Scriitori faimoși i-au închinat ode și poeme, din Chile până în România, Pakistan și Japonia, dacă ar fi să amintim doar de Pablo Neruda cu faimoasa lui „Odă cepei”, în care spune că e „singura din lume/ care ne face să plângem fără motiv”. Este vorba despre o minunățiie a lui Dumnezeu din vremea primăverii, demnă de toată admirația..
Toate cercetările medicale în diabetologie vorbesc despre creșterea alarmantă a numărului de pacienți, dar nimeni nu spune că ar fi crescut alarmant și consumul de ceapă, care este un minunat antidot în scăderea valorilor glicemice.
Pe omul hipermodern îl deranjează alicina din ceapă, acest bactericid care dă iritație lacrimală și gastrică unora, dar care este un strașnic antidot în scăderea valorilor glicemice și întărirea sănătății.
Delicatele noastre stomacuri sunt obișnuite doar cu sucuri și grătare…, deși părinții, și străbunii foloseau ceapa până și cu mămăliga, fiind nelipsită de la orice masă.
(Când au vrut Statele Unite să sancționeze economic Pakistanul, fiindcă și-au făcut bombă atomică, cineva a zis: „La ce să-i sancționați pe calicii ăia, care mănâncă numai orez și ceapă?”)
Se mai discută și azi cine a fost mai întâi: oul sau găina, dar la fel se pune problema aici, neștiindu-se cert dacă arpagicul a fost cel dintâi sau ceapa?
Zilele acetea mi-am plantat arpagicul, acest posesor al unor însușiri cu adevărat fenomenale, cinstiți boieri dumneavoastră.
Dragi gospodine și voi, gospodari,, cum puneți arpagicul, cu mustăcioarele-n jos sau oricum? Adevărul este că nu avem timpul necesar să îl poziționăm ideal, cu mustăcioarele-n jos. Când îl seamănă cu mașinile, pe zeci de hectare, cine mai are vreme pentru poziționarea corectă?
Arpagicul are însă o proprietate minunată: magnetotropisul sau geotropismul. Pus alandala în pământ, primul lucru pe care îl face este că încet-încet, el se răsucește până ajunge în poziția corectă, verticală, cu micile mustăcioare în jos. Știe de polii magnetici și de axa pământului. Cine i-o fi dat o așa știință?
Următorul proces care se declanșează după poziționarea exactă este fototropismul, adică căutarea luminii.
Lumina este viața plantelor, arborilor, omului și a tot ce viază. Toate tind spre lumină, spre Soare (așa cum sufletul tinde spre HRISTOS, Soarele nostru.) Fără lumină, totul este moarte.
Priviți cum se așează genial frunzele pe ramuri pentru a putea primi lumina, cum se ridică vița de vie, cum cres holdele copacii codrilor, toate într-o gigantică competiție pentru lumină. Light is Life!
Baladă Sfântului Soare
Ce forță grozavă a pus Dumnezeu în firul de iarbă, de floare sau de arpagic ajuns la lumina! El răzbate de sub piatră, se luptă cu betonul și le învinge pe încetul. în alianță cu soarele și ploaia.
Modestul fir de arpagic pornește apoi într-o luptă grozavă să crească.
La începuturile Creației, Dumnezeu i-a pus modestului arpagic un termen de rodire: în trei luni și ceva, să te faci o ceapă frumoasă pentru masa osmenilor. De atunci și până azi, arpagicul ascultă și împlinește dumnezeiasca poruncă.
El se zbate pentru a crește și pentru aceasta, deși stă pe loc, caută alte două elemente vitale: apa și nutrienții (îngrășăminte).
Simte unde este apă și spre aceasta își întinde delicatele mustăcioare. Ba se și anunță firicelele dacă au aflat apă!
Dacă e secetă pe câmpuri și codri să știți că plantele și arborii suferă și înalță chemare spre norii cerului și spre Dumnezeu, cerșind ploaia vitală. Plante, arbori și oameni, toți suntem aici în zbucium, dorim, suferim împreună din motive atât de variate.
Uneori, Creatorul Universului întârzie ajutorul, din pricina răutăților noastre, dar nu până într-un sfârșit, căci mare este mila Lui.
Așadar, când treceți, iubiților cititori prin grădină, bucurați-vă de minunile ce vă înconjoară, de miracolul firelor de legume și iarbă, de splendoarea florilor, de norii cerului, de adierea îngerească a zefirului,
Iar…dacă toate sunt atât de uimitoare, de splendide în forme și culori, gândul să ne ducă dincolo de ele, la cât de minunat și desăvârșit trebuie să fie Crl ce le-a creat.