Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Nu mă las, nu mă las, cărţile mele îmi aduc acasă amintirile…

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 9 (129), Septembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Nu mă las, nu mă las, cărţile mele îmi aduc acasă amintirile…

Primit pentru publicare: 19 Sept. 2019
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 20 Sept. 2019
© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul

Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


       Întâmplările vieţii care pot fi povestite în scrierile noastre, cum s-a dovedit a fi şi cea de mai ieri-alaltăieri,  cu şi despre Tiberiu Ceia, muzicologul, interpretul, sunt multe, multe şi variate, iar cărţile care le înmagazinează nu trebuie uitate pe raftul care le-am rânduit.  Am fost tare mâhnit, de exemplu, când din cărţile care le-am expediat la Biblioteca „V. A. Urechia” Galaţi, manager-director prof, dr. Zanfir Ilie, care mi le confirma primirea, acum doamna Corina Emanuela Dobre îmi comunica despre „Adriana. Cuvinte din iarna vieţii. Memorialistică”, 2014, „Adriana: Un vis i-a fost viaţa”, 2015, ş.a., autor Ion N. Oprea, nu au nici un cititor. 

  Nu au nici un cititor pentru că…

       Am înţeles cauza din ce am citit în Luceafărul – Botoşani de Liliana Derevici, 12 septembrie 2019, scris în aceeaşi zi, „Reluarea Cenaclului literar „Radu Stanca” de la Centrul de vârstici  nr. 2, Cluj-Napoca, după o bine meritată vacanţă de vară”, ajungându-se la „a ruginit frunza din vii – noi ne întoarcem la poezii”, cenaclu care, spune Liliana e în activitate de 17 ani şi, pentru că,  acum la reluarea ei, participanţii s-au regăsit într-o bibliotecă în care prezent a fost şi Al. Fllorin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor din România.

         Entuziast de ce pot face nişte bibliotecari cu cărţile pe care le gestionează, am şi luat legătură mai întâi cu oaspetele care este şi inspiratorul manifestărilor, întrebându-l pe net:

       -Care este adresa Cenaclului, maestre : şi i-am relatat succint că vreau să expediez acolo una din cărţile Adrianei,cu găndul că anumite capitole pot fi puncte de discuţii cu vârstnicii asistaţi în căminele de  acolo ori din ţară, că cenacliţtii şi bibliotecarii din Cluj păstrează obiceiul, cum făceau odată în corpore scriitorii, se deplasează cu rucsacul cu căţi în întreaga ţară, ca vărstnicii să nu se plictisească, fac lecturi şi discuţii împreună….

         Mostră a ce este scrisul Adrianei i-am expediat scriitorului Al. Florin Ţene şi ceva din scrierile celei pe care o preţuiesc, adică a Adrianei…. care la Galaţi se odihnesc  pe raft.

         – Vreţi, Centrul  vârstnicilor nr. 2,  Cenaclul literar „Radu Stanca”, unde să ajungă vreunul din romanele cu şi despre Adriana ?,  adresaţi-vă doamnei Ligia Bocşa, str. Decebal 21, preşedinta Cenaclului, m-a sfătuit tot prin net iubitorul şi dânsul difuzor de carte interesantă, ca cel care oferă, prin funcţie dar ca şi om de carte sfaturi şi jurnaliştilor…

Vedeţi ce contează obişnuinţa, deprinderea de a comunica de la distanţă, ca la Cenaclul „Prietenia”-Iaşi, cum l-au botezat pe al nostru Cenaliştii, toţi ca unul, deşi aflaţi fiecare la casa lui ori unde le-o fi masa de scris, hărtia sau pixul, cum se chinuia Păstorel, nu numai când colabora la Album literar Gastronomic, editat de revista literară Viaţa Românească prin…1983. Dar…apăruse, oare, pixul?

         După asemena crâmpeie, parte a muncii cu cartea, revin la alte gânduri şi la ce am mai scris după ce în Luceafărul am tras concluzia că articolul meu despre Tiberiu Ceia nu poate ajunge la cititori.
Şi, pentru că nici acum nu-s prezent la „articole asemănătoare”, pentru că se poate să fi fost şters îmi spune Google, din respect pentru cenaclişti dar şi pentru cititori în general, chiar dacă normele UE mi-ar interzice destăinuirea, hai să ne aducem aminte despre articolul amintit şi atât de preţuit de Adriana Antreiaş-Micu, prietena noastră, care şi ea cu vocea de la 95-.98 de ani atât de duios ne cânta la microfonul din camera unde era cazată:

Tiberiu Ceia la 75 de ani, într-un Cămin de asistați, ca și Adriana?

Născut pe data de 16 iulie 1940 în Timișoara, din părinți Aurel și Solomeia, tatăl funcționar la primărie, mama casnică, Tiberiu Ceia, cunoscutul mare cântăreț de muzică populară, își amintește: “Era ca în poveste. Doi părinți tineri, veseli, cu mulți prieteni, care ne umpleau mereu casa în care domnea buna înțelegere și multă iubire. Se trăia bine în România de atunci. Era belșug în casa noastră, iar părinții mei  erau doi inși frumoși și eleganți, lucru care s-a răsfrânt și asupra mea”.

Crescut cu melodiile Ioanei Radu și Mariei Lătărețu pe buze, copilul Tiberiu Ceia, la cinci ani, la Grădina Capitol din Timișoara, interpreta în public “Cruce albă de mesteacăn”, cântec învățat de la tatăl său Aurel Ceia. Debutul său oficial a avut loc în 1967 pe scena Operei din localitate, după care, în ansamblul “Doina Oltului”, sub îndrumarea dirijorului Gheorghe Stan, a plecat pe drumul succeselor, în toată lumea, abandonându-și altă dragoste – cariera de profesor de limba română. A rămas cu muzica:

Frumoasă-i vecina noastră
Scoate capu pe fereastră
Să văd chip frumos,
Drag și luminos.
R: Au, inima mea, ce frumoasă-i dragostea!
   Că eu cât trăiesc, tot am să iubesc.

Aseară trecui călare
Pe la poarta dumitale,
Te zării la lumânare
Necăjită tare.

Dacă-aș ști că nu-i așa
Aș sta tot la ușa ta,
Că vreau să trăiesc,
Cu cine iubesc!
Cu extensie: Hai mândră în Dealul Spirii
                      Să te-nvăț tabla-nmulțirii:
                       Cât fac doi ori doi
                       Și noi amândoi?

Doi ori doi fac patru
Iară noi doi facem altu
Că nu-i așa greu
Dacă ți-l fac eu…

„Erau frumoase cântecele acestea, de ce nu mai sunt auzite?”, l-a întrebat moderatoarea pe omul de 75 de ani care i-a răspuns fără ezitare: „Se interpretează și se ascultă și astăzi în Căminul de asistați social, unde sunt internați”.

Cuvinte la care am făcut legătura cu  ceea ce am scris împreună cu şi despre Adriana Andreiaş-Micu de la Schitul Darvari din Bucureşti și ea, neprofesionistă, cântă colegelor sale melodii populare, arii din opere dar scrie și cărți editate la Iaşi.

 Tiberiu Ceia, o fi citit cărțile Adrianei ca eroină și autor a lor?.

De la Tiberiu Ceia merită să căutăm și să mai ascultăm: „Tot așa mă bate gându…”; „ Din copită bate murgul”; „Pavele, Pavele!”; „În grădina cu flori multe”; „Dacă-i uitați pe toți cei dragi…”; „Doină,dor și omenie…”
Mulți ani maestre!
                                                                     Ion N. Oprea
P.S. Vedeţi cât de mult face dacă respecţi ceea ce ai scris, poţi împărtăşi, peste ani, şi altora ceea ce ai aflat de la alţii despre oameni cu viaţă lungă?!

19 septembrie 2019

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.586 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5