Primit pentru publicare de la autor, prof. Gheorghe Burac, 12 martie 2014
Editor: Diana Aghiorghiesei, 12 martie 2014

O CARTE INTERESANTĂ : CARTEA  JIJIEI
POVESTEA UNUI RÂU
Geografie – Istorie  – Mitologie
Coordonatori: ADRIAN NECULAU(+)
                             NICOLAE TURTUREANU

,,Cetind sute   de cărți despre problemele mari,
scrise de   sute de oameni, deosebiți în loc, în timp, în toate,
afli ceva   comun care te înalță…” N.Iorga

 

……………… … o carte, într-adevăr, interesantă; aprecierea vine chiar de la coordonatorii ei, consemnată în cele două texte introductive din primul capitol: ”Când a fost lansat, în urmă cu aproape trei ani, PROIECTUL  JIJIA a stârnit un interes ce depășea cu mult cota de atenție obișnuită pentru un râu mediocru” (N.T.) și ”… nu e o carte de știință, dar importanți oameni de știință ne împărtășesc din gândurile și experiența lor. Nici o carte de pedagogie socială, dar mai mulți profesori universitari de prestigiu fac expuneri utile dăscălimii de pe Jijia. Nu e nici o carte de memorii, dar mai mulți dintre autori evocă copilăria lor pe malurile Jijiei noastre. S-ar putea să fie totuși, în final, o carte interesantă” A.N.)

Ne lămurim în această privință, parcurgând cele 322 de pagini organizate în volum de Elena Hermeziu, redactor, și Nicolae Panait, editor, apărut la Editura ”Alfa” din Iași (2013), cu ISBN 978-606-540-123-5; un text a cărui întindere este distribuită în 6 capitole și, respectiv, 36 de teme, o ofertă de lesnicioasă și plăcută lectură, aptă să ne implanteze în  conștiință că și ”marginea” poate naște, uneori, valori:

I.IZVOARELE

1. Identități efervescente                   – Adrian  Neculau;
2. Jijia învinge Bahluiul                    – Nicolae Turtureanu.

II. COORDONATELE

1. Valea Jijiei – o geografie               – Octavian Groza;
2. Istoria așezărilor                             – Adrian  Vițalaru;
3. De neamul Isăceștilor                     – Iulian Pruteanu-Isăcescu.

III. SPIRITUL  LOCULUI

1. Satul în schimbare. Universitatea populară de la Ungureni – Adrian Neculau;
2. Ceva despre dimensiunea ergoetică. Note memoriale. Spiritul ”normalian” și pepiniera de la Șendriceni – Alexandru  Zub;
3. Claritate rațională și empatie  –  Mihai Dorin;
4. …Eu am lucrat în America, la trei universități  –  Constantin Corduneanu;
5. De la Vorniceni, pe malurile Senei  –  Mariana Mureșanu Ionescu;
6. Însemnări istorice despre satul Vorniceni  –  Octavian Ionescu;
7. O familie de pe Jijia. Perspectivă socio-educativă  –  Gheorghe Iacob;
8. Gânduri despre școală și oamenii săi  –  Mihai  Toma.

IV.NODURI, SEMNE ȘI OCHIURI

1. Jijia sau povestea surorilor gemene  –  Dumitru  Iacob;
2. Anotimpuri  –  Octavian  Groza;
3. Duhul apelor  –  Mihai Dorin;
4. Un sat, un râu și niște liceeni  –  Maria  Baciu;
5. Evadarea   –  Viorel Ilișoi;
6. Privitor ca la teatru  –  Alina  Scarlat;
7. O copilărie pe malurile Jijiei  –  Liviu  Antonesei;
8. O mie și una de măști…la Vlădeni  –  Alexandru Dumitra-Șerbănescu.

 V.CHEMAREA  SPAȚIULUI  FONDATOR

1. Memorii  – Demostene Botez;
2. Chemarea spațiului fondator  –  Adrian  Neculau;
3. Exercițiu  de neuitare  –  Neculai Turtureanu;
4. Mărturisiri autobiografice  –  Mircea Rusu;
5. Recunoștința unui jijian  –  Dumitru  Morariu;
6. Am debutat în buzunarele șorțurilor și în ghiozdanele școlare  –  Traian D. Lazăr;
7. Jijia lui Mihai  –  Maria  Baciu;
8. Jijia  –  mon amour  –  Constantin  Adam.

