Mircea DAROȘI

O carte mereu actuală  : ,,Religia, suport şi sens al existenţei’’

           Cartea  ilustrului profesor universitar dr. Gheorghe Pop din Baia Mare, amintită în titlul de mai sus, am primit-o  cu autograf din partea autorului şi lecturând-o,  constat că este un adevărat îndreptar pentru cei care doresc să-i înveţe pe alţii ,,abecedarul’’ credinţei, pentru cei care vor să recupereze timpul pierdut în perioada regimului comunist, când educaţia religioasă a fost în mare suferinţă şi multă vreme, chiar suspendată. Şi mai mult decât atât, este un mijloc de reflecţie asupra perioadei dramatice pe care o trăim, când ne punem mai mult ca oricând nădejdea în Dumnezeu. 

Conţinutul cărţii îndeamnă pe oricine să realizeze prin credinţă acea punte sufletească între vremelnicie şi absolut. Tema ei fundamentală este argumentarea necesităţii religiei pentru individ şi societate. Structurată pe cinci capitole, care îşi găsesc o foarte bogată documentare şi suport motivaţional, lucrarea devine nu numai o lectură plăcută şi agreabilă, graţie stilului atractiv, ci şi un mijloc de revelaţie spirituală. Fără să aibă pretenţia că ar da răspuns la multitudinea de probleme referitoare la existenţa lumii şi vieţii, autorul acestui minunat ,,Credo’’ atât de necesar omului modern, lasă să se întrevadă, dar mai ales pune fiecare segment al existenţei umane în raport cu religia, având drept motto conceptul lui Andre Malraux : ,, Secolul al XXI-lea va fi religios sau nu va fi deloc’’. În domeniul ştiinţei, el ne prezintă galeria unor nume celebre de savanţi care şi-au mărturisit credinţa în Dumnezeu şi au afirmat legătura strânsă dintre religie şi ştiinţă. De fapt, autorul susţine că ştiinţa nu înseamnă înlăturarea religiei, ci dimpotrivă, o presupune, o consideră necesară. Ea este  suport al structurilor societăţii şi în acelaşi timp ,,osia’’ în jurul căreia se învârte lumea. I.H. Rădulescu spunea la vremea sa că, ,,religia este cea dintâi piatră pe care se poate ridica zidirea unei societăţi. Omul religios este mai util statului şi societăţii, decât un om lipsit de caracter’’. Raportul dintre religie şi cultură este văzut de autor ca un liant al valorilor universale. Cultura se naşte din religie, se dezvoltă şi moare deodată cu ea. Aceasta înseamnă că, mai presus de orice, religia creează, inspiră şi propagă cultura, dă putere şi trăinicie acesteia. Făcând o incursiune în domeniile artei, el scoate în evidenţă că marile valori ale culturii naţionale şi universale au drept inspiraţie ,,leagănul religios’’.  Despre muzică vorbesc chiar textele Bibliei : ,,lumea s-a creat în cântecele îngerilor şi în cântecele îngerilor s-a întâmplat şi naşterea Mântuitorului’’. Asociată cuvântului biblic sau liturgic, muzica devine sacră. Însoţită de text poetic devine cântec de bucurie, de durere, de luptă sau biruinţă. Premierii muzicii : Palestrina, Mozart, Beethoven, Wagner sau Haydn, când se oboseau ori nu ştiau cum să continue piesele începute, îşi încleştau mâinile spre rugăciune, primeau putere şi inspiraţie spre a-şi termina capodoperele admirate de toată lumea. 

          Poezia a fost şi a rămas încă sub influenţa religiei. Homer, Virgiliu, Calderon, Shakespeare, Milton, Goethe, Eminescu, Blaga şi alţii sunt tributarii inspiraţiei religioase şi credinţei .Exemple admirabile de armonie între artă şi religie întâlnim în literatura română, începând cu literatura veche şi până astăzi. La Cârlova şi Gr. Alexandrescu se întâlnesc accente profunde de invocare a divinităţii. Eminescu scrie poeziile : Învierea, Rugăciune,, Răsai asupra mea, în care, simbolurile creştine sunt omniprezente. Vlahuţă meditează asupra morţii, vieţii, existenţei divine, în poeziile : Din prag, Dormi în pace, Coşbuc ne introduce în viaţa religioasă a satului :,,Şi cât e de frumos în sat !/Creştinii vin tăcuţi din vale/ Şi doi cu doi de se-ntâlnesc în cale/ Îşi zic :  Hristos a Înviat  !’’. Goga îi cere Providenţei forţa de a cânta durerile neamului, Vasile Voiculescu scrie o lirică religioasă de înaltă ţinută artistică. În acelaşi registru valoric îi aşază pe Nechifor Crainic, Ion Pillat, Aron Cotruş, Petre Dulfu sau Ioan Alexandru .Cu argumente bine închegate în structura lucrării, autorul vorbeşte despre pictură şi sculptură,  pentru care se foloseşte de mărturisirile unor artişti de seamă din aceste domenii, a căror viaţă şi operă s-a împletit cu sentimentul religios. Domeniului instruirii şi educării omului îi rezervă câteva pagini de autentică renaştere sufletească în care mai marii pedagogi ai omenirii ca: J.Locke, A.Comenius, J.J. Rousseau, Richter, Forster şi alţii, susţin necesitatea religiei în educaţie. Ei arată că studiul religiei este necesar şi esenţial, cerut de firea omului şi de convieţuirea lui în societate. Cartea se dovedeşte şi în această privinţă un minunat îndemn şi un real sprijin pentru toţi cei care slujesc pe altarul şcolii şi sunt animaţi de gândul că menirea lor este să realizeze cele trei coordonate ale educaţiei: adevăr, bine şi frumos.

Lucrarea profesorului Gheorghe Pop este o frumoasă pledoarie pentru sănătatea noastră spirituală de care avem atâta nevoie.