Primit pentru publicare: 09 aug.2015
Autor: Prof. Doina Dobreanu, Subcetate-Harghita
Publicat: 10 aug. 2015

Omagiu profesorului G.G. NEAMȚU la 70 de ani

– Atașat limbii și gramaticii române, formator, mentor și model multora, “nu a scris mult, dar a scris bine”…-

Gavril G. Neamțu, Omagiu: Înspre și dinspre Cluj. Contribuții lingvistice. Omagiu profesorului G.G. Neamțu la 70 de ani, Coordonator Ionuț Pomian, Editor Nicolae Mocanu, Editura Scriptor și Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2015, 800 p.

1. Să primesc în dar această carte, cu o dedicație a însuși Domnului Profesor universitar dr. G. G. Neamțu – „Doamnei profesoare Doina Dobrean, cu multă apreciere pentru ceea ce face, GGN, Cluj-N., 13 mai 2015” -, a fost pentru mine o mare onoare și, totodată, prilej de mândrie și bucurie.

Este o carte care îmi venea dinspre Cluj și îmi propunea o invitație, prin lectură, la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, pe care am absolvit-o în 1973 și unde asistentul univ. G. G. Neamțu, la acea vreme, a devenit profesor universitar, „un nume emblematic al Școlii clujene de gramatică” (Ionuț Pomian [1]) și a desfășurat, timp de decenii, o impresionantă activitate de cercetare și didactică.

2.1. Înspre Cluj se îndreptă în acest an, când Profesorul G. G. Neamțu împlinește 70 de ani, gândurile bune ale studenților și foștilor studenți răspândiți în prezent pretutindeni în țară și în lume, ale colegilor universitari din țară și străinătate, prin contribuțiile lingvistice transmise drept omagiu, ale atâtor prieteni.

Apoi, dinspre Cluj, ne vine cartea aceasta – omagiu, coordonată și prefațată de doi dintre discipolii Magistrului: Ionuț Pomian, „gramatician încă la început de drum”, cum însuși se numește, și Daiana Cuibus, Șef al Departamentului de limba română și lingvistică generală a Facultății de Litere de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca; referenții științifici sunt Prof. univ. dr. Gheorghe Chivu, membru corespondent al Academiei Române și Prof. univ. dr. Alexandru Gafton, de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, iar sponsorul publicării volumului este chiar fiul profesorului, avocatul Mihai Paul Neamț.

2.2. Desigur, semnificația titlului cărții este alta. O aflăm de la Doamna Daiana Cuibus:

„Format ca lingvist în perioada anilor ’60 – ’70 la Școala clujeană, profesorul G. G. Neamțu este astăzi un nume emblematic al orientării clujene de gramatică relațională neotradițională. Destoinic și unanim recunoscut continuator al înaintașilor (D. D. Drașoveanu, Mircea Zdrenghea, Cornel Săteanu), G. G. Neamțu a preluat cursurile acestora și le-a susținut ani la rând cu înalt profesionalism, îmbogățindu-le și rafinându-le substanțial.

Asemenea celor mai mulți gramaticieni clujeni, G. G. Neamțu nu a scris mult, dar a scris bine, argumentat, concentrat, la obiect și îndrăzneț. Domeniul preferat al cercetărilor sale îl constituie aspectele controversate, preponderent teoretice, de gramatică a limbii române contemporane – de la problemele predicativității verbale, ale flexiunii cauzale în diferite ipostaze și tipologia relațiilor și funcțiilor sintactice, până la statutul morfosintactic al unor clase de cuvinte, mai cu seamă al pronumelor. Deși nu respinge soluțiile de compromis, este adeptul celor tranșante, fără echivoc, în detrimentul relativismului interpretațional.

Rod al unei minți extrem de disciplinate și de pătrunzătoare, precum și al unui puternic atașament față de cercetarea gramaticală și de profesia de dascăl, scrierile lui G. G. Neamțu, cu adresă diferențiată și precisă, se remarcă prin rigoarea metodologică, tehnica personală a argumentației logice, puterea explicativă și persuasivă, exprimarea limpede, simplă și concisă, fără segmente sofisticate și prețioase, prin respectul față de proprietatea termenilor.

De altfel, în acest spirit, dublat de o extraordinară generozitate intelectuală și umană, Profesorul a format la Cluj o nouă generație de gramaticieni, cărora le este, în același timp, mentor și model.

