Vasile LEFTER

Volumul de poezii, „O călătorie prin copilărie”, apărut la Editura Izvorul Cuvântului în 2023, se deschide cu poezia „ O întrebare” care trimite ab initio la primii noștri poeți, atât ca formă, cât și ca fond. 

Sunt introduse teme clasice: copilăria, natura, dorința de cunoaștere a Universului.
Comunicarea cu elementele naturii denotă o aplecare spre panteismul blagian. Copilul trăiește frenetic mirajul naturii receptate la nivel primar, mai mult senzorial:
„Alb gingaș cu ochii-n zare,
Strigă ca un clopoțel
Frate, soră, verișoară
Hai ieșiți cu toți afară!”

Fără a-și propune să descifreze calendarul naturii în munci și zile, poeta vibrează la frumusețile anotimpurilor, ascultându-l parcă pe Vivaldi. Vara metamorfozată devine o zâna gătita pentru a spori strălucirea soarelui:
„În rochie de in curată,
Cu macii roșii presărată
Și-o coroană aurie,
Din spicele de pe câmpie.”

Cea de-a treia fiică a anului, toamna, este elogiată pentru rodnicie, pentru peisajul fascinant, făcând trecerea spre anotimpul alb, pregătită printr-o uvertură cu șuier de vânt și cântec de zăpadă:
„ Aveți grijă vremea trece!
Nici nu termină cuvântul
Că deodată-ncepu vântul…”

Al patrulea anotimp este surprins liric prin mirajul sărbătorilor, așteptate cu nerăbdare de toți românii iubitori de credință și datină:
„Lângă bradul luminat,
Cu podoabe încărcat,
Așteptând Moșul la noapte,
Să le-aducă el de toate.”

După scanarea celor patru anotimpuri, prim-planul este ocupat de Soare. Stăpânul Universului intră în comuniune cu elementele telurice, marea devenind reper.
Sunt poezii în care ne emoționează lumea celor care nu cuvântă. Dragostea de mamă este surprinsă și în lumea celor cu altfel de limbaj. Lupta pentru supraviețuire se duce și în lumea înaripatelor. O roșcată își apară puii, înfruntând lăcomia uliului.
În viziunea poetei, obiectele devin purtătoare de sentimente (poezia Dorință). Într-un limbaj simplu, accesibil, este comunicat sentimentul iubirii de glie prin respectul față de tradiție și de strămoși (Micul Rai).
Ici-colo transpare vizibil sentimentul înstrăinării, potentat de momente limită, cum ar fi cele ale pandemiei.
„De ce am ajuns aici”- o aluzie la poezia „Mistrețul cu colți de argint” a lui Ștefan Augustin Doinaș. Un strigăt de revoltă se detașează din versurile poeziei „Rugăciunea lunii”, pentru oprirea dezastrului Planetar. Speranță pentru dăinuire se află mereu în mâinile lui Dumnezeu este mesajul poeziei „ O speranță”. „ Mai am un singur dor”, poezia care încheie volumul, este o parodie a celebrei poezii eminesciene printr-o translație la epidemia de covid care a decimat Omenirea. În subsidiar se simte un protest surd împotrivă celor lacomi și criminali.

Vasile Lefter,
membru UZPR