 VI.FIGURI

1. Prozo-pictorul  –  Val Gheorghiu;
2. Meșterul și crinul  –  Aurelian Antal;
3. Un scriitor de psihologie  –  Nicolae  Turtureanu.

A trebuit să se nască ADRIAN  NECULAU și NICOLAE TURTUREANU ca să apară această carte. Lor, ca oameni de pe Jijia, personalități ridicate din sate situate în zona acestui râu, le-a aparținut inițiativa de „a încerca un inventar al celor care au făcut ceva, care s-au distins prin virtuțile și munca lor mai înainte și acum, oameni care au învins izolarea, făcându-și nume, realizând opera”.

Despre cei doi corifei ai acestui proiect, tot din carte, aflăm mai multe:
”ADRIAN  NECULAU  s-a născut la 30 august 1938 , în Ungureni, jud. Botoșani, într-o familie de învățători. Liceul, la ”A.T. Laurian” Botoșani, Facultatea de Pedagogie, Universitatea ”Al. I. Cuza” Iași; doctor în psihologie, profesor universitar, șef de catedră, prorector, membru în mai multe organizații științifice internaționale, coordonator de lucrări, autor a 14 cărți, 20 de volume colective coordonate, peste 200 de studii și articole în volume și reviste de specialitate, conducător de doctorat. A fost distins cu numeroase titluri, diplome și premii. A decedat brusc, la 21 dec. 2012.

NICOLAE TURTUREANU, pseudonimul literar al lui NICOLAE  TURTĂ, născut la 25 noiembrie 1941, în Iacobeni – Dângeni, jud. Botoșani. Liceul, la Câmpulung Muscel, licențiat în Filologie (1966), Universitatea ”Al. I. Cuza” Iași; redactor la Radio Iași (1966 – 1971), la revista Cronica (1971 – 1998); la revista ”Timpul” (1998 – 1999), muzeograf la Muzeul Literaturii Române, Iași (2000 – 2006), editor, ”Revista Română”, Iași; director al revistei ”Cronica Veche” (2011), membru al Uniunii Scriitorilor din România. Debut în ”Iașul literar” (1962); colaborează la revistele ”Amfiteatru”, ”Argeș”, ”Ateneu”, ”Bucovina literară”, ”Conta”, „Convorbiri literare”, ”Cronica”, ”Dacia literară”, ”Dialog”, ”Porto-Franco”, ”Pro-Saeculum”, ”Hyperion”, ”Orizont”, ”România literară”, ”Timpul”, ”Temis”, ”Tribuna”, ”Viața Românească”,  ”Revista Română”, ș.a. După 1989 – publicistică prodigioasă în ziarele ”24 de ore”, ”Monitorul” / ”Ziarul de Iași” și în diverse reviste culturale; autor al volumelor: ”Punctul de sprijin” (Junimea, 1971), ,,Nocturne” (Junimea, 1975), ”Pentru cine exist ” (Junimea, 1979), ”Poezie deschisă” (Junimea, 1984) și încă multe altele.

Este comentat în principalele dicționare ale literaturii române apărute după 1989. Premiul ”Opera omnia” al Filialei Iași a U.S.R., 2011.”

Au răspuns invitației celor doi inițiatori/coordonatori ai proiectului ”oameni de știință, profesori prestigioși, constructori de instituții, care împărtășesc în paginile acestei cărți din experiența lor, își prezintă începuturile, drumul urmat, oferind modele pedagogice, schimburi de informații, despre fiii zonei risipiți pretutindeni”…Tot lor li se datorește ”interesul trezit pentru acel spațiu sterp, lipsit de atractivitate, cunoscut doar prin cele două ingrediente care-l mai scot din anonimat: râul Jijia și calea ferată Iași Dorohoi”, dar, cu deosebire, situează în primplanul atenției ”oamenii, principala resursă a Văii Jijiei.”

