Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    O CARTE DE VIZITĂ A VREMII DE ACUM. ,,Golgota unui naiv”, de Lorena Petronela CHIRIBUȚĂ

    Autor: Lucia Olaru NENATI
    Primit pentru publicare: 15 Apr. 2022
    Editor: Ion ISTRATE
    Copyright: © 2022 Lucia Olaru Nenati, © 2022 luceafarul.net
    © 2022 by Agata
    Scopul publicării: promovarea și diseminarea informațiilor culturale.
    Este exclus scopul pentru a obține avantaj pecuniar Revistei Luceafărul sau autorilor publicați.
    NB
    Conținutul acestei publicații nu reprezintă în mod oficial opinia revistei Luceafărul.net, a cărei unică responsabilitate este de a publica opiniile colaboratorilor ei. Răspunderea privind corectitudinea și coerența informațiilor prezentate, precum și eventuale consecințe revin autorilor, conform prevederilor legale.


    În vremea de azi trăim o stare ciudată. Pe de o parte, ne înconjoară o pădure de contondențe amenințătoare și asurzitoare care-și scot colții din toate unghiurile, atentând la normalitatea vieții, atingându-ne brutal până în straturile cele mai profunde ale echilibrului ființei, violentându-ne toate credințele acumulate în chip de pavăză de apărare de-a lungul timpului, sfidându-ne cele mai banale convingeri și limite ale încrederii, obligându-ne să aflăm zilnic cum alți și alți oameni care precis trăiau și ei cu speranța și convingerea că există salvare și scăpare, dispar, pur și simplu, cu tot cu speranțele lor pe care nici nu au timp să și le activeze profund.

    Pe de altă parte, sau tocmai în chip de reacție la această vrie turbată a echilibrului și perturbare a existenței normale, simt nevoie să-și activeze cele mai adânci resorturi ale apărării sufletești de această „pandemie a sufletelor”. Și-atunci iau un creion și o foaie și se spovedesc ei; își fac, de fapt, un fel de psihanaliză la care nu așteaptă diagnostic, ci doar eliberare de teamă, de obsesie, de absurdul incredibil și imprevizibil al acestui anotimp existențial. E, de fapt, o exorcizare precum cele ale solomonarilor de odinioară, dar nu exprimată prin descântece, ci tot prin tăișul cuvintelor transformate în arme de apărare.

    Iar când aceste demersuri se exercită de către persoane instruite, obișnuite să viețuiască în arealul culturii, în a căror construcție psihologică lecturile au constituit elemente ziditoare și formatoare de caracter și deprinderi, aceste exorcizări îmbracă, parcă fără voie, mantia poetică a metaforelor și a imaginilor neobișnuite în comunicarea comună.

    De astă dată, aceea care se deconspiră – ce e drept, destul de sfielnic! a fi „păcătuit” prin căderea în culpa metaforelor este și ea o persoană aflată în interiorul arealului cultural, ca actriță, realizatoare de emisiune TV, precum și prin alte modalități artistice sui-generis. Toate aceste felii identitare o îndreptățesc să-și intituleze, conștient, volumul de poeme pe care a simțit imboldul de-a le construi ca un zid de apărare, ca o cetate de scăpare din primejdia expierii, „Golgota unui naiv”.

    Chiar sub acolada acestui titlu, acestui destin ea știe să-i atribuie o definiție glacial de conștientă, din primul poem: „În naștere ți-e moartea și-n viață ți-e viața – deci fii!”. Și, nesurprinzător, sufletul său simte atracția de-a se adăposti de această ghilotină și autodafe, în imaginarul refugiu al naturii: „De la un timp degetele mele prind rădăcini / trupul meu se transformă în arbori și frunze”.

    Aflându-se într-un târziu al timpului poeziei, autoarea resimte profund cutumele instituite în lungul parcurs de ființare a acesteia; nu mai accesează formatul prosodic al rimelor ritmate, de care de mai demult s-a emancipat creația lirică; dar poate și pentru că n-o simte ca fiindu-i trebuitoare organic. Și-apoi, ar fi greu ca amalgamul mereu schimbător și plin de imagini fulgurante ce tresaltă rapid în zeci de cioburi strălucitoare („Oglinda îți dă doar repere…”) să poată fi înșeuate în canonul unor versuri disciplinate prozodic.

    Și-apoi știm că nici nu-i nevoie azi, când poezia s-a emancipat de toate constrângerile și când haina ei o îmbracă doar cei ce o resimt ca fiindu-le organică! Poeticitatea acestui manuscris este conferită tocmai de viteza trecerii stărilor schimbătoare precum cerul populat de nori negri, călători grăbiți peste soare. Neliniștea aceasta ce cuprinde acest manuscris de la prima până la ultima filă este exact starea acestui timp existențial, despre care scriam la început, pe care dorul armoniei îl face și mai acut: „Mi-e dor de lumina zilelor în care bucuria era miros de cireșe,/ (…) Mi-e dor de lumina aceea vie cu care-mi zideam viitorul, / Alergam înspre mine cu brațele-n linie cu orizontul / Prin față-mi treceau bunicii grăbiți să se treacă… și eu să rămân. / O poartă, pe ea intrat-am în viață și prin ea ieșirea m-așteaptă. / Mi-e dor așa cum nu mi-a fost niciodată, de mine în viața uitată”.

    De fapt, acesta este pulsul acestui timp de acum, în care oamenii, cei receptivi și sensibili, trăiesc din plin neliniștea acestei schimbări de ritm, acestei accelerări a tuturor trăirilor – altădată calme și tacticos lirice sau epice – acum amestecate și derulate pe repede-nainte, așa că această carte ce se pritocește acum este, de fapt, o carte de vizită a vremii de acum.

    Lucia Olariu Nenati



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5