Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 1 (133), Ianuarie 2020
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

O excepţională lucrare apologetică a Pr.prof. Nicolae Feier: DE CE SUNTEM ORTODOCŞI?

Primit pentru publicare: 16 Ian. 2020
Autor: Prof. Vasile GĂUREAN, Bistrița
Publicat: 17 Ian. 2020
© Vasile Găurean, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

,,Pe HRISTOS să-l sfinţiţi în inimile voastre şi  fiţi gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală pentru credinţa voastră”
                                    (I.Sf. Ap. Petru 3.15-16)

   Părăsind câmpul cercetării istorice locale şi naţionale, în care ne-a modificat coordonatele gândirii într-o manieră înaltă, academică, Părintele profesor a hotărât să înzestreze credincioşii  cu armura unei temeinice şi complete învăţături apologetice şi sectologice. 

   În prefaţa lucrării, scrisă de IPS Mitropolit Andrei Andreicuţ,  se face un elogiu-referenţial la adresa distinsului autor, arătând cu melancolie: ,,Cărţile din domeniul disciplinei teologice =SECTOLOGIE= sunt rare.”  Ei bine, iată, avem acum în prezentare o asemenea lucrare.

   Încă  din primele secole  creştine a fost nevoie de  apărători ai dreptei credinţe, ameninţate de prigoanele păgânilor împăraţi, dar şi de rătăcirile sectare dinăuntru. Nume faimoase de apologeţi creştini ne-au rămas precum Tertulian, Meliton al Sardesului, Atenagora de Atena, Lactanţiu, Eusebiu de Cezareea, Irineu al Lyonului (celebra ,,Adversus heresiae”), Origen şi pleiada Sfinţilor Părinţi din primul Mileniu, (încheiată cu Sf. Damaschin),podoabe ale gândirii creştine de totdeauna.

   În dorinţa de a avea creştini informaţi, bine pregătiţi, neobositul Părinte profesor  Nicolae Feier trimite spre publicul larg, iubitor de Adevăr, de Mântuire şi de Viaţă veşnică –o  exegeză completă, cu caracter apologetic (adică argumentativ, justificativ şi defensor) a credinţei ortodoxe. 

    Cine iubeşte Adevărul, nu va rămâne în temniţa propriilor păreri, adesea impuse de alţii, ci va căuta să afle credinţa adevărată, dintre atâtea ale acestei lumi tulburate, credinţe care  clamează la unison că te salvează, chiar te mântuie, substituindu-se Judecăţii lui HRISTOS. (Exemple strălucite de astfel de căutători ai credinţei celei adevărate sunt Seraphim Rose, actorul Tom Hanks Alexander Schmemann, Sindhar Singh, Nicolae Steinhardt regizorul Emir Kusturica, Max Cavalera, Muray Abraham, unii din ei foşti musulmani.)  Ortodoxia a păstrat nealterată toată dumnezeiasca Învăţătură a Mântuitorului binecuvântat şi Sfânta Tradiţie vreme de două mii de ani.

    ,,Rătăcirile de la dreapta credinţă se numesc ,,erezii”-ne spune din primele pagini Părintele prof. Nicolae Feier. Peste tot avem puse faţă-n faţă, ,,cu argumente  biblice adevărul Orthodoxiei dreptmăritoare şi feluritele deviaţiuni sectologice”  (pag.9) despre care însuşi Mântuitorul, Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi  au avertizat în multe rânduri. Autorul citează:

    ,,Luaţi aminte să nu vă amăgească cineva, căci mulţi vor veni în numelel Meu şi pe mulţi îi vor amăgi”(Matei 24:4-5)  ; ,,Mulţi se vor poticni, mulţi profeţi mincinoşi se vor scula şi pe mulţi îi vor amăgi”(Matei,24.10-11).

    Sf. Ap. Pavel scrie: Îndemnând la dragoste  creştinii şi la fapte bune,,fără să părăsim Biserica noastră, după cum este  obiceiul unora” (Evr.10.26).

   ,,Între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura erezii pierzătoare …aşa îşi vor aduce grabnică pieire. Mulţi le vor urma, părăsind calea adevărului”(II Petru, 2:1-3).

      ,,Va veni vremea când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă şi se vor întoarce de la adevăr”(2 Timotei,4.4) amăgiţi de cei ce ,,mereu învaţă, dar neputând să ajungă vreodată la cunoaşterea adevărului”(i.Timotei 3.6), asemenea vechilor cărturari cu ochii împăienjeniţi de citirea cărţilor şi care  nu L-au putut recunoaşte în lume pe HRISTOS Cel aşteptat. ,,De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te”-îi scrie Sf. Ap. Pavel lui Tit (, 3.10)

    Sfinţii Părinţi au avertizat că ,,vor fi căderi mari şi sminteli” , adevărate cutremure spirituale, în faţa cărora trebuie să ne menţinem tari.  Nimic nu trebuie să ne despartă de HRISTOS şi de Biserica Sa dreptmăritoare: ,,orgolii, mândrie, slaba pregătire teologică, unii preoţi mai aspri  sau cu vicii omeneşti….Fiindcă te-ai certat cu sluga, nu mai vrei să intri în Casa   Stăpânului?” –zice dojenitor şi metaforizat Părintele Nicolae Feier.

    Autorul  prezintă situaţia întristătoare, când cei care au fur/luat din Biserica Universală Sfânta Scriptură, o folosesc să lovească în  Biserica din care au plecat. Pe aceştia, Părintele Nicolae îi aseamănă cu ,,copiii care îşi bat mama” (pag.9). Biserica Ortodoxă a statuat canonic Biblia, organizând textele pe capitole, versete, înlăturând feluritele scrieri cu pretenţii de ,,evanghelii”:  după Iuda, Toma sau Petru –lucrături ale ereticilor gnostici la care se mai întorc unii azi, chipurile…,,descoperinndu-le”.

  ,,Organizarea Sfintei Scripturi pe capitulaţiil şi versete “s-a făcut  la Sinodul din Laodicea, din anul 363, pentru a se citi pe parcursul anului şi interpreta în Biserică, la Sfânta Liturghie”- arată Părintele profesor Nicolae Feier.

      Ortodoxia are ca ,,ax central al vieţii creştine  Jertfa Răscumpărătoare a lui HRISTOS”, iar Sfânta Liturghie ,,eternizează” -spune distinsul autor- acest act răscumpărător pentru credinncioşi  până la finele istoriei, prin Rugăciune, Spovedanie şi Sfânta Euharistie. ,,De aici decurge şi preoţia sacramentală din Biserica Ortodoxă”-citim mai departe. Cei care s-au despărţit din trunchiul Bisericii  Universale, începând cu Luther, au pierdut preoţia sacramentală, au pierdut Cinstirea Maicii Domnului prin care ,,răsăritu-ne-a Soarele cel mai presus de soare”;  au pierdut Sfânta Cruce şi închinarea,   pe Sfinţi, îngerii, viaţa îngerească (monahismul), idealul de sfinţenie, rămânând cu,,studiul biblic, predicarea şi cântarea religioasă”-(practici veterotestamentare, sabat, restricţii alimentare etc.) arată în continuare distinsul autor. Ortodoxia oferă creştinului o viaţă frumoasă şi bogată duhovniceşte.. Dumnezeu nu este sărac, El fiind singurul bogat din Univers.

      ,,Sola Scriptura”, a spus la un moment dat protestantul Luther, pentru ca apoi să se reevalueze la “Sola fide” (doar Credinţa), ,Sola Gratia”(Dumnezeiasca favoare), pentru ca apoi, copleşit de dezastrul făcut în Biserică, să constate spre finalul vieţii:,,Vai mie! Rătăcirea mea nu va avea sfârşit”. Din păcate, profetice cuvinte, fiindcă azi –arată argumentativ autorul ,,după circa cinci sute de ani, de la aparitia protestantismului şi succedant, a neoprotestantismului, avem peste 3.700  asociaţii şi secte, toate desprinse din arborele milenar al Bisericii.”. Aceste atomizări dureroase sunt o piedică mare în propovăduirea  Evangheliei între popoarele rămase necreştine. 