Din toate aceste motive, prezentul volum este mai mult decât un omagiu: este recunoașterea firească a faptului că, prin G. G. Neamțu, gramatica românească se întemeiază, solid și coerent, deopotrivă înspre și dinspre Cluj.”

3. Cartea este structurată astfel:

G.G. Neamțu, la maturitate. Schiță de portret sentimental (Ionuț Pomian) Relația – creatorul și organizatorul termenilor (Daiana Cuibus)

*

Profesorul G. G. Neamțu, Profil bibliografic (Ionuț Pomian)
Tabula gratulatoria
*
Contribuțiile științifice ale lingviștilor din toată țara, prezente în cartea omagială dedicată Profesorului G. G. Neamțu, sunt în număr de 70, egal cu vârsta sărbătoritului.
*
Addenda. Cu gândiri și cu imagini… (G. G. Neamțu)
Cuprins (pentru Addenda)
*
Indici (I. Nume proprii din Addenda; II. Indice de autori)

4. „Relația – Creatorul și organizatorul termenilor” este tema aleasă de Doamna Daiana Cuibus, drept cuvânt – înainte al cărții. G. G. Neamțu este pentru Daiana Cuibus „un mit”, pe care încearcă să-l explice prin analiza unei sintagme, „structură binară prin excelență”, al relației sale cu profesorul, mentorul, colegul, șeful și prietenul, numit pe rând G. G. Neamțu Profesorul, Domnul Profesor, Domnia Sa, Proful, Gabi.

Autoarea realizează un portret complet al personalității complexe a lui G. G. Neamțu. Profesorul „nu te învăța doar gramatică, ci altceva, poate la fel de important: cum să dăruiești, din ceea ce știi, celorlalți; cum să o faci cu o aproape exagerată modestie și decență; cum să îți dovedești competența și superioritatea prin ceea ce transmiți celorlalți, fără efuziuni și fără a face paradă; cum să îi dai celuilalt încredere fără prea multe cuvinte și fără teatralitate; cum să ai mulțumirea lucrului bine făcut și să ai puterea de a-i lăsa pe ceilalți să zboare, după ce i-ai învățat cum să o facă.” Profesorul i-a deschis, alături de alți doi mari dascăli ai Literelor clujene – D. D. Drașoveanu și G. Gruiță – „cu o incredibilă generozitate umană și intelectuală, nu doar porțile unei cariere, ci și ale unui destin”.

În timp, discipolul Daiana Cuibus a devenit coleg al Profesorului, ținând seminarele de la cursurile Sale. Continuă, în această ipostază, să-i prețuiască și alte alte calități: „o extraordinară sensibilitate”, „modestia aproape exagerată”, care este „apanajul oamenilor de calitate”, „fermitatea, rigoarea și logica cu care își susține și demonstrază conceptele și concepțiile în ale morfosintaxei”, „eleganța cu care discută opinii contrare alor lui, în polemici întotdeauna ponderate”, „umorul fin”, niciodată răutăcios”, amestecul de „răbdare și îngăduință, dar și de rigurozitate și severitate”.

1. G. Neamțu – șeful de catedră „nu a fost cu nimic deosebit de G. G. Neamțu – profesorul”, dar relația bazată pe respect, admirație, gratitudine, încredere, apropiere s-a îmbogățit cu o altă componentă: prietenia, prilej de a învăța lucruri noi: despre „mândria de a fi părinte”, despre convingerea că, „oricât de mare ar fi împătimirea în ale profesiei, nu poți fi împlinit decât având o familie, împreună cu care îți găsești echilibrul și liniștea necesare”, despre fericirea pe care ți-o oferă reușitele copiilor, dar și despre mâhnirea cauzată de impostură, oportunism și superficialitate.
2. Profesorul G. G. Neamțu este, cronologic vorbind, al doisprezecelea corifeu al catedrei de limba română a Facultății de |Litere din Cluj-Napoca [2], una din primele catedre ale Universității din Cluj, creată în 1872, chiar în anul apariției acestei instituții.

Despre locul Profesorului G. G. Neamțu în elita școlii clujene de lingvistică și despre contribuția substanțială a acestuia la menținerea prestigiului ei la vorbesc în carte Dana Covaci și Vistian Goia.

