ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

POEMELE OCHIULUI

Ochiul cel mare

La moartea lui o stea s-a stins
steaua vânătorului ciclop,

lumina-şi dăruie umbra unui arbore albastru
cu frunze tremurate-n cântec
ce mângâie tăcerea,

iar noaptea-i dă glas vântului
curge mimând sunetele dimineţilor stelare
alunecând spre marea neodihnei
între ţărmuri nepăsătoare.

Gândurile capătă zimţi de os,
prind un zbor înalt, vertical
şi ajung din urmă nesfârşitul
mereu tânăr,

în acest triunghi de uimire
din care priveşte ochiul cel mare,
lumea se vede nestatornică
şi vulgară.

Ochiul magic

Când noaptea nu va fi nici neagră, nici albă
lumina din interior mă va înghiţi,

voi uita pe unde am fost şi dacă am fost
ori am lăsat la alţii ce am avut,

mă voi despărţi cu totul de trup
chiar şi gândurile mă vor părăsi,

o umbră poate să-şi aducă aminte
de soare când m-am ascuns,

voi întra într-un labirint fără ieşire
în care şi steaua mi se va topi.

Nu voi mai simţi nici vântul, nici ploaia
somnul nu-mi va mai fi somn,

voi iubi altfel decât am ştiut
fiindcă inimă nu voi avea,

doar un ochi mă va călăuzi
de voi vedea universul întreg.

Tu, iubito, dacă vei fi undeva prin el
am să te recunosc prin ochiul magic.