Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

O ,,felie” consistentă de ,,istorie sentimentală”

La cumpana dintre milenii Constantin AdamO ,,felie” consistentă
de ,,istorie sentimentală”

Prefaţă la cartea: LA CUMPĂNA DINTRE MILENII – cronică sentimentală notată şi adnotată în „Târgul Doamnei” de nevrednicul Domniilor voastre supus Anonymous, autor Constantin Adam

Fără a se socoti scriitor de profesie, Constantin Adam scrie cu folos, deopotrivă pentru contemporani ca şi pentru viitorime.

Când pune stiloul pe hârtie, Constantin Adam face  mereu proba faptului că are cunoştinţe multe şi respect pentru adevăr, la acestea adăugându-se şi o privire sentimentală asupra oamenilor, locurilor şi relaţiilor de la un moment dat. Cred că aici se află şi o parte din farmecul scriiturii lui Constantin Adam, împletirea inefabilă dintre rigoarea datelor oferite cititorilor şi bătăile inimii celui care scrie.

Constantin Adam ,,ţese” cu sârg la o operă frumoasă în sine, dar şi necesară trăitorilor din preajmă ca şi generaţiilor care vor veni. Cred că afirmaţia de mai sus se sprijină cel mai bine pe felul în care autorul în discuţie se raportează la teatru – una din marile dumisale iubiri.

Dintr-un anume unghi privind lucrurile, teatrul – spectacolul teatral – poartă şi un blestem, un blestem al dramaturgilor – acela de a se naşte şi de a muri în fiecare seară. Aceasta pentru faptul că teatrul – ca o artă complexă şi de sine stătătoare – se depărtează tot mai mult de text, atât de mult uneori, încât opera dramaturgului rămâne – şi asta din ce în ce mai frecvent în ultimii ani – mai degrabă un pretext, un punct de pornire pentru spectacolul de teatru.

Ei bine, în aceste condiţii, cine şi cum să mai scrie o istorie a teatrului cât de cât apropiată de cele ce s-au petrecut cu adevărat? Pentru că teatrul are istorie şi principii care se cuvin respectate, bineînţeles, cunoscute. E adevărat, scena botoşăneană nu va mai avea un alt Eugen Traian Borduşanu, un alt Doru Buzea, un alt Theodor Brădescu – ca să iau doar câteva exemple din multele posibile. Dar scena de la Botoşani va exista mereu prin principiile eterne ale teatrului, principii pe care le-au respectat şi ,,îmbrăcat” cu haine artistice şi cei pomeniţi.

Este, aşadar, mare nevoie să existe o istorie scrisă a teatrului, o istorie cuprinzătoare şi, aproape obligatoriu, aş zice, nelipsită de latura sentimentală a relaţiilor interumane din domeniu!

Înainte de orice, autorul unei astfel de ,,istorii” s-ar cuveni să iubească profund şi cât se poate de sincer teatrul. Întăresc, un condeier pornit pe scrierea istoriei relativ recente a teatrului trebuie să fie el însuşi „om de teatru”. Iar Constantin Adam este un adevărat „om de teatru”. Pe statele de plată, el este regizor tehnic, actor, bibliotecar, referent artistic şi cine ştie ce mai este. Însă, peste toate acestea, el este, în înţelesul deplin al expresiei, „om de teatru”. Iubeşte teatrul şi nici vorbă să vină la „templu” precum la un serviciu oarecare. El vine la teatru pentru a oficia o misie de care este foarte conştient dar şi – mai mult de atât – îndrăgostit. Aflat oarecum spre apusul carierei – deşi artiştii n-au cum fi scoşi la pensie – cel puţin din punctul de vedere al creaţiei – Constantin Adam este şi un suflet zbuciumat, evident nemulţumit de „vânturile” care bat din ce în ce mai frecvent prin teatre, în sensul unor experimente parcă din ce în ce mai depărtate de gustul şi capacitatea de înţelegere ale publicului. Constantin Adam este un amestec de iubire, dăruire fără rezerve, înţelegere a misiunii, cunoaştere sau intuire a sufletelor celor ce evoluează pe scenă. În inima sa au fost „îndosariate” destine, întâmplări, spectacole, victorii şi înfrângeri, turnee… Prin Teatrul „Eminescu” s-au perindat fel de fel de oameni. Constantin Adam a rămas!

Permanent deschis la idei şi simţiri din zona românismului autentic, a patriotismului, Constantin Adam este iubitor de Iacobenii naşterii sale, de Iaşii în care s-a şcolit, de Botoşanii în care vieţuieşte, de România cea întreagă.

Trăitor în unul din cele mai fierbinţi puncte ale scenei, Constantin Adam bate gongul fiecărui început de spectacol, dirijând ridicarea cortinei, iar la sfârşitul lui căderea ei „pe aplauze”, între cele două momente consumându-se emoţii nebănuite, probându-se cunoaştere a profesiei şi mult har în intuirea evoluţiei spectacolului. Pentru că se trăieşte intens, foarte intens şi dincolo de lumina reflectoarelor. Doar că „anonimii culiselor de teatru” s-au obişnuit să înţeleagă faptul că în aplauzele publicului se află şi un procent reprezentat de munca lor, a celor de dincolo de cortină…

Iar Constantin Adam poate face – chiar şi prin cartea pe care tocmai o aveţi sub priviri – ca spectacolele să nu moară în fiecare seară. Şi face aceasta tocmai scriind istoria sentimentală…

Domnia sa a consemnat cu har peregrinări ale trupei prin ţară şi peste hotare. A scris despre triumful teatrului şi despre momentele în care colectivul s-a clătinat. Fără paginile domniei sale, istoria Teatrului „Eminescu” s-ar reduce la un număr de afişe şi vreo câteva cronici. Ar fi puţin, nedrept de puţin! În vădită discordanţă cu realitatea! Constantin Adam a ştiut să vadă şi ceea ce n-au cum să vadă cei din afara teatrului!

Constantin Adam „omul de teatru” este, potenţând tocmai acest statut – şi puţin poet. Lăcrimează când vine vorba de Basarabia şi Bucovina, de sleirea de puteri a ţării aflată în vădită dificultate. Domnia sa este, în acelaşi timp, şi un încrezător. Rândurile sale sunt tonifiante, îţi înalţă sufletul!

Constantin Adam a făcut, împreună cu trupa teatrului, istorie şi, singur de această dată, a şi scris-o. O istorie care altfel ar fi fost deja uitată!

Devotat teatrului şi prietenilor, intelectual rafinat, cu o concepţie complexă şi bine definită asupra rostului său pe Planeta Pământ, Constantin Adam se achită cu strălucire de obligaţia morală de a scrie „din interior” istoria acestui teatru în care a iubit şi pătimit mai bine de 35 de ani!

Citiţi proza acestui romantic întârziat, un romantic ce, paradoxal, are puterea de a se simţi bine chiar şi printre mesajele on-line!
Citiţi o istorie scrisă altfel şi veţi înţelege cum a bătut şi cum bate inima Teatrului „Eminescu” din Botoşani!
Citiţi o „istorie sentimentală” care nu putea fi scrisă de altcineva! Veţi înţelege şi mai bine mirajul şi miracolul teatrului!



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 40 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5