Adrian Neculau îi pomenește, mai întâi, pe cei mai de demult, care au durat așezări, vetre de civilizație, descoperiți de săpăturile arheologice ale d-lui Ion Ioniță, de loc din Răuseni, de la Institutul de Arheologie din București, apoi pe tânărul istoric, Adrian Vițalaru, care face un inventar al așezărilor de pe Valea Jijiei și pe prof. univ. Octavian Groza care ne familiarizează cu geografia acestui bazin al Moldovei; mai sunt trecuți în revistă: tânărul cercetător Iulian Pruteanu – Isăcescu care reînvie o ramură a familiei sale, răzeși vechi pe Jijia de Sus, filozoful Dumitru Iacob –  care se lansează într-o discuție despre mitologiile Jijiei, povestea a două fete îngemănate, și profesorul de la Facultatea de Istorie, Gheorghe Iacob, care reconstituie, cu documente, o istorie savuroasă a unei familii de pe Jijia.

În aceeași pleiadă se profilează personalitatea ilustrului savant, academicianul ALEXANDRU ZUB , prezentat, mai întâi, într-o impresionantă notă biobibliografică: Născut la 12 oct. 1934, în comuna Vârful Câmpului, jud. Botoșani. Studii elementare la școala din sat, medii la Școala Normală / Pedagogică din Șendriceni-Dorohoi (1953), superioare la Universitatea ”Al.I.Cuza” din Iași, cu doctorat în istorie (1973). Cercetător științific (1957-1958), recluziune politică (Iași, Jilava, Balta Brăilei, Gherla) în perioada 1958-1964, pe motiv că a organizat, împreună cu alți colegi sărbătorirea lui Ștefan ce Mare (Iași, Putna, 12-14 apr. 1957), cu ocazia unei jumătăți de mileniu de la înscăunare; muzeograf la Bacău, bibliograf, director al Institutului de Istorie ”A.D. Xenopol” (1990-2010), membru al Academiei Române (corespondent din 1991, titular din 2004), președinte al Secției de resort. Debut în ”Viața studențească” (1957), cu eseul ”Ștefan cel Mare și posteritatea”, publică un mare număr de studii, cercetări și eseuri de istorie și istorie culturală în reviste de specialitate și de cultură din țară și străinătate. Autor al volumelor: ”Mihail Kogălniceanu. Bibliografie” (1971); ”A.D. Xenopol. Biografie” (1973); ”Mihail Kogălniceanu, istoric” (1974) și  ” Vasile Pârvan, efigia cărturarului” (1974), ”Vasile Pârvan. Bibliografie” (1975); ”Pe urmele lui Vasile Pârvan”(1983, 2005) ș.a…A realizat diverse restituții monografice și analize de ordin teoretic, privind istoria și menirea ei. Redactor responsabil al ”Anuarului Institutului de Istorie <<A.D. Xenopol>>”, membru în diferite colegii de reviste cu profil istoric sau cultural, vicepreședinte al Societății Istoricilor din România, membru al Asociației pentru Studiul Sud – Estului European, al Comisiei Internaționale de Istoriografie, al Asociației Istoricilor Europeni, al Asociației Istoricilor Americani, al Societății Internaționale pentru Studiul Timpului și al altor organisme științifice internaționale. Este doctor honoris causa al universităților din Alba Iulia, Galați,  Suceava și Constanța, Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor, conferit de guvernul francez (1995). Iar Ordinul național ”Steaua României în grad de Mare Ofițer” (2000), Om al Anului 2002, Crucea Casei Regale a României, Profesor de Onoare al Universității ”Al.I.Cuza” din Iași și Cetățean de Onoare al municipiului Iași nu sunt și ultimele distincții care i s-au atribuit eruditului academician. Aflăm apoi câteva însemnări memoriale ale Domniei Sale, cu referiri la casa părintească, satul copilăriei și la anii școlarității  preuniversitare, neezitând să aducă, pentru fiecare pas din ascensiunea sa, elogii muncii, Crezul Său din totdeauna, de la care continuă să nu se abată.

Urmărindu-i evoluția, într-un crochiu de portret, desprins din subdiviziunea cu titlul ”Claritate rațională și empatie”, Mihai Dorin  ”identifică substanța vie, bogăția generoasă a umanității desfășurată, cu metodă, dar și cu sensibilitate în opera lui Alexandru Zub…, care a pășit pe teritoriul umanității eterne, neînregimentată nici de dictaturi ori dictatori, nici de ideologii cu pretenții de universalitate și adevăr suprem”…, astfel salvându-și identitatea umană și profesională, fibra etică a istoricului și demnitatea.

