Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

O esenţă a sufletului local

                 Într-o  cronică pe care o făceam la volumul I al „ Monografiei comunei Vlăsineşti„, cronică reluată la pagina 3o6 al volumului pe care intenţionăm să-l supunem discuţiei acum, spuneam: „ …aş fi dorit o aplecare mai mare pe aspectul etnografic local…„. Se pare că domnul profesor Gheorghe Burac a ţinut cont, astfel că nu a trecut mult şi sub egida Editurii Agata a apărut  volumul al II-lea, „Comuna Vlăsineşti – dăinuiri  etno-folclorice„. Pus sub semnul unei discipline sufleteşti deosebite şi dominat de sentimentul iubirii şi ataşamentului faţă de toposul ales, studiul începe cu referiri la gospodăria ţărănească. Obişnuit să meargă la cauze, trăsătură definitorie pentru autor, gospodăria este analizată pornind de la lipsa în zonă a materialului lemnos ,care a limitat construcţiile şi a condiţionat proporţiile, şi de la clima aspră care a avut rol în poziţionarea gospodăriilor faţă de drumul principal şi faţă de punctele cardinale. Anexele gospodăreşti sunt tratate şi din perspectivă spirituală, în concepţia autorului ele formând  „ un cerc magic ce ocroteşte gospodăria„.

 

 Interioarele se caracterizează printr-o „ simplitate deosebită” aceasta fiind impusă de factori precum: „ condiţiile naturale, mediul cultural, ocupaţiile,stadiul dezvoltării tehnice şi puterea materială”                          

                 Specific localităţii este meşteşugul ţesutului. Produsele „ nu au fost niciodată spectaculoase„, caracteristica principală fiind  „ discreţia ivită din felul de a fi a localnicilor„.  

Eu cred că în discreţie nu trebuie să identificăm un punct slab, având în vedere postmodernismul în care ne tot afundăm. Discreţia va rămâne rezultatul unei filozofii pozitive a comportamentului. E, într-un final, o esenţă a sufletului, iar această esenţă e transferată de providenţă oamenilor aleşi pentru a reprezenta totul. Aşa avem casa mare a Elenei Gh. Lebădă plină de ţesături, aşa a apărut  Aspazia Burduja, absolventă a Institutului de Arte Plastice       „ Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, care s-a întrors la un moment dat în satul său ,Vlăsineşti, pentru a lucra monumentala tapiţerie cu care a îmbrăcat foaierul Teatrului de Stat din Târgu Mureş, aşa a apărut Ramona Trufin care în cadrul Zilelor Culturale Germano – Române la Bodensee, a dus în Germania aproape 5oo de obiecte tradiţionale româneşti  lucrate manual în Vlăsineşti, aşa sunt micii meşteşugari îndrumaţi de învăţătoarea Florica Livadaru, participanţi an de an la Olimpiada judeţeană „ Meşteşuguri Artistice Tradiţionale”, aşa a apărut însăşi Gheorghe Burac , ales să pună în evidenţă  prin acest al II-lea volum al Monografiei, esenţa sufletului vlăsineştean.

                  Portul popular este abordat ţinând cont de evoluţia sa, finalizându-se cu concluzia amară a autorului că „…sub ochii noştri s-a produs disoluţia portului popular tradiţional atât a celui din zilele de lucru cât şi a celui de sărbătoare„. Continuă domnul profesor Burac: „ Iar la acest proces au contribuit, mai mult decât orice, abundenţa articolelor din comerţ, întâietatea modelelor bucovinene, câştigate în deceniile 6-7 ale secolului trecut( când ne-am aflat în subordinea fostei regiuni Suceava), şi, nu în ultimul rând, lipsa de preocupare a instituţiilor culturale pentru conservarea valorilor autentice ale tradiţiei locale„.

                  Prezentarea obiceiurilor tradiţionale este făcută pornind de la credinţa autorului că viaţa vlăsineştenilor săi  „ …este jalonată de trei mari evenimente: naşterea, căsătoria, moartea„.                      

                  Pagini importante sunt dedicate sărbătorilor de primăvară şi celor de iarnă, aspect normal, având în vedere încărcătura religioasă a celor două anotimpuri.Autorul remarcă, în raport cu celelalte jocuri cu măşti ce umplu uliţele Vlăsineştiului, căiuţii, care oferă cel mai frumos spectacol. Se detaşează satul Sârbi care participă an de an cu  căiuţii la parada datinilor şi obiceiurilor de Anul Nou de la Botoşani.

                  Dintre obiceiurile de întrajutorare în muncă, autrorul prezintă claca şi şezătoarea. Dacă prima a dispărut definitiv, despre cea de-a doua spune: „ Şezătorile de altădată (…) au trecut demult în uitare. Locul lor l-au luat discotecile. Doar biblioteca de la centrul de comună şi şcolile încearcă din când în când să reconstituie „spectacolul” şezătorii, însă după un scenariu simplificat, cu mai puţin farmec„. 

                  Capitolul rezervat folclorului beneficiază de o bibliografie selectă: Vasile Adăscăliţei, Dumitru Furtună,Pavel Delion, Angela Paveliuc-Olariu, Ilie Pascal sau Ion H. Ciubotaru, acesta din urmă fiind şi coordonatorul din umbră a volumului. Referitor la acest capitol, cred că antologia de strigături trebuia completată şi cu cele „ fără perdea”( sau „surescitate”, cum le numesc alţii) pentru că, lucru ştiut, la joc se rostesc adesea şi fac deliciul celor prezenţi.

                  „Addenda”, care cuprinde 16 documente de mai mare sau mai mică întindere, întăreşte , alături de indice de informatori şi glosar, conţinutul bine structurat şi documentat al volumului. Din „Addenda” aflăm despre aşezările omeneşti şi moşiile omonime existente la 184o pe teritoriul actual al comunei Vlăsineşti, găsim nume de familie majoritare în satele comunei şi poreclele predominante, tabele cu improprietăririle începând cu 1920, date despre piesa de aur confiscată de comunişti şi restituită (recent) bisericii din Vlăsineşti, despre brevetele şi decoraţiile acordate de-a lungul timpului unor locuitori ai comunei precum şi alte informaţii de mai mare sau mai mică importanţă.

                  Intr-o etapă a globalizării, a postmodernismului exacerbat, când abundă fel de fel de teorii catastrofice ( va muri Pământul, ne vom topi de căldură, va muri chiar Dumnezeu, va muri poezia, va muri istoria…), problema pe care ne-o punem este dacă va muri şi folclorul?

Răspunsul este un categoric nu, pentru că providenţa are grijă ca în fiecare sat să „ semene”, prin mijloace numai de ea ştiute, câte un intelectual de rasă asemeni domnului profesor Gheorghe Burac, având ca misiune să selecteze esenţele sufletului local. Pentru că, aşa cum au fost scrise de domnul Burac, cele două volume ale „Monografiei comunei Vlăsineşti” reprezintă o esenţă a sufletului local.                                 

 

 

Gheorghe Burac -

 

 

                                                                                            Georgică  MANOLE



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 40 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5