Primit pentru publicare: 06 dec.2015
Autor: Marin IFRIM
Publicat: 06 dec.2015

OPINII  de  MARIN  IFRIM

Steagul Tricolor,  batista de pe ţambalul României reale!

   Nici după mai bine de un sfert de secol, de când comunismul a intrat în concediu de maternitate, nimic esenţial nu s-a schimbat în această ţară atipică. Tot timpul, foştii culturnici , dar şi vechile şi simbioticele lor anexe, au dominat viaţa publică. UE, NATO, Occidentul în genere, nu sunt, pentru noi, decât nişte instituţii ”românizate” la maxim, întru folosul eternilor aleşi indigeni. În principiu, clasa politică, şi electoratul acesteia, e împărţită în două. Unii politicieni, şi simpatizanţii acestora, sunt filosovietici din instinct de turmă. Fără căcăreze de oi nu pot exista dovezi ale democraturii post-sovietice. Partea pro-Occidentală de electorat şi de politicieni români, e ceva mai firavă, doar ca număr, dar are avantajul de a fi poziţionată pe o cultură garantată de istoria Europei, nu pe cea a unor naţionalişti de paradă. Cu ocazia Zilei Naţionale a României, pe câteva sute de stâlpi de electricitate, de pe  Bulevardul (strada sau uliţa) N. Bălcescu, din Buzău , au fost căţărate sute de steaguri tricolore. Câte două steaguri pentru fiecare stâlp. O nebunie funariotă. De parcă, intenţionat, cineva ar vrea, ca, omul de rând, să se (auto)irite de această privelişte năucitoare. Nu e vorba de vreun un exces de zel sau de vreun patriotism de paradă, ci, mai degrabă, de o prostie calificată, de serviciu aflat în treabă. Abuz prostesc. De când, de la poarta Palatului Comunal, şi până la intrarea în Parcul Crâng, uliţa  N. Bălcescu e considerată “instituţie”, căreia trebuie să i se aplice acest tratament caragialesc? În mintea unora, Tricolorul nu prea ar mai trebui să fluture decât în poziția de drepți. De ce, acest simbol  istoric să mai depindă de bătaia firească a vântului, când, la o adică, poate să stea, țeapăn, ca o tablă, conform  viziunii unor vipuști cu mâna la tâmplă ? Felul în care, în ultima vreme,  ni se înfige, în ochi și-n alte părți sensibile, Tricolorul românesc, pare o punere de batistă de plumb pe un țambal de vată, confiscat de politicieni sau de efemeri purtători de caschete, inclusiv cu ocazia Zilei Fasolei Naționale, nu un bun național de suflet. Cu peste 3-400 de steaguri, amplasate algebric, după reguli daltonistice, pe o distanță de aproximativ 1 km, cineva  a vrut  să ia fața târgului, să ne electoreze încă o dară, spre neantul lor politic. Gloata politicienilor e mai mereu decolarată. Să sperăm că, din motive economice,  steagurile „expuse” acum, noi-nouțe, vor fi folosite și anul viitor. Nu pe o singură uliță, firește. Nu de alta, dar, între o zambilă, și un steag tricolor, e o diferență inventariabilă, concretă. E nevoie de normalitate, nu de excese acoperite.  Tricolorul acestei nații, trebuie să fluture din motive naturale,  doar când respiră poporul, nu când vor mușchii de jos ai unor flatulențe politico-administrative.