Totodată semnatarul acestui articol îi remarcă și meritul de a fi unul dintre cei mai buni cunoscători și mânuitori ai limbii române, a bogăției și expresivității ei.

Mărturii în acest sens sunt și paginile subscrise de Domnia Sa în această carte: o analiză a ”spiritului normalian”, născut din ”pepiniera Șendriceni”, școala din care au ieșit, ca și de la așezământul ”Anastase Bașotă” din Pomârla, numeroase generații de dascăli și oameni de cultură ori specialiști care au ridicat potențialul Vâii…și prezentarea albumului ”Ușile lui Val Gheorghiu” (autorul, Val Gheorghiu, fiind esențialmente pictor, dar și scriitor și publicist, totodată, fost coleg de facultate cu D-l academician); un articol, în care semnatarul se identifică, evident, cu un rafinat critic de artă care descoperă multiplele mesaje ale ușilor  din album (loc de trecere în altă stare, lume, situație, de la cunoscut la necunoscut, ușa comportă un sens misterios, dar și o valoare dinamică, o transgresiune de prag, o invitație la de-pășire…Să intri în alt spațiu, al durerii sau al bucuriei, al căutării chinuite sau al speranței luminoase…)

Nu putea lipsi dintre oamenii de seamă ai Văii Jijiei filozoful și sociologul EUGEN D. NECULAU (1900-1974), unchiul lui Adrian Neculau, cel care, între cele două războaie, a ctitorit și susținut UNIVERSITATEA POPULARĂ  de la Ungureni, instituție unică de educare a adultului rural, ajutată de oameni de bine din sat și de întreaga familie Neculau. Era pătruns de tânăr  de ideea datoriei față de cei din rândurile cărora provenea. I se propusese un post de asistent la universitate, după ce luase licența în filozofie cu ”magna cum laude” , l-a refuzat însă pentru a rămâne aproape de lumea satului, de care se simțea indisolubil sufletește legat.

Opera sa cuprinde cele trei volume ”Sate pe Jijia de Sus” ,îngrijite în ultimii ani de Marcel Lutic și Monografia satului Ungureni, iar Căminul Cultural (1927) și  Universitatea Populară (1975) din Ungureni sunt instituțiile pe care le-a fundat și le-a condus.

În cadrul acestor instituții, s-au desfășurat microexperimente biblioteconomice (munca cu cartea), muzeistica (istoria, etnografie și economie), manifestări culturale (conferințe, filme, audiții la radio, șezători, serbări școlare și sătești cuprinzând: teatru, recitaluri, cântece și jocuri populare), acțiuni pe plan economic ș.a.

Iar obiectul tuturor activităților amintite era ”să schimbe mentalitățile satului, să implementeze o nouă scară de valori în spiritul satului”.

Cât timp a fost profesor la Seminarul Teologic din Dorohoi, numai trei zile pe săptămână dedica activităților la catedră, în celelalte zile era prezent la Ungureni, unde erau Căminul Cultural, Universitatea Populară, casa copilăriei și satul, cu oamenii lui. Chiar și după 1938, când s-a stabilit cu familia în Iași, ”sediul” său principal ”a rămas tot casa copilăriei și satul unde prezența îi era necesară.

Așa a fost până în aprilie 1944, când ”odată cu trecerea liniei frontului și prin Ungureni, Universitatea Populară a pierdut întreaga sa avere (bibliotecă, muzeu, aparatele de radio și cinema, mobilierul, uneltele și materialele agricole, inventarul cooperativei), iar la 30 martie 1947, adunarea generală a hotărât renunțarea la activitatea care nu mai putea continua; la 25 martie 1948, consiliul de administrație a hotărât autodizolvarea. Începea o ”eră nouă”. Universitatea Populară își trăise vremea sa”.

Și lista jijienilor de onoare remarcați în carte continuă: MIHAI  TOMA , născut la 18 noiembrie 1940, în Cernești, com. Todireni, licențiat în fizică (1963), la Universitatea ”Al. I. Cuza” Iași, doctor în fizică (1976), profesor decan, consilier în M.E.N., prorector (2000). A fost distins cu Ordinul ”Meritul pentru învățământ în grad de cavaler” (2004), membru al Asociației Oamenilor de Știință din România și al altor societăți și instituții de fizică europene și americane. A publicat 66 de lucrări în reviste de specialitate din țară și din străinătate, 63 de comunicări științifice interne, 18 lucrări comunicate în cadrul unor seminarii de lucru, 1 brevet de invenție, 3 monografii, 5 cărți (cursuri, lucrări practice) ș.a.; DUMITRU  IACOB , născut în Valea Jijiei, spre jumătatea veacului al douăzecilea. Profesor universitar. Predă cursuri de științe ale comunicării la Universitatea Națională de Apărare, ”Carol I”, București și la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, București. De un timp i se spune Bunicul. Trăiește împreună cu Bunica. Face  parte din Rețea; OCTAVIAN  GROZA , născut în satul Strahotin din comuna Dângeni, actualmente titular al Facultății de Geografie și Geologie a Universității ”Al. I. Cuza” din Iași, director al Centrului de Excelență Cuguat – TIGRIS (2005), director executiv al Școlii Doctorale a facultății unde lucrează, membru în Senatul Universității (din 2012), profesor invitat la mai multe institute și universități europene; autor a peste 120 de lucrări (cărți, atlase, articole, capitole în volume și enciclopedii) publicate în reviste și la edituri din țară și străinătate, participant la conferințe din peste 14 centre universitare din toată lumea; MIHAI  DORIN , născut în ziua de 25 iulie 1950, la Tomești, jud. Iași; absolvent al Facultății de Istorie – Filozofie a Universității ”Al. I. Cuza” Iași, doctor în istorie, cu teza ” Civilizația românilor în viziunea lui Eminescu”; asistent, lector, conferențiar la Catedra de Științe Socio-umane a Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi” din Iași, director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului din universitate. Cursuri predate: Istoria construcției europene . Stagii de cercetare: în Franța, Croația, Finlanda, Ucraina și în Republica Moldova; a publicat 4 cărți, peste 80 de studii de istoria culturii, istoria ideilor, istoriografice, istoria  școlii și istoria recentă și peste 300 de articole apărute în diferite reviste de cultură ieșene; MARIA  BACIU ,  născută la 4 martie 1942, în satul Cernești, comuna Todireni, jud. Botoșani; absolventă a Facultății de Filologie a Universității ”Al. I. Cuza” Iași (1966). Debutează cu vol. ”Solstiții”, Junimea, 1986, cu ciclul de poezii  ”Cercuri”. Cărți apărute: ”Oglinzi”, poezii, Junimea, 1988; ”Bună dimineața, Puf!”, poezii pentru copii, I.S.J. Bt., 1994, ”Scenarii și povestiri”, Eidos, Botoșani, 1995 și alte 27 de volume de poezii pentru copii, teatru, romane, cărți de colorat, povestiri ș.a. Premiul U.S.R. pentru poezie, la Concursul ”Porni Luceafărul” (1989) și Premiul U.S.R., Filiala Iași, pentru volumul de poezii pentru copii ”Copilărie de lux”, Ed. Albu – Provident, Iași; VIOREL  ILIȘOI , născut la 13 febr. 1968, la Rânghilești, jud. Botoșani, a crescut la Casa de Copii din Trușești, pe malurile Jijiei. Debutează ca ziarist în primele zile ale anului 1990 și scrie, pe rând, la ”Atitudinea” (1990 – 1991), ”Timpul” (1991 -1998), ”Național” (1998 – 2004), ”Cotidianul” (2004 – 2009) și ”Jurnalul Național” (din oct. 2009, până în prezent).

În 2011, după ce a publicat poezie și proză în principalele reviste literare din țară (”Luceafărul”, ”Familia”, ”Vatra”, ”Cronica”, ”Cronica veche”, ”Timpul”, ”Hyperion”, ”Ateneu”) și în câteva volume colective, și-a ars toate poeziile și proza de până atunci, defrișând terenul pentru un nou început literar, marcat de publicarea în foileton a romanului ”Paișpe”.

Unele reportaje îi sunt preluate în presa internațională (Franța, Germania, Italia, Ungaria, Polonia, Israel).

