculai Sofian a fost, o vreme, şi primar al urbei Botoşanilor, ca şi senator, întru înţelegerea mai corectă a personalităţii sale. Sunt toate acestea argumente în plus pentru cinstirea celor doi filantropi, Ruxandra şi Nicolae Sofian, motivând restaurarea monumentului din Cimitirul „Pacea”, prin lipirea la loc a îngerului de bronz din partea dreaptă, recuperat după o tentativă de furt, aflat la biserică, eventual şi a cununii de lauri, tot de bronz, prin reconstituirea ei, în cazul în care nu se mai păstrează. Niciun efort, în acest sens bun, nu este de nesocotit, dimpotrivă. Numai că, am mai sesizat acest aspect,acum peste cinci ani („Jurnalul Dimineaţa Botoşanilor”, 2 mai 2006), nepăsarea rămâne intactă. Şi, vorba marelui artist Constantin Tănase – „Păi, până când?”.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5