Demersul Danei Covaci [3] spre concluzia că „Școala gramaticală clujeană postbelică este o mișcare bine structurată, coerent articulată și cu reprezentanți de primă mărime între sintacticienii români”, începe cu anul 1918, când Sextil Pușcariu, primul rector al Universității românești din Cluj, pune temeiurile școlii lingvistice clujene prin crearea Muzeului Limbii Române, în cadrul căruia savantul a gândit și coordonat elaborarea celor două lucrări fundamentale pentru studiul limbii române: Dicționarul limbii române (DA) și Atlasul Lingvistic român (ALR).

Spiritul Școlii ligvistice clujene din perioada interbelică s-a perpetuat și în perioada totalitarismului, prin reprezentanții ei: Mircea Zdrenghea, D. D. Drașoveanu, Pompiliu Dumitrașcu, Carmen Vlad, Elena Dragoș, Viorel Hodiș, G. Gruiță, G. G. Neamțu ș.a.

„S-a creat și s-a structurat, în cursul deceniilor, o nouă Școală clujeană de gramatică, Școala clujeană de gramatică (sintaxă) relațională neotradițională, deosebită, pe alocuri radical, de școala gramaticală neomodernă bucureșteană actuală.” (p. 187) Șeful de necontestat al acestei Școli de gramatică este D. D. Drașoveanu, care „a aprofundat, cu deosebit interes, problema sintagmei, a predicatului și a raporturilor gramaticale”, iar G. G. Neamțu este, poate, cel mai fidel, din punct de vedere doctrinar, urmaș al profesorului D. D. Drașoveanu.” (p. 189)

„Discipol fidel al lui D. D. Drașoveanu” îl consideră pe profesorul G. G. Neamțu și Vistian Goia. [4] Îl admiră pe acesta și ca om de știință, „pe cât de documentat, pe atât de îndrăzneț, în probleme de sintaxă, în special, dar și pentru pasiunea sa de tâmplar, aceeași cu a celebrului lingvist german Gustav Weigand, profesorul lui Sextil Pușcariu.

6. În Addenda, Profesorul G. G. Neamțu ne oferă câteva „fragmente de viață și atitudine în fața ei”, cu titluri „intenționat dozate cu puțin umor, cu destulă ironie, chiar (auto)persiflare, pe alocuri și cu oarecare cinism”, cum însuși autorul ne pregătește prin „instrucțiunile de lectură”. (p.703)

Profesorul ne oferă posibilitatea să cunoaștem locuri, oameni, evenimente, întâmplări, pățănii, situații care i-au marcat existența, să-i cunoaștem sentimentele și resentimentele, îndeletnicirile, obiceiurile bune și mai puțin bune, să răsfoim împreună pagini din albumul personal. Ne face, așadar, părtași la povestea propriei vieții.

7.1. Portretul profesorului, mentorului, colegului, șefului și prietenului G.G. Neamțu, realizat de Doamna Daiana Cuibus în primele pagini ale volumului omagial, se completează prin autocaracterizările descoperite pe alocuri, acum.

„Mi-am trăit tinerețea în internate: trei ani, ca elev de gimnaziu, la Ardud, patru ani, ca elev de liceu, la Satu-Mare, și cinci ani, ca student, la Cluj.

Mai cu seamă primele două segmente au fost o șansă, poate singura, a unui copil sărac de la țară de a se forma și răzbate cumva prin lume. Ele au lăsat amprente importante și preponderent benefice asupra mea în ansamblu: educația primară și fundamentală, caracterul, spiritul de disciplină și autodisciplină, simțul responsabilității individuale, abordarea pragmatică a existenței, toleranța, moderația în aprecierea valorii mele și a altora etc. Până astăzi privesc cu nostalgie și mare admirație școlile care au și internat. Poate e și o urmă a mentalității țărănești vechi: omul gospodar trebuie să aibă de toate pe lângă casă.” (p. 706)

G. Neamțu își definește, la un moment dat, legătura organică cu țara sa, cu spațiul care îi conferă adevăratul „confort sufletesc”. Și-a dat seama de aceasta în anii petrecuți la Tübingen, în Germania, unde a fost numit lector de limba română, pentru aproape patru ani (1973-1978): „Țăranul din mine, chiar dacă avea ceva instrucție” se simți atunci „legat, aproape ca o plantă, de țară, unde începe și se termină totul (familie, prieteni, amintiri, locuri, o apartenență organică).” Dar, „un lucru început, îți place, nu-ți place, trebuie dus la capăt.” (p.735)