Activitatea publicistică neîntreruptă în 23 de ani îi este recompensată, printre altele, cu Premiul Presei Ieșene (1966 1967), Premiul Reporter Numărul Unu, Premiul Fundației Române pentru Jurnalism (1999), Premiul Clubului Român de Presă pentru reportaj-anchetă (2007), Premiul pentru Jurnalism ecologic (2009), Premiul pentru cel mai bun text la The Industry Awards (2011), Premiul anual pentru jurnalism acordat de ”Curierul literar și artistic” (2012); ALINA  SCARLAT , născută la 21 august 1985, la Iași, cu specializare în jocul actorului, sub direcția profesorului Doru Aftanasiu, actor al Teatrului Național ”Vasile Alecsandri”. În prezent, doctorandă în Antropologie socială, la EHESS, sub conducerea prof. dr. Daniel Fabre; LIVIU  ANTONESEI , născut la 25 aprilie 1953, la Vlădeni, jud. Iași, licențiat în psihologie-sociologie, doctor în științele  educației ale Universității ”Al.I.Cuza” Iași, profesor, scriitor, cercetător științific, jurnalist de presă scrisă, radio și televiziune. A publicat mai mult de zece volume de literatură și despre literatură: poezie, proză, eseuri și șase volume din domeniul Științelor Educației; ALEXANDRU  DUMITRA-ȘERBĂNESCU , profesor de istorie, director de cămin cultural, întemeietor al Teatrului ”O mie și una de măști” din Vlădeni-Iași. Redactor, pentru scurtă vreme, la Radio-Iași. Prozator, poet, dramaturg. Membru al Ligii Scriitorilor din România; DEMOSTENE BOTEZ , născut la 29 iulie 1893, în satul Hulub, comuna Dângeni, jud. Botoșani, decedat la 17 martie 1793, Iași; avocat, scriitor și publicist, membru corespondent al Academiei, președinte al Uniunii Scriitorilor din România. Licențiat în Drept, Universitatea ”Al.I.Cuza” din Iași, 1915. A practicat avocatura în Iași, iar din 1934, în București, în paralel cu activitatea literară. Din 1950, a lucrat numai în domeniul literaturii și al publicisticii. În memoria sa, Liceul Teoretic din Trușești îi poartă numele, ”Demostene  Botez”. A publicat peste 50 de volume de versuri și proză – romane, nuvele și povestiri, traduceri, articole și note de călătorie, memorii…; MIRCEA  RUSU , născut în 1920, în satul Suharău, jud. Botoșani. Membru al unor societăți științifice sau profesionale internaționale. Membru în Comitetul director al societății Internaționale a  Stomatologilor, vicepreședinte al secției române a A.S.I. Medalia Academiei de Medicină Erfurt. Membru al Societății de stomatologie româno-israeliană  și al altor societăți de medicină cu același profil din mai multe țări europene (Elveția, Franța ș.a. ) și din America. Membru al Societății de medici și naturaliști din Iași (1954), în comitetul U.S.S.M., secția Stomatologie pe țară și în Uniunea Medicală Balcanică. A fost distins cu numeroase medalii, grade și premii:  profesor  universitar evidențiat, 1987, insigna de aur a Societății Internaționale  de Implantologie, Lousanne (2001), medalia de aur a Societății Elen de Implantologie; Decorații pentru merite deosebite în învățământul superior și în asistența medicală, Cetățean de Onoare al comunei natale, Ungureni (2001), al Municipiului Botoșani (2002) și al Municipiului Iași (2010); a primit numeroase diplome de excelență și de onoare de la instituții și societăți științifice din țară și din străinătate. DUMITRU  MURARIU , născut la 21 sept.1940, la Ungureni, jud. Botoșani; absolvent al Facultății de Biologie – Geografie, Secția Biologie – Zoologie, Universitatea ”Al.I.Cuza” Iași (1961-1966); doctor în științe biologice (1975), conducător științific – Prof. Emerit Dr. Docent G.T. Dornescu. Pe linie profesională, din 1966, a parcurs toate etapele și funcțiile până la cea de director general al Muzeului Național de Istorie Naturală ”Grigore  Antipa” din București.

