Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

O carte destinată copiilor. Angela Burtea: ”Ilinca şi Matei”

popa-valentinPrimit pentru publicare: 22 nov. 2016
Autor: Lect. Dr. Valentin POPA
Publicat: 23 nov. 2016
Redactor ediție: Olivian IVANICIUC
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

O carte destinată copiilor
Angela Burtea, Ilinca şi Matei

            Literatura pentru copii nu este o specie literară comodă. Un autor care-şi foloseşte talentul pentru a-i încânta pe cei mici are nevoie de câteva calităţi: în primul rând, trebuie să empatizeze cu aceştia, să vibreze în registrul vârstei avute în vedere, pentru a reuşi să transmită emoţie destinatarului, iar, în al doilea rând, trebuie să-i iubească pe copii, deoarece numai iubindu-i autorul este disponibil pentru o astfel de aventură literară care rareori atrage atenţia criticii de ilincaîntâmpinare ce ar putea să avertizeze asupra unui nume nou în literatură. Şi cât de mult contează pentru un scriitor debutant un astfel de semnal. Raritatea acestui sentiment (iubirea pentru copii) în rândul scriitorilor explică, după opinia mea, penuria ce se manifestă în domeniul acestui gen de literatură. De altfel, rareori un scriitor se hotărăşte să debuteze cu texte destinate micuţilor. Cel mai frecvent se întâmplă ca un scriitor care-şi probează talentul cu subiecte „tari”, adică literatură majoră, să simtă, la un moment dat, nevoia de a coborî în lumea copiilor, oferindu-le acestora briliante literare potrivite pentru vârsta lor. Am în vedere aici cazul Tudor Arghezi care, ajuns părinte, şi-a încântat pe cei doi copii ai săi, Baruţu şi Miţura, cu minunate povestioare despre năzdrăvăniile vârstei, pe care le-a publicat în volumul Cartea cu jucării  (1931). Alţi autori importanţi, Fănuş Neagu, de exemplu, coborând în lumea copiilor, realizează mai degrabă o literatură despre copii, decât o literatură pentru copii (Viorel Coman, Fănuş Neagu: Povestirile magice, 2011), deoarece povestiri de tipul celor cuprinse în volumul Caii albi din oraşul Bucureşti (1967), integrate frecvent de profesori în bibliografia obligatorie, se citesc foarte greu de către copii, în ciuda faptului că cele mai multe dintre personaje sunt copii, deoarece multitudinea de sensuri şi sugestii, precum şi limbajul literar specific autorului fac ca astfel de texte să fie gustate mai de grabă de către adulţi instruiţi, decât de către cei cu vârstele fragede.

            Recent (2012), a văzut lumina tiparului la Editura „Armonii Culturale” din Adjud, volumul Angelei Burtea intitulat Ilinca şi Matei. După formatul cărţii (tip coală A-4) şi după ilustraţiile infantile din interior, cartea poate fi uşor încadrată în specia literaturii pentru copii. Pe de altă parte, vârsta personajelor, preocupările acestora servesc un alt argument pentru a astfel de încadrare. La acestea s-ar mai putea adăuga şi faptul că fiecare povestire se încheie cu o integramă prin care cadrul didactic ce se ascunde în spatele autoarei îşi propune să-i ajute pe şcolari să se verifice dacă au reţinut aspectele esenţiale ale povestirii citite. Integramele sunt pentru vârsta mintală a unor copii de 9-10 ani. Prin urmare, ei sunt şi destinatarii acestor crochiuri literare.

            Ca autor de literatură pentru copii, Angela Burtea face parte din rândul acelor scriitori ce „şi-au făcut mâna” în scrieri pentru cei mari. A publicat la Editura „Edmunt” din Brăila, în 2008, volumul de proză Frânturi de suflet, iar în 2011 – volumul Zamfira.

Povestirile adunate în cărticica oferită de editura adjudeană generează emoţii care cu siguranţă marchează sensibilitatea celor mici. În Omul de zăpadă, bunicul alunecă puţin spre vârsta nepotului Matei şi admite să aducă seara omuleţul de zăpadă în interiorul locuinţei spre a-l proteja de frigul nopţii (în închipuirea copilului), dar, cu siguranţă, spre a-i oferi micuţului o lecţie de ştiinţele naturii. După un timp, această alcătuire de nea a început să se micşoreze, topindu-se. Copilul Matei, speriat de ceea ce i se întâmpla omului de zăpadă, începe să strige spre bunic: „Omul meu are temperatură; transpiră şi plânge. Uite, se scurge apa de pe el şi se face tot mai mic.”

            Titlul cărţii este alcătuit din numele a două personaje din două povestiri. Băiatul Matei este personajul principal din povestirea la care ne-am referit anterior şi fetiţa Ilinca este personajul desprins din povestirea Floarea din glastră, în care ni se povesteşte cum, într-o dimineaţă, şcolăriţa aflată în vacanţă, care mai lenevea între somn şi trezie, auzi o voce („Ilinca, dormi?”), fără a se afla cineva prin preajmă. Se dumiri în cele din urmă că de fapt o strigase floarea din glastră, pe care o primise în dar de la fraţii ei şi care nu mai avea apă şi se pleoştise. Astfel de inserţii ale fantasticului în cotidian se produc în multe dintre povestirile volumului. Cea mai emoţionantă dintre ele, are ca personaj principal o femeie mistuită de nostalgia satului copilăriei şi a casei părinteşti în vreme de iarnă, care visează că se dusese după o ninsoare abundentă în satul copilăriei şi că înotase prin zăpadă până în faţa casei. Nu reuşeşte să intre în curte decât după intervenţia miraculoasă a Porţii care transformă peisajul hibernal în peisaj de primăvară (Magia iernii – Raiul copilăriei)

            În povestirile Angelei Burtea, universul predominant este cel rural. Majoritatea personajelor sunt copii din lumea satului, cu caracteristici specifice, cum ar fi responsabilitatea prematură cu care sunt investiţi aceşti micuţi care pasc vite sau oi (Andrei), cu drame personale, cum ar fi lăsarea în grija bunicilor după plecarea părinţilor prin străinătate (aceeaşi povestire) sau sărăcia care îi privează de bucuria de avea în casă un brad de sărbători (Bradul de Crăciun). Şi în povestirile scriitorilor clasici bunicii joacă un rol foarte important în viaţa copiilor (Delavrancea), bătrânii fiind personaje care dispun de mai mult timp pentru a se ocupa de copii, fiind scutiţi de muncile grele ale câmpului, dar absenţa părinţilor din volumul Ilinca şi Matei are o justificare sociologică (migraţia adulţilor în străinătate în România de azi) şi implicit o conotaţie dramatică. Autoarea descrie şi alt gen de drame, precum cea a elevelor Ioana şi Denisa, provenite din familii sărace, care, la sfârşitul programului împart între ele cornurile şi cutiile cu lapte rămase neconsumate, pentru a le duce acasă şi a-şi ajuta astfel familiile strâmtorate din punct de vedere material (Iubirea de semeni).

            Povestirile Angelei Burtea, având un mesaj educativ evident şi o încărcătură emoţională pe măsură, îşi dovedesc deopotrivă atât utilitatea didactică, prin busola lor etică prezentă în toate textele, cât şi valoarea literară, datorată unei scriituri atent construite ce recurge la o expresivitate cuminte, prudentă, neostentativă, dar deosebit de antrenantă şi, cu siguranţă, accesibilă copiilor.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 26 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5