Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Scriitori și publiciști botoșăneni. CONSTANTIN ADAM

Foto și text preluate integral din volumul ,,Scriitori și publiciști botoșăneni. Dicționar biobibliografic”, autor: Silvia Lazarovici, Editura Agata, Botoșani, 2013 (www.agata.ro)

ADAM, CONSTANTIN

Adam, Constantinn. 11 mart. 1951, sat Iacobeni, com. Dângeni,
jud. Botoşani

Publicist, regizor tehnic. A absolvit şcoala primară şi gimnaziul în comuna natală, a parcurs studiile liceale la Liceul de Artă din Iaşi şi Liceul Teoretic din Cluj (bac. susţinut la Liceul Teoretic din Săveni), a absolvit Institutul Pedagogic de Învăţători din Botoşani (prom. 1974).

A desfăşurat activitate didactică la Şcoala Generală nr. 1 din Iacobeni în perioada 1973-1979, după care s-a angajat la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani, mai întâi ca actor, apoi ca regizor tehnic, iar din anul 2000 şi ca referent literar. A interpretat rolul lui Făt-Frumos din „Făt-Frumos şi balaurul” (peste 500 de reprezentaţii), a mai jucat în „Nota zero la purtare” (Nicu Dumitran), „Omul care a văzut moartea”, „Opinia publică” (Dumitraş), „Preşul” (Studentul), „Bacalaureaţii” (Ionescu) ş.a.

A publicat articole pe diverse teme în Mlădiţa şi Floare de colţ (reviste şcolare, debut) şi a colaborat la periodicele: Absolut Cultural, Atitudinea, Bibliopolis, Caietele Teatrului „Mihai Eminescu”, Clopotul, Crai nou, Cronica veche, Gazeta pentru tineret, Jurnalul de Botoşani, Luceafărul (Botoşani), Magazin istoric, Revista română, Sinteza, Tricolorul, Viaţa Botoşanilor ş.a.

Bibliofil pasionat, a organizat mai multe expoziţii personale sau de grup: „Istorie şi arhitectură teatrală” (1988), „Botoşani, istorie, locuri, oameni” (1990), „Basarabie, dragoste de dincolo de Prut” (1991), „Făclie de veghe”, „Eminescu în fel şi chip” şi „Eminescu în aeternum” (1996, 2000, 2001), „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris” (2008), „Autori botoşăneni şi operele lor” (2008), „Cartea didactică de-a lungul timpului” (2009).

Medalia de argint şi Diploma aniversară acordate cu ocazia împlinirii a „50 de ani de la înfiinţarea Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani şi 170 de ani de teatru în limba română la Botoşani”, 2008; Diploma de recunoştinţă pentru devotament şi profesionalism în slujba scenei teatrului românesc, acordată de UNITER, 2011; Premiul EMINESCU, Medalia „Teiul de Argint” – Colecţii & Colecţionari, Botoşani, 2012 – acordată de Editura Geea din Botoşani, titlul Prieten al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani, 2012.

OPERA: Teatrul de Stat „Mihai Eminescu” Botoşani45 de ani de la înfiinţare: 24-26 octombrie 2003 (album; Botoşani: Axa, 2003), Iacobeni – file de cronică (minimonografie; Botoşani: Axa, 2005), Recapitulare, vol. 1: Carte de zăbavă pentru zilele de repaos (Botoşani: Axa, 2006; ed. a 2-a, rev. şi ad., 2008), vol. 2: Însemne pe răbojul vremii (Botoşani: Geea, 2011), Iacobeni – file de cronică (Iaşi: Business Print, 2012).

REFERINŢE:

 ADAM,C. Recapitulare. – Ed. a 2-a. – Botoşani: Axa, 2008; ADAM,C. Recapitulare, vol. 2. – Botoşani: Geea, 2011; CONDREI,E. Colecţii şi colecţionari întru Eminescu. – Botoşani: Geea, 2012.
*
MAXIMIUC,I. Oameni şi pasiuni, Clopotul, nr. 4910, 1989; LAŞCU,H. Botoşani, oameni şi locuri: 1900-1950, Gazeta de Botoşani, nr. 228, 1990; L.O.N. Constantin Adam – un colecţionar împătimit, Gazeta pentru tineret, nr. 3, 1991; PEREVOZNIC,B. Povestea unei pasiuni, Jurnalul de Botoşani, nr. 671, 2001; ABUTNĂRIŢEI,P. Carte frumoasă, cinste cui te-a scris, Crai nou, nr. 3174, 2002; COSTOPOL,C. Cronica unui sat botoşănean, Biblioteca, nr. 8, 2005; POP,I.L. Mărţişor monografic, Atitudinea, nr. 122, 2005; ALEXANDRESCU,V. „Recapitulare”, Viaţa Botoşanilor, nr. 298, 2006; BOBEICA,C. „Recapitulare”, Viaţa Botoşanilor, nr. 305, 2006; MANOVICI,E. Recapitulare, mater studiorum…, Viaţa Botoşanilor, nr. 291, 2006; MEDIAN,GH. „Recapitulare”, Viaţa Botoşanilor, nr. 294, 2006; TURTUREANU,N. Bibliofilul, Ziarul de Iaşi, nr. 303, 2006; MORARU,C. Comori din lumea anticariatelor botoşănene, Monitorul de Botoşani, nr. 142, 2008; RADU,L. O viaţă în slujba teatrului, Actualitatea botoşăneană, nr. 221, 2009; nr. 506, 2011; UNGUREANU,P. Interviu cu omul de cultură şi teatru Constantin Adam, Luceafărul (Botoşani), nr. 6, 2009; BEJENARU,I. „Recapitulările” lui Constantin Adam, Luceafărul (Botoşani), nr. 4, 2011; APETREI,TR. Constantin Adam – întâiul botoşănean premiat de UNITER, Informatorul Moldovei.ro, 17 iul. 2011; MANOLE,G. Zece întrebări pentru… Constantin Adam, Luceafărul (Botoşani), nr. 4, 2012; ISTRATE,I. Arena scriiturilor: Constantin Adam şi „Iacobeni – file de cronică”, Luceafărul (Botoşani), nr. 2, 2013.

 

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Gaftoneanu D.M. spune:

    …LA MULȚI ANI cu cele mai frumoase urări de bine și de sănătate!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania