Primit pentru publicare: 14 Oct. 2021
Editor: Ion ISTRATE
© Alexandru Florin Țene, © Revista Luceafărul (www.luceafarul.net)

La începutul secolului XX elitele intelectuale influențate și de ideologia marxistă credeau  că modernizarea economică, descoperirile științifice și dezvoltarea socială v-a duce la o diminuare  a importanței religiei în viața oamenilor. Această tendință era acceptată de toate părțile. Laicii care stăruiau asupra modernizării aclamau măsura în care știința, raționalismul și pragmatismul eliminau superstițiile, miturile și ritualurile, care formau esența religiilor din secolul nostru. Pe de altă parte, conservatorii sunt îngrijorați și avertizează în legătură cu consecințele dezastruoase  dacă dispar religiile și instituțiile  care îndrumă și promovează morala în rândul individului și al societății. După aceștia, dispariția religiilor ar urma anarhia, depravarea și o subminare a civilizației, a vieții morale.

T.S.Eliot (în Idea of a Christian Society, New York, Harcourt, Brace and Company, 1940, p.64. ) spunea: “Dacă nu-l vreți pe Dumnezeu  (și Dumnezeu este gelos ), ar trebui să vă închinați lui Hitler sau lui Stalin “.

Scriam în câteva eseuri, publicate în anul acesta, despre Celula Dumnezeu. Aceasta fiind conștiința și memoria omului, provenită din prima celulă vie din ciorba Oceanului Primordial, și care s-a transmis prin lanțul trofic la om prin procese chimice deosebite. Practic aceasta este Dumnezeu. Când ne rugăm, sau ne închinăm, o facem către conștiința noastră, nu unei persoane sau forță exterioară.

În prezent s-a dovedit că aceste speranțe temeri ale credincioșilor  sunt neîntemeiate. Modernizarea economică și socială a devenit globală ca scop în satul denumit Pământ, și în același timp, s-a produs o renaștere globală a religiei. Această renaștere, pe care Gilles Kepel a numit-o la revache de Dieu, iar eu o numesc Revanșa Celulei lui Dumezeu, s-a manifestat pe toate continentele, în toate civilizațiile și în aproape toate țările. Kepel a atras atenția  că la mijlocul anilor 1970 tendința de laicizare și de conciliere a religiei cu laicismul s-a inversat. A apărut o nouă abordare religioasă , care nu mai are ca scop adaptarea la valorile laice, ci redarea unui fundament sacru organizării societății- la nevoie, schimbând societatea. Această idee, exprimată într-o multitudine de forme, această abordare  pleda pentru abordarea modernismului care eșuase și ale cărui regres și impasuri puteau fi puse pe seama rupturii de Dumnezeu, adică de conștiință și memorie, mai pe scurt de Celula lui Dumnezeu. Subiectul nu mai era aggiornamento,(de actualitate ) ci o a doua evanghelizare a Europei, scopul nu mai era modernizarea Islamului, ci islamizarea modernității. Așa scria Jean Bourgeois-Pichat în ,,Le nombre des hommes: Etat et prospective. “

Această renaștere religioasă înseamnă, în parte, expansiunea anumitor religii, precum ortodoxia și islamul, care au câștigat noi adepți în societăți unde aceștia nu existaseră mai înainte. În această perioadă se constată o întoarcere a oamenilor la religiile tradiționale ale comunităților în care trăiesc, cărora le-au conferit o nouă vigoare și o nouă semnificație În creștinismul occidental, în islamism, iudaism, hinduism, budism și ortodoxia românească, grecească și rusească s-a constatat o creștere a sentimentului religios, a importanței religiei și a practicii religioase la credincioșii care altădată se manifestau ocazional. În majoritatea acestor religii, au apărut mișcări fundamentaliste care s-au consacrat purificării doctrinelor și instituțiilor religioase și remodelării comportamentului personal, social și politic, în conformitate cu dogmele religioase. S-a constatat că mișcările fundamentaliste sunt puternice și au un impact politic semnificativ.Totuși, ele sunt doar voalul de suprafață ale unui curent religios mult mai amplu și mai fundamental, care dă o nouă formă  vieții umane, la sfârșitul secolului XXI. Renașterea religiei în întreaga lume merge mult dincolo de activitățile extremiștilor fundamentaliști. În cultura confucianistă laică, renașterea culturală ia forma afirmării valorilor asiatice, dar, în restul lumii, ea se manifestă prin afirmarea valorilor religioase. Așa cum remarcă George Weigel: “ delaicizarea lumii este una dintre relațiile sociale dominante de la sfârșitul secolului XX“, în Religion and Peace: An Argument Complexifiend. Washington Quarterly, 14 din primăvara lui 1991, p.27.

Ubicuitatea și importanța religiei au fost evidente în fostele țări comuniste. În toate țările foste comuniste renașterea religioasă a umplut golul lăsat de prăbușirea ideologiei comuniste, ideologie care se dorea să devină o religie cu dumnezei de pe pământ; Marx, Lenin, Stalin, Mao Zedong etc.

Curios faptul, că în țara care impusese comunismul pe o treime  de pe suprafața Terrei, Rusia, în anul 2000 aveau 40% ruși care au declarat că trecuseră de la ateism la credință.

Această renaștere, inclusiv în România ortodoxă (vezi pelerinajele de la Mănăstirea Nicula, de la Sfânta Parascheva),  nu este o respingere a modernității, ci a Occidentului și a culturii laice, relativiste și degenerate asociate cu el. Este o respingere a occidentoxicării societăților nonoccidentale. Consider că este o declarație de independență culturală față de Occident, o declarație curajoasă: ”Vom fi moderni, liberi, dar nu sub prelata voastră. Și nu ca voi!“