7.2. „Întortocheatul drum al lingvisticii” (p. 708) a pornit pentru profesorul G. G. Neamțu de la îndemnul tatălui de a urma o școală profesională pentru a deveni șef de gară; l-a condus spre Liceul „Mihai Eminescu” din Satu-Mare, care asigura o bună pregătire pentru reușita în învățământul universitar politehnic… Doar în cele din urmă drumul s-a deschis spre Facultatea de Filologie din Cluj, secția Limba și Literatura Română.
7.3. Elogii binemeritate aduce profesorilor săi: Ion Vlad, Mircea Zdrenghea, Romulus Todoran, D. D. Drașoveanu, Mircea Curticeanu, Cornel Săteanu ș.a.
„Romulus Todoran era profesorul universitar prin excelență, dascăl și om de știință deopotrivă, dedicat în întregime profesiei. Cred că era printre cei mai respectați profesori din facultate. Impunea prin prestanță – sobru, foarte politicos, foarte echilibrat și corect în aprecieri, de o imparțialitate și probitate morală proverbiale, iar cursul – substanțial, superordonat până la detalii.”(p.712)
Drumul „spre Muntele Sfintei Relații făcătoare de sintagme” l-a parcurs orientat de mentorul său, conferențiar D. D. Drașoveanu, al cărui curs de sintactică era numit „dedistică”. „Cred că D. D. Drașoveanu, deși nu a scris mult, este ultimul mare gramatician pe care l-a dat Ardealul, în orice caz cel mai mare, mai original și mai seducător din perioada postbelică, un gramatician care de foarte tânăr și-a construit un sistem gramatical propriu, căruia i-a fost fidel toată viața, fără reveniri și retractări, indiferent de unele sau altele dintre orientările lingvistice ale vremii.

Fiind consecvent cu acest sistem, de-a lungul anilor și l-a completat și rafinat progresiv, populându-l cu noi fapte și fenomenalizări, așezate la locul predestinat, asemenea elementelor din Tabelul lui Mendeleev.
Acum, după o jumătate de secol de când audiam cursul său de sintaxă (păstrez până astăzi notițele de curs), realizez cu mare și admirativă surprindere că în acel curs apăreau în germene aproape toate ideile importante care-i structurau sistemul.” (p.715)
Prima carte, Predicatul în limba română, cu subtitlul O reconsiderare a predicatului nominal, publicată de G. G. Neamțu în 1986, avea să-i fie dedicată lui D. D. Drașoveanu, „ca gest de recunoștință publică”. (p.738)
Mircea Curticeanu, fostul profesor de la Cluj al lui G. G. Neamțu, i-a devenit coleg și prieten apropiat. L-a condus la Dijon ca lector de română, profesorul fiind mutat de la Dijon la Paris.

„Pe Mircea Curticeanu, în ciuda unui anumit fel de a fi – ironic, pus mereu pe glume și feste, cu vorbe adesea în doi peri, că nu știai când glumește și când vorbește serios, cu un deosebit simț al umorului, dând adesea impresia de neseriozitate și superficialitate, de totală nepăsare de nimeni și de nimic -, l-am cunoascut la Dijon ca un om de mare caracter, de onoare, de o mare sensibilitate sufletească, generos și de un altruism surprinzător.” (p. 740)
Crezul profesorului gramatician G. G. Neamțu?
Este exprimat sucint și cuprinzător într-o paranteză: „Nu m-am sfiit să spun că, pe de o parte, gramatica ne ordonează, ne rafinează și ne disciplinează gândirea, e una din rațiunile ei de a fi, iar, pe de altă parte, că gramatica fără speculații și argumente logice, apanaj al unei minți integral bune, nu se poate face. La cineva care știe bine gramatică m-am uitat întotdeauna cu admirație deosebită, ca la un om foarte inteligent”. (p. 741)
*
Mulțumesc, Domnule Profesor G. G. Neamțu, și distinsei soții, Aurica Neamțu, pentru darurile transmise prin cartea oferită: bucuria surprizei, darul comunicării, al conectării mele la o permanentă stare de bine, prin lectură, darul bucuriei împărtășite, darul prieteniei…

La mulți ani cu sănătate, Domnule Profesor!

Vehiculat prin aportul prof. Ana Dumitrescu și Ion N. Oprea, Cenaclul literar la distanță, Iași.