A publicat 205 lucrări li articole din care, 97 lucrări de cercetări științifice fundamentale; un număr de 134 lucrări semnate singur, 31 în colaborare, 15 publicate în reviste din afara țării; 78 în limba română, 127 în limbi străine; conducător de doctorat, din anul 2000, asociat la Facultatea de Biologie – Universitatea București. A participat la 26 Congrese și Conferințe internaționale, cu comunicări științifice sau de muzeologie; a participat la expediția științifică ”Punia”, în Tunisia și Maroc. I s-au atribuit numeroase titluri științifice onorifice și premii…; TRAIAN D. LAZĂR , născut la 19 nov. 1941 în Iacobeni – Dângeni, jud. Botoșani. A absolvit Facultatea de Istorie – Filozofie, Universitatea ”Al.I.Cuza” Iași (1960-1965). Profesor de istorie la diferite școli generale și licee din Mangalia și Ploiești. Publicații cu caracter didactic și metodic, cărți pe teme de istorie, colaborări la revistele: Magazin istoric, Revista română, Convorbiri literare, Europa XXI, Axioma, Argeș, Anuarul Muzeului de Istorie și Arheologie Prahova ș.a. ; CONSTANTIN  ADAM , născut la 11 martie 1951, în satul Iacobeni – Dângeni, jud. Botoșani. Este absolvent al Institutului Postliceal Pedagogic de Învățători. Între 1973-1979, a lucrat la școala din satul natal, apoi, alternativ, actor, sufleor, iar de  aproape 25 de ani, regizor de scenă la Teatrul ”Mihai Eminescu” din Botoșani, dând viață la peste 30 de personaje unele jucate de sute de ori (Făt Frumos din ” Făt Frumos și Balaurul”, jucat de aproape 600 de ori). De-a lungul timpului, a organizat și participat la peste 20 de expoziții personale și de grup. A publicat numeroase articole în ”Viața Botoșanilor”, ”Tricolorul”, ”Jurnalul Dimineața Botoșanilor”, ”Sinteza”, ”Caietele Teatrului Eminescu” ș.a. ; este autorul unor volume de publicistică, romanul ”Recapitulare”, vol. I (2006), ediția I și 2008, ediția a II-a, Editura ”Axa”, ”Recapitulare”, vol. II, 2011, Editura ”Geea”. Pentru cei 30 de ani de activitate în serviciul teatrului, i s-au conferit ”Medalia de argint” și ”Diploma aniversară” cu ocazia sărbătoririi a 50 de ani de la înființarea Teatrului ”Mihai Eminescu” și 17 de ani de teatru la Botoșani, iar în 2011, este laureat al Premiilor Galei UNITER, fiind primul slujitor al teatrului botoșănean căruia i se confirmă recunoașterea meritelor profesionale, decernându-i-se ”Diploma de recunoștință pentru devotament și profesionalism în slujba scenei teatrului românesc”. Despre pasiunea lui de colecționar, dar și de slujitor al teatrului, au scris : Ion Maximiuc, Lucia Olaru-Nenati, Boris Perevoznic, Paraschiva Abutnăriței, Mihai Cornaci, Nicolae Turtureanu, Carmen Moraru, Vlad Pohilă, Traian Apetrei și L. Popovici…; AURELIAN  ANTAL  , născut la 28 iunie 1947, la Toplița, jud. Harghita, într-o familie de români (numele fusese magherizat). Facultatea de Arte Plastice Iași, pe care a absolvit-o în 1969. Se stabilește la Dorohoi, pe malul Jijiei, unde va fi unul dintre maeștri noii fabrici de sticlă și ceramică. Abordează și promovează genuri extrem de variate din domeniul artelor plastice (pictură, grafică, sculptură, design ambiental și industrial, scenografie etc.), dovedindu-se, prin nivelul de virtuozitate pe care l-a atins, în fiecare dintre ele, un artist multilateral, un artist deplin, în adevăratul sens al cuvântului.

De-a lungul timpului, a fost recompensat cu numeroase premii și medalii, dintre care amintim: medalia de aur la Leipzig, pentru cel mai deosebit set de ceramic de cafea; medalia de excelență pentru design ambiental, la Bruxelles(1978), premiile I pe țară, la concursurile de creație industrială în domeniul ceramicii fine, între anii 1980-1988…, premiul ”Eminescu” și medalia ”Teiul de Argint” a Editurii Geea, pentru activitate în domeniul artelor vizuale (Botoșani, 2006).

