Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

O Crestomație din Luceafărul anului 2018

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

De ce o crestomație?

Primit pentru publicare: 26 Dec. 2018
Autor: Ion ISTRATE
Publicat: 26 Dec. 2018

 

Sub zodia lui Eminescu, în omagierea Centenarului Marii Uniri (2018) și în al Zecelea an cu Luceafărul, am făurit o CRESTOMAȚIE, un volum care cuprinde texte ale autorilor care au publicat în revistă, în anul 2018.

Această Crestomație și-a făcut loc în ideea noastră de a fi materializată, atunci când ne-am propus să marcăm cei 10 ani de activitate publicistico -literară a Revistei Luceafărul în format online – www.luceafarul.net – și în formatul tipărit, publicație fondată la Botoșani, în 7 ianuarie, și prezentată publicului la data de 11 ianuarie 2009. Mă simt obligat și onorat pentru a aminti aici, în gest de recunoștință și respect, numele unor oameni deosebiți care mi-au susținut propunerea aderând la Declarația Fondatoare a revistei: Prof. Univ. Dr. Olimpius Istrate; Publicist și Jurist Elisabeta Roman; Prof. Diana Aghiorghiesei; Prof. Dr. Lucia Olaru Nenati;  Prof. Dr. Etnograf Angela Paveliuc Olaru; Prof. Dumitru Lavric; Ing. IT Doru Ștefănescu; Designer IT Marian Nazarovici; Ing. Ioan Burțilă;  Filolog Olivian Ivaniciuc. În același timp, cu aceeași prețuire, evoc numele redactorilor șefi, în succesiunea-i firească: Georgică Manole (2009 – 2015); Dan Prodan (2016 – 2017) și Dorina Rodu (mai 2017 – 2018).
Acest volum de analecte cuprinde ceea ce s-a publicat, în formatul electronic al revistei Luceafărul, în anul de referință – 2018 -, an important pentru români, sărbătorind Centenarul Marii Uniri (1918) și însemnat pentru publicația noastră, fiind în al zecelea an de activitate.
Am numit-o ,,crestomație” și nu ,,antologie” pentru a intui structura și conținutul cărții, deoarece are un fond reprezentativ al textelor diferiților autori, scrieri cu valoarea culturală, filologică, filosofică, sociologico – civico – educativă, istorică și documentară.
Nu au fost selectate textele cu caracter documentar – biobibliografic referitoare la viața și opera lui Mihai Eminescu, deși răspunderea revenea autorului, dacă acestea nu au fost consolidate cu note și referiri biobibliografice. Am considerat că ar fi fost necesară o listă, cu indicații asupra titlului, anului și locul tipăriturii lucrărilor citate ale unui autor sau a documentelor de arhivă, ca autentic izvor de cunoaștere.
Din punct de vedere al valorii unui text, nu redacția trebuie să aprecieze acest lucru, dând astfel posibilitatea cititorilor și șansa autorilor de a se vedea pe o scara a importanței culturale. Noi am selectat și am introdus textele autorilor care au publicat în paginile revistei online, pe care domniile lor le-au considerat a fi valoroase. Menirea și răspunderea noastră, a redacție, este aceea de a ne obliga să publicăm și a oferi șansa creatorilor să fie trecuți prin sita judecăților de valoare, pentru că nu e important ce crede El despre El și opera sa, ci ceea ce cred alții despre El și creația sa, ca un vector al unei sume de opinii, când s-au luat în considerare argumente, împrejurări și impactul în plan social și cultural.
Tocmai de aceea conținutul cărții a fost organizat în capitole pe autori, așezate în ordinea alfabetică (după numele autorului), fără ca în interiorul secțiunii să facem o ierarhizare, lăsându-le locul în ordinea cronologică a datei de postare publică. Un capitol este marcat, la început, de prenumele și numele autorului, însoțit de profilul fotografic (unde a fost posibil) iar la încheiere s-a fixat semnul ,,-*-”. Textele din interiorul unui capitol sunt marcate, la început, cu titlul în formă evidențiată și data postării publice iar încheierea prin așezarea grupului de semne ,, _&_”, pentru a se înțelege legătură cu următorul articol care aparține aceluiași autor.
De selectarea, ciupirea din site-ul publicației, inserarea textelor în carte și, apoi, formatarea necesară pentru organizarea în pagini conform formei structurale propusă, s-a ocupat Dorina Rodu, redactor șef al Revistei Luceafărul.
În rest, orice comentarii în cuvinte scrise sunt în prisosire.
Mulțumesc autorilor ale căror texte au fost selectate dovedindu-se o importantă contribuție la dezvoltarea publicației Luceafărul, după cum, la fel, mulțumesc abonaților și tuturor cititorilor care, prin interesul de lectură, ne-au încurajat să insistăm pentru un lucru bine făcut.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Stefan Silva spune:

    LUCEAFĂRUL este steaua care s-a ridicat din Neamul Românesc,luminând cu puterea lui tot UNIVERSUL. El veghează la ființa neamului, luminând tot poporul, pe calea dreaptă de urmat. El este îmbrăcat în TRICOLOR, şi numai cei cu sufletul curat şi cinstit se pot bucura de lumina lui.
    El este ROMÂNUL ABSOLUT. El nu poate fi atins, nu poate fi distrus.
    Zi de zi, el aprinde lumini, şi oricât de mici ar fi ele, împreună, fiind aprinse din LUCEAFĂR, lumina lor va ajunge departe şi vor aprinde alte şi alte lumini.
    Cinste și recunoștință tuturor care au contribuit la aprinderea acestei lumini numită CRESTOMAŢIE.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania