Poem mistic

Ce sfânt eram odată, prin grădină,
Eram berbec păscând grămezi de varză –
Și-aveam și coarne grele de lumină
Și Dumnezeu m-avea mereu în pază.

Dar azi când sunt o altă vagă entitate
Tot smulg mistere crude din grădini;
Și-aștept doar timpul plin de răutate
Să-mi schimbe mâinile-n tulpini.

Sub pleoapă vreau să țin numai țărână,
Iar râmele să treacă în șir indian,
Mugind prin pielea mea albă, păgână,
Mă strigă-n vremea oarbă an de an.

Iar mai târziu, un os suspect de var,
Se va topi în plâns divin de ceapă,
Lăsându-mă ca grâul muced în hambar
Ce-a încolțit sorbind umila apă.