Nicolae Vălăreanu Sârbu
POEM

Nu sunt omul care alunecă

Mi-am pus gândurile să aştepte
în ascunsul meu intim
îndepărtându-mă
de toţi cei care mă ameninţă.

Şi mi-am zis, din obişnuinţă
nu sunt omul care alunecă
ci mai degrabă cel vertical
ce-şi caută în sine urcuşul,
atunci cresc şi înfloresc împrejur
voinic în haine de sărbătoare.

Din întâmplare se naşte ocazia
care mă pune în faţa posibilităţii
să prind peştele cel mare.

Am rămas în clipa impară
cum plopii lui Eminescu
cu o mână tandră de pictor,
să copiez creaţia lui Dumnezeu.

Apoi cu ochiul de lună
nopţile-mi capătă har,
păsări de lumină visătoare
zboară prin gânduri.