După ce, ani la rând, a realizat sute de tablouri în ulei, în anul 1973 descoperă o tehnică revoluționară, care avea să-i schimbe, cu totul, destinul artistic: este vorba de tehnica pe care a numit-o ANTSOL (ANT de la Antal, SOL de la solvenții organici și reactivii chimici pe care-i folosește în realizarea lucrărilor). Este vorba de lucrări realizate pe foițe de metal (foițe de aur, de argint, de cupru, de platină etc.), peste care Aurelian Antal aplică reactivi chimici și solvenți organici, creând culorile prin intermediul reacțiilor chimice adiacente…

Cu mărturii interesante despre Valea Jijiei vin, în carte și oameni care n-au apucat să aparțină acestei zone, dar ai căror ascendenți au fost jijieni. La unii ne-am și referit. Asemenea lor, mai sunt câteva cazuri: CONSTANTIN  CORDUNEANU , născut în Iași, însă pentru că părinții săi aveau domiciliul în satul Potângeni din comuna Movileni, unde au trăit și bunicii lui de pe tată, D-Sa a avut strânse legături cu satele acelea cărora le-a făcut cinste prin înalta sa carieră: a fost, succesiv, student, asistent, preparator, lector, conferențiar, profesor la Facultatea de Matematică a Universității ”Al.I.Cuza”,      cercetător la Institutul de Matematică al Academiei, profesor asociat la Politehnică, rector al Universității din Suceava și, în 1977, a decis să se expatrieze, lucrând în mai multe centre științifice din Europa și America. A ajuns Profesor Emerit, contribuind la formarea a 7000 de studenți în matematică; a publicat peste 200 de studii și 6 cărți, în total 15 ediții, la Editura Academiei Române și la alte edituri academice din Europa și S.U.A.

Cu Vornicenii ”întemeietorilor de lăcașuri de cultură și constructorilor de biserici”, sat unde s-a născut, la 25 iunie 1901, OCTAVIAN  IONESCU (în familia preotului Ioan Ionescu), lucrurile stau puțin altfel: satul este așezat pe valea pârâului Ibăneasa, afluent de pe stânga Jijiei, la o distanță de 7 km. De aici a plecat protagonistul acestor rânduri la Universitatea din Iași, unde a obținut licența în Drept (1924) și cea în Filozofie (1925). Beneficiind de o bursă de studii din partea statului român, și-a continuat pregătirea la Facultatea de Drept a Universității din Paris, acolo susținând și doctoratul în 1931, lucrarea fiindu-i recompensată cu Premiul Facultății. Ulterior, și-a aprofundat formația științifică în mai multe universități din Germania și Austria, publicând, în același timp, numeroase lucrări de specialitate. În 1934, a fost numit membru în Consiliul Legislativ de la București, calitate în care a luat parte la lucrările de elaborare a legislației României reîntregite, în special, la redactarea unui nou cod civil al țării. În 1942, a devenit profesor de Drept Civil la Universitatea din Iași. În 1950, a fost îndepărtat din învățământ / universitate. Timp de 11 ani, până la pensionare, și-a câștigat existența ca profesor de limba română la diferite școli din Iași. Opera sa juridică numără studii și monografii din domeniul Dreptului Civil, iar despre satul său natal, a scris o frumoasă și interesantă lucrare monografică, ÎNSEMNĂRI ISTORICE DESPRE SATUL VORNICENI DIN ȚINUTUL DOROHOI, editată de Inspectoratul pentru Cultură al jud. Botoșani, 1999.

După 1989, Universitatea ieșeană l-a reîncadrat pe postul său de profesor, onorându-l cu titlul de DECAN DE VÂRSTĂ și PERSONALITATE MARCANTĂ…

A murit la 15 noiembrie 1990, fiind înmormântat în curtea bisericii din Vorniceni, unde odihnesc și părinții săi și alți membri ai familiei, precum și soția sa, Raica – Cecilia Ionescu Voisin (1913-1991), născută în Elveția.

Cu aceste ”identități efervescente, cartea de față reușește să demonstreze că satele de pe Valea Jijiei nu sunt chiar locuri uitate, periferie a civilizației moderne, iar alături de lucrarea profesorului Eugen D. Neculau, ”Sate de pe Jijia de Sus”, ea reprezintă o importantă contribuție la explorarea acestui teritoriu, putând oferi un plus de informații eventualilor cercetători preocupați de aprofundarea istoriei lui.