O CARTE CU ,,SFINTE STRAIE”. Stihuri scrise de Ovidiu Chelaru
Autor, Ion Istrate

Încercăm să fim consecvenţi de a semnala apariţiile editoriale, acolo unde editurile sau autorii sunt dispuşi a trimite redacţiei ,,Luceafărul” minimum de informaţii.

Aşadar, cu puţin timp în urmă, parţial cu sprijinul financiar al Primăriei Botoşani, la Editura Agata a apărut volumul ,,Sfinte straie – stihuri” scrisă de Ovidiu Chelaru, cu ISBN: 978-973-7707-93-2, codul de catalogare a Bibliotecii Naţionale a României: 921.134.1-1, o ediţie îngrijită de Ana-Maria Maluş şi tehnoredactată de Maricica Chelaru.
Cartea de 250 pagini, cu o prefaţă de Pr. Prof. Grigore Diaconu şi un cuvânt înainte al autorului, cuprinde poezii aşezate în 5 capitole: cap. I – ,,Prinos Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei”(5 poezii); cap. II – ,,Cele mai mari sărbători creştin-ortodoxe de peste an” (28); cap. III – ,,Ctitorii de credinţă botoşănene – Biserici domneşti, schituri şi mănăstiri” (17); cap. IV – Ctitorii de credinţă din Bucovina natală – Biserici domneşti şi mănăstiri” (26); cap. V – ,,Mai aproape de Dumnezeu” (15 poezii).
Deci, 91 de poezii! De ce Ovidiu Chelaru a selectat doar 91 de poezii pentru acest volum ? Să fie oare o trimitere la Psalmul 91 din Sfânta Scriptură? Fără a ne cufunda în comentarii, redau o versiune în versuri a acestui Psalm ,,Să cântăm numele Tău, Domn Preaînalt,/ Mila Ta să o vestim de dimineaţă,/ Adevărul Tău în noapte să-l tresalt,/ Cu psaltire, alăută, cu dulceaţă!// (…) Iar la bătrâneţe eu voi fi-n belşug,/ Voi privi în faţă pe al meu duşman./ Cei drepţi, răsădiţi în casa Lui ajung,/ Înmulţiţi precum sunt cedrii din Liban.// Şi la bătrâneţe dreptul înfloreşte,/ Şi la bătrâneţe dreptul se-nmulţeşte,/ Arătând că Domnul ne face dreptate,/ Că nu e Într-Însul nicio răutate./”

Cartea, pe lângă stihurile de o veritabilă sensibilitate, în care descoperim ,,bucuria pelerinului spiritual”, are şi un interesant caracter monografic, autorul reuşind ,,într-un mod original să imbine imaginile, explicaţiile preţioase despre mai vechi sau mai noi aşezăminte, sfinţi sau personalităţi ale Bisericii Ortodoxe” (Pr. Prof. Grigore Diaconu).

În cuvântul său, autorul mărturiseşte despre această carte că ,,este inspirată din acele convingeri personale, că omul trăieşte şi moare sub oblăduirea divinităţii” şi este scrisă ,,ca drept recunoştinţă adusă Cerului… astfel încât conştiinţa şi sufletul meu de pământean, să aibă mai puţine umbre”.

Iată, deci, la Ovidiu Chelaru, pe lângă altele, în ale scrisului (volumul de faţă fiind cea de-a 13-a carte), găsim şi o excelentă preocupare spre cele sfinte. Toate aceste creaţii vorbesc despre o rezonanţă pe care poetul o are în faţa tradiţiei şi moralei creştine. Ar trebui să mai vorbim şi de faptul că aceste preocupări spre cele sacre, frumoase, cele artistice, spre interiorizare, spre detaşare reies, evident, din conţinutul volumului ,,Sfinte straie – stihuri”. Dar, atenţie, spre deosebire de alţii, Ovidiu Chelaru nu calcă în străchini, ci este un atent şi, în acelaşi timp, nonşalant/neprefăcut în expresia poetică.

În general, opera lui Ovidiu Chelaru este o lecţie de viaţă, Domnia sa fiind eroul unor situaţii de viaţă obişnuite şi neobişnuite sau a unor trăiri pe care, sigur, nu le-a epuizat povestindu-le. Scrisul său nu este al unui înfrânt în orgoliu, de a fi obligat să recunoască, în intimitate, că există şi lucruri mai greu de controlat, că există un tip de relaţii care se ţes undeva în astral, în afara lumescului şi că, uneori, mare rău nu a făcut, nu a ţinut cont de aceste presentimente, de aceste semne ale unei precunoaşteri. Este, cred, una dintre cele mai importante lecţii de viaţă, pentru că trăirile sunt ale Domniei sale şi s-ar putea să fie cu duiumul, nu una, nu două, ci multe, multe… Nefiind o penitenţă, Dumnezeu i-a dat ceea ce este mai bun: de a avea putere să le priceapă şi să înţeleagă mesajul divin, de avea destoinicia de a le prelucra ca atare, de a le da acestora un cadru şi un reper foarte clar de trăire, unde morala şi conştiinţa nu sunt cuvinte goale.

Cu ,,Sfinte straie” Ovidiu Chelaru ne înveşmântează sufletul, ne face mai blânzi, mai omenoşi, ne apropie de divinitate şi sacralitate.