Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.10 (142), Octombrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

O carte document
“Viaţa dincolo de zăbrelele speranţei”

Primit pentru publicare: 30 Oct. 2020
Autor: Gheorghe MEDIAN, redactor Revista Luceafărul
Publicat: 31 Oct.  2020
©  Gheorghe Median, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

                                         O carte document
                 “Viaţa dincolo de zăbrelele speranţei”
                                                                      

În timpurile dificile, ca cele pe care le traversăm acum, solidaritatea constituie unul dintre mijloacele cele mai eficiente, pentru a putea să-ţi menţii moralul şi să mergi înainte. Un astfel de exemplu, demn de cea mai înaltă apreciere, ni-l oferă  filiala din Botoşani a Asociaţiei Nevăzătorilor din România, care, în condiţiile pandemiei de Covit – 19, care a impus membrilor săi să renunţe la activităţile colective , a găsit o modalitate inedită, ca nevăzătorii să nu se simtă uitaţi şi să se regăsească într-un proiect comun. În mod concret, referentul cultural al filialei, doamna Carmen Moraru, a decis să le solicite acestora,  scurte relatări referitoare la modul în care au fost marcaţi de pandemie şi  “cum  s-au reinventat” în timpul acesteia, propunând ca după însumarea lor,   acestea să fie publicate într-o broşură şi într-un CD audio.

Solicitarea a fost primită cu interes de cei cărora le-a fost adresată, un număr de 24 de membrii ai filialei, trimiţându-i iniţiatoartei  opiniile lor, care au fost cuprinse în cartea “Viaţa dincolo de zăbrelele speranţei”, apărută recent la Tipografia “Dimi” din Botoşani.

Ţinând cont de ineditul situaţiei în care au fost puşi, de faptul că sunt persoane cu dizabilităţi, că pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă zi de zi, au nevoie de însoţitori, care la rându-le, au propriile lor probleme, relatările nevăzătorilor,  relevă faptul că, în ciuda tuturor impedimentelor, au făcut faţă cu curaj şi spirit de răspundere acestei neaşteptate şi nedorite realităţi. Tineri sau în vârstă, elevi, studenţi, oameni încă activi sau pensionari, au fost cu toţii martorii fazelor răspândirii pandemiei, a măsurilor şi constrângerilor luate pentru combaterea acesteia – instalarea stării de urgenţă şi apoi a celei de alertă – adaptându-se mai uşor, sau mai greu situaţiei, dar nu au disperat, avînd convingerea că vor trece peste acest impas şi se vor reîntoarce  la o viaţă normală.

Impactul a fost, pentru cei mai mulţi dintre ei, deosebit de puternic. Unii s-au panicat la gândul că existenţa le va fi şi mai dificilă, dat fiind restricţiile de deplasare în oraş pentru aprovizionarea cu cele necesare vieţii de zi cu zi,  că  nu-i vor mai putea  îmbrăţişa pe cei dragi, nu-şi vor mai putea vizita rudele, nu vor mai putea merge la biserică, sau din pricina trecerii activităţii şcolare în sistemul online, pentru care nu erau pregătiţi –  pentru a aminti doar câteva motive –  fiecare simţind o firească frustrare faţă de ceeea ce i se întâmpla. A fost un moment  în care, aşa cum inspirat se exprima Estera Balan, “Planeta s-a oprit puţin, pentru a ne da răgaz să ne întâlnim cu noi înşine şi cu cei din imediata apropiere”. Spre meritul lor, cei mai mulţi s-au regăsit şi au avut puterea să facă faţă cu brio, acestei situaţii, cu care nu se mai întâlniseră niciodată.