    Încă pe vremea disputelor cu arienii, credincioşii din Biserica  Universală, care proclamau TRINITATEA (pe Dumnezeu TATĂL, dumnezeirea lui IISUS HRISTOS şi  a DUHULUI SFANT (prin cele două Concilii, din 325 şi 381) se numeau ORTODOCŞi, ceilalţi fiind arieni, nestorieni etc. ,,Biserica este Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică” aminteşte Părintele professor.

   În mod firesc searată în lucrare, că ,, în afară acestor  patru caracteristici, avem doar Asociaţii reigioase, Adunări sau alte denominaţiuni” , în funcţie de cei e le organizează.  Deşi propovăduirea lui HRISTOS este un lucru minunat şi lăudabil, greu va fi să se dea un răspuns la posibila întrebare a Dreptului Judecător: Cine v-a împuternicit pe voi să faceţi Biserică în numele Meu?

 Exegeza Părintelui profesor lămureşte cu argumentaţie asociaztivă imbatabilă  fundamentele credinţei bimilenare Ortodoxe:

     -,,SFÂNTA CRUCE -ALTARUL MARII JERTFE RĂSCUMPĂRĂTOARE”(pag.72),  -arma nebiruită a creştinilor, ,,lauda Apostolilor” (pr. N. Feier). ,,Iar mie nu-mi fie a mă lăuda decât în Crucea lui Hristos” scrie Sf. Ap.Pavel corintenilor; Sfânta Cruce este semn de mărturisire şi credinţă, de apartenenţă la HRISTOS (în viaţă şi pe morminte), de biruinţă asupra morţii. Crucea este ,,semnul Fiului Omului”, care se va arăta  pe cer la finele istoriei şi la a cărui arătare ,,se vor bate în piept şi vor plânge toate neamurile.”(Mt,24.26)  Pentru ce? Pentru că au primit pe mâna lor dreaptă şi pe frunte pecetea lui Antihrist spre a nu mai putea face semnul Sfintei Cruci izbăvitoare, ,,Semnul Fiului Omului”.

      Autorul reaminteşte diferenţa ..uriaşă, fantastică” (două dintre epitetele favorite ale Părintelui autor),diferenţa ,dintre ,,a fost răstignit” HRISTOS, care l-ar arăta pe IISUS ca o victimă a celor răi şi  ,,S-a răstignit” ( în zilele lui Ponţiu Pilat”, aşa cum afirmăm în CREDO).  Diateza reflexivă arată că s-a răstignit pe Sine ,,de bunăvoie, ca un act al iubirii jertfelnice, răscumpărătoare pentru umanitate.”(  Însuşi HRISTOS le spune ucenicilor cu puţin înainte de patima Sa:,, Nimeni nu are mai mare dragoste decât aceasta, ca cineva să-şi pună viaţa pentru prietenii săi”, iar fariseilor: ,,De aceea mă iubeşte Tatăl, căci  Eu viaţa Mi-o pun…nimeni nu o ia de la  Mine, ci Eu însumi o pun” –citează autorul (NF) la pag.70 din Sf.Ev. ioaneică(10.17)

    -Despre cinstirea Maicii Preacurate, ,,teotokos”, Născătoare de Dumnezeu”  ne vorbeşte cu căldură distinsul  Părinte. E cu putinţă oare să cinstească cineva pe Împăratul  veacurilor şi să hulească pe Mama Lui? Şi totuşi, unii zişi ,,creştini”au această înfricoşătoare  cutezanţă.

      -Alte capitole argumentate la modul exhaustivităţii  sunt ,,Despre Sfintele icoane”(pag.86), ,,Despre Sf. Moaşte”(p.69) –rămăşiţele pământeşti ale sfinţilor  şi care păstrează semnul că au fost lăcaş al Duhului Sfânt, făcând şi minuni. 

     –DESPRE RUGĂCIUNE, DESPRE SFINTELE TAINE prin care creştinul se sfinţeşte; aflăm toate cele necesare sufletului nostru, căci Ortodoxia nu este sumă de citate biblice (din care şi Potrivnicul ştie cita la perfecţie ). Ortodoxia este trăirea vieţii întru Sfintele Taine, centrul vieţii cultice Ortodoxe fiind SFÂNTA şi DUMNEZEIASCA LITURGHIE.

      -DESPRE PROPOVĂDUIRE, ZIUA DUMINICII, pictarea Bisericilor aflăm şi despre aşa-zisa ,,vorbire în limbi” cu care vor unii să  zăpăcească pe naivi; Zice lămuritor Părintele Nicolae Feier:,,…când va veni vreun prooroc şi vorbind el româneşte, neamţul îl va auzi nemţeşte, ungurul ungureşte, ţiganul pe ţigăneşte, atunci vorbeşte prin el Duhul lui Dumnezeu; altfel e înşelătorie   diavolească” (pag.148)

      -Despre RUGĂCIUNE şi POST, -orginiea edenică a postului, puterea şi  foloasele postului. Frumos, ştiinţific şi adevărat spune Părintele Nicolae că ,,postul este hrănirea creştinului cu lumină, căci cele ce cresc în grădină sunt rodul luminii solare, respectiv proceselor de fotosinteză.”pag. 153)

    Lucrarea include şi o ISTORIE A BISERICII CRESTINE, precum  şi o listă a multiplelor scrieri anterior editate de domnia sa.

     Ceea ce impresionează în lucrare este claritatea, limpiditatea de cristal a tuturor expunerilor, fiind accesibilă atât omului de rând, cât şi teologului sau filosofului cu cea mai  înaltă cunoaştere, de la noi sau din străinătate.

    ,,Puternic în cuvânt”, ca şi în scris, Părintele face dovada stăpânirii nu doar a noţiunilor teologice şi culturii adiacente româneşti şi europene, ci şi a unor capabilităţi literare remarcabile. Metafora scânteietoare, comparaţia, simbolul, sinecdoca, antiteza, epitetul chromatic, anacolutul etc., probează o îndelungă experienţă a zicerii  şi scrisului , dusă spre artă, cu scopul de a-şi face demersul cu solară limpezime şi convingere.

   ( Pe cei care au luat din Biserica ortodoxă   Sfânta Scriptură (Biblia) şi ne-o arată apoi ca şi cum e ,,invenţia” lor, Părintele-i asemuie cu ,, florile târzii de măr, apărute în octombrie”(pag.29).

    Spaţiul nu ne permite a mai spune atâtea lucruri minunate şi indescriptibil de utile şi frumoase despre această excepţională lucrare apologetic-sectologică. Ea îl aşează cu cinste pe  Părintel profesor Nicolae Feier în şirul celor mai de seamă defensori (defenseur,fr.= apărător) ai credinţei Ortodoxe a neamului românesc.

     Prestigiul şi preţuirea de care se bucură Părintele Nicolae Feier  la noi şi în depărtări între credincioşi, ca şi în mediille cultural-teologice –sunt convins-   va rămâne trainică şi peste vreme, fiindcă despre domnia sa vor vorbi neîncetat impresionantele sale scrieri, care duc scânteierea vorbelor ,,dincolo de munţii Vieţii şi-ai Tăcerii” –cum spune  o frumoasă colindă. Exegezele domniei sale ne-au deschis orizonturi noi în a gândi istoria, lingvistica, toponimia, onomastica, arheologia locală şi ,,in excelsior” cele ale domeniului teologic, unde sistematizează cu exhaustivitate  fundamentele teologice valabile nu doar la noi, ci în Răsăritul Ortodox.

      Părintele profesor lucrează în suflete şi în cărţi ,,cu timp şi fără de timp” (Sf. Ap. Pavel), mereu gata să dea socoteală, ca şi cum Stăpânul Hristos ar veni mâine spre a cere socoteală servilor Săi de “talanţii” încerdinţaţi.