Asemeni celor mai mulţi dintre concetăţenii lor, nevăzătorii din Botoşani s-au adaptat situaţiei şi au găsit mijloace de a o depăşi: prin citit şi scris, aşa cum a făcut-o Estera şi Valentin Balan, retraşi în spaţiul poetic al Delenilor, unde-şi au reşedinţa de vară, prin pictură şi sculptură, ca Maria Băcăoanu,  prin compunerea unor piese muzicale, ca Eusebiu Toma, prin iniţierea părinţilor în tainele folosirii internetului, cum a făcut-o Elena Gociu,  prin remobilarea locuinţei, căreia i s-a dedicat Steluţa Surugiu, şi nu în ultimă instanţă, prin  reamenajarea balcoanelor în locuri de taifas, alături de cei dragi, cum a făcut-o Carmen Moraru.

Sigur, pandemia este departe de a se sfârşi şi fiecare dintre cei care s-au referit la ea, este conştient de acest fapt, sperând că va fi găsit remediul acesteia, chiar dacă unii dintre ei, precum profesoara pensionară Claudia Petrovici, consideră că vremurile de altădată nu se vor mai reîntoarce.

Pandemia de Covid 19 este o realitate pe care trebuie să o acceptăm şi căreia trebuie şi putem să-i facem faţă. Semnatarii textelor din această carte, dovedesc, prin cele scrise, că sunt convinşi de acest fapt şi că trebuie să creadă că vor depăşi acesată încercare,  pentru ei şi  pentru fiii şi nepoţii lor, aşa cum nu odată, în condiţii poate şi mai dificile, au făcut-o înaintaşii noştri.

Textele cuprinse în volumul la care ne referim, nu se vor o  expresie a talentului literar al celor care le semnează. Cvasi majoritatea autorilor lor – cu excepţia Esterei şi lui Valentin Balan, autori de carte şi nume cunoscute în mediul literar românesc actual şi a lui Mihai Babei-  n-au mai scris şi publicat niciodată vreun text. Ele au însă o foarte mare valoare documentară, oferind informaţii, care cândva se vor dovedi deosebit de preţioase, formaţia mea, de istoric, îndreptăţindu-mă  să fac o asemenea aserţiune. Nu ştiu, dacă până acum, a mai apărut în România o carte de acest fel şi de aceea iniţiativa conducerii Filialei  Botoşani a Asociaţiei Nevăzătorilor din România, a doamnei Carmen Moraru, în mod deosebit, de a edita o asfel de lucrare, merită aprecierea unanimă a botoşănenilor şi nu numai.

Nu putem încheia aceste scurte cuvinte de prezentare, fără a aminti faptul că volumul se deschide cu un Cuvînt Înainte, scris de doamna Carmen Moraru şi se încheie cu cu o postfaţă semnată de Estera şi Valentin Balan, iar două dintre textele cuprinse în carte nu sunt semnate de nevăzători – cele  semnate de doamnele Carmen Moraru şi de mama domniei sale, distinsa profesoară Silvia Moraru, o apropiată a nevăzătorior din Botoşani. Considerăm, de asemenea, că dat fiind caracterul cu totul special al acestei cărţi, iniţiatorii şi sponsorii acesteia au decis inspirat, ca în dreptul fiecărui articol să apară şi fotografia autorului acestuia. Fotografiile tuturor semnatarilor articolelor, sunt, de asemenea, reproduse pe prima şi pe ultima copertă a cărţii.

Bine primită de cititori, cartea “Viaţa  dincolo de zăbrelele speranţei”, este, dincolo de orice alte consideraţii, o dovadă că filiala botoşăneană a Asociaţiei Nevăzătorilor din România, este una deosebită, în care cultura se află la mare preţ, această apariţie editorială nefiind una întâmplătoare. În urmă cu 10 ani, Constantin Surugiu, unul dintre cei mai activi membrii ai filialei , a publicat prima carte de reportaje şi interviuri semnată de un nevăzător din România, intitulată “Preţul izbânzii”. Credem, deci, că volumul la care am făcut referire în rândurile de mai sus, nu va fi ultimul semnat de membrii filialei şi aşteptăm, cu speranţă şi încredere pe cele care vor veni.