Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Ovidiu Chelaru. Lirica vivantă chelaruiană: balans între pesimismul activ și apolinica socială

Primit pentru publicare: 12 nov.2014.
IIstrateAutor: Ion Istrate

Postat: 16 nov.2014.

Ovidiu Chelaru

Lirica vivantă chelaruiană
Balans între pesimismul activ și apolinica socială

 

Ovidiu Chelaru, precum toți ,,seniorii vivanți”, octogenarii și apoi generația septuagenară, ale căror scrieri le cunoaștem, se călăuzește, evident, după dictonul latin Dignum laude virum Musa vetat mori! (Horatius), fiindcă, după cum vedeți, nu are astâmpăr și își dovedește vigoarea și vrednicia folosind orice clipă din viață. O viață clădită pe pilonul a trei caracteristici – vigoarea tinereții, experiența maturității și înțelepciunea senectuții – care îl răscolesc și îl frământă continuu, dându-i motive veridice să fie mai puţin interesat de luxul excesiv, somptuos al stilului în scrisul literar şi să se încline mai mult spre a pune în lumină sensul petrecerii omului pe Pământ și rostul creatorului / artist în societate, referindu-se la trăsăturile caracteristice ale lucrurilor, faptelor, ideilor și fenomenelor, care ar trebui să corespundă necesităților sociale și idealurilor generate de acestea, ca o sumă a calităților care dau preț vieții și rostului ei pe pământ.

Elegii cotidiene, Ovidiu Chelaru2Avem, acum, în față o altă carte a seniorului, o carte intitulată sugestiv ELEGII COTIDIENE. O carte cu o pronunțată tentă autobiografică, un epic cu o puternică încărcătură poetică, reliefat și inspirat de trăirile Domniei sale într-un angrenaj social predestinat:
[…]/ M-am sculat cu noaptea-n cap/ Să pun viselor capac,/ Că ne-aşteaptă-o nouă zi/ Cu destule clipe gri./ […] /Reîntors curând acasă/ Cu povara ce m-apasă,/ […]/ Aşa trec zilele mele/ Una bună, zece rele,/ Cu asemenea elegii/ Vreme, du-te pe pustii./ (ELEGII COTIDIENE). Și trece ușor la ceea ce ar trebui fiecare să reflecteze la rostul vieții și să înfăptuiască pe pământ: […]Viaţa nu-i o primăvară/ Cu flori multe prin grădini,/ Tot mereu ca prima oară/ Să te scalde în lumini./ Şi nimic nu cade-n gură/ Fără muncă, pas cu pas,/ Doar aşa câte-o frântură/ Din pomeni la parastas./ Sau trăind într-o minciună/ Sub a timpului presiune,/ Cu toţi hoţii împreună/ Prin şantaj şi-nşelăciune. […] (NU TRĂIESC PRIN ZÂMBETE) și, bineînțeles, atenționează: […]/Câţi bătrâni ajunşi departe/ Prin cultură şi prin carte/ Scârţâind ca roata morii/ Îşi vor scrie şi memorii./ […] (MEMORII).

Dar, toate acestea nu sunt înafară de viața socială a comunității în care viețuim, filosofia poetului alunecând implicit la reflecția profetică: ,,Timpul începe să curgă din clipa în care prima bardă aruncată de mâna unui om ucidea un alt om” (,,La Voluspa”/ Völuspá ), aspect influențat, nu neapărat, de credința creștină a Domniei sale, ci, mai lesne, de racilele societății.

Așadar, sentimentul de tristețe, de amărăciune și de neliniște este o stare sufletească provocată, mai degrabă, de ceea ce împiedică funcționarea normală a societății în care trăim, decât de o stare romantică/melancolică a poetului, care simte cum: /Clipele de sănătate/ […] /Nu se ştie până când/ […] / Vor mai degaja parfum/ […] dar dorește ca […] /Pe-o durată cât mai lungă/ Nemurirea s-o ajungă./ […] pentru a mai veghea cu versul său asupra neajunsului din societate, care […] /Ne aduce doar regrete/ […] și îndurăm tot felul de necazuri provocate […] /De pungaşi la drumul mare/ Şi de hoţi la guvernare./ […] și de sărăcia care / […] inundă zările/ Şi la fel cărările,/ Din a patriei română/ […] (FLORILE PREZENTULUI). De ce se întâmplă toate acestea?… pentru că, observăm: […] /Creşte-n rang şi măreţie/ Hapsâna cămătărie,/ De la bănci pân la şmenari/ Toţi trăiesc pe bani murdari./ Prin dobânzi înrobitoare/ Cămătari cu mic cu mare,/ Se bazează pe-a lor frupt/ Pe un stat profund corupt. […](CĂMĂTĂRIE).

Ovidiu Chelaru ne mai aduce în față și alte cauze ale tristețelor sale, prin prezentarea universului hoților și universul leneșilor: […]Hoţii fur în veselie,/ Tot ce-apucă pe cărare/ […]/Specimene pur de rasă/ Într-o ordine de clasă,/ Vei găsi şi-n România/ Unde cântă mârlănia./ Unii fură româneşte/ Alţii fură creştineşte/ Toţi grămadă se dau zmei/ La nivel de derbedei. […]/ Având straşnic aliat/ Statul nostru democrat,/ Ce ne fură şi conduce/ După legi fără de cruce. […].(UNIVERSUL HOȚILOR); […] Peste tot fără tăgadă/ Leneşii sunt o grămadă/ Să trăiască din ce pică/ Cu o trudă cât mai mică./ Ce frizează bunul simţ/ Şi dezvoltă până-n dinţi,/ O revoltă socială/ Ipotentă, dar reală. […] (UNIVERSUL LENEȘILOR).

Pe toate acestea, poetul nu le poate suporta și, precum Eminescu în ,,Împărat și proletar”, recurge la manifest: […]/Unde eşti tu Ştefan Mare/ Să-i înţepi la drumul mare,/ Dar tu Ţepeş Voievod/ Să-i atârni la câte-un pod. […]. (UNIVERSUL HOȚILOR) sau […]Unica soluţie,/ Noua revoluţie,/ […]. (CAPRA VECINULUI). Ovidiu Chelaru e în același registru: […] Spuneţi-mi ce-i dreptatea? – Cei tari se îngrădiră/ Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;/ Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră/ Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră/ Şi le subjugă munca vieţii lor întregi. […] Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă,/ Ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi!/ Atunci când după moarte răsplată nu v-aşteaptă, /Faceţi ca-n astă lume să aibă parte dreaptă, /Egală fiecare, şi să trăim ca fraţi! […].
Și de aici, justificate și pline de mâhnire sunt constatările poetului!Triste pentru că trăim într-o  realitate repugnantă pe care Ovidiu Chelaru, ca un laitmotiv, o intuiește a fi în sufletul mulțimii care îl înconjoară, este un presimțământ pertinent al calvarului traiului de zi cu zi, ce ne macină, transpus în poemele acestei cărți, pentru că asistăm la o cifozare a nației și trăim o realitate nepotrivită și întristătoare, ceea ce justifică starea de mâhnire și neîncredere[…] /Umbra morţii ne veghează/ Ca şi-o-ntunecată rază,/ De la naştere la moarte/ Ca un căpcăun aparte./ Ce dă buzna peste tine/[…].

Și totuși, și așa, văzând și înțelegând traiul social pe Pământ, Ovidiu Chelaru nu are încredere că în cealaltă viață va fi mai bine, ci doar speranța de a obține o iertare a păcatelor săvârșite și a scăpa de pedeapsa divină: […]Că acolo unde pleci/ Veşnicia s-o petreci,/ Somnul e o desfătare/ Mă-ndoiesc de-aşa-ntâmplare./ Cum să crezi o astfel de glumă/ Ortodoxă prin cutumă,/ Câtă vreme înhumat/ Eşti un zero la pătrat. […] Nici o candelă sau slujbă/ În adâncuri nu-i perturbă,/ Ci doar hăul mântuirii/ În contextul mărginirii./ Parte întru purgatoriu/ Vor sfârşi în crematoriu,/ Pomeniţi de vreo mătuşă/ Pentru-o mână de cenuşă./ Alţi dogmatici, de pe-o stâncă/ Te vor onora c-o brâncă,/ Devenind hrană neroadă/ Pentru vulturii de pradă./ Restu-i doar o vorbă goală/ De profit cât şi sminteală;/ Dacă popilor le dai/ Poţi ajunge şi în rai. […] (UMBRA MORȚII)

… Și multe ar mai fi de interpretat după lectura acestui volum, dar las pe fiecare să perceapă această pământească mângâiere, descoperind sensibilitatea și sinceritatea actului creator înfăptuit de Ovidiu Chelaru.

… Și aș mai spune că, fiind onorat pentru a prefața ELEGII COTIDIENE, autorul m-a provocat, ca de fiecare dată, să mă refer la aspecte din viața și creația Domniei sale, la freamătul social în care viețuim cu toții. Și, deseori, mă întâlnesc cu diferite analize și opinii ale autorilor din spațiul botoșănean sau mă izbesc de conținutul de prost gust al prefețelor unor cărți, semnate de persoane importante și cunoscute mediului cultural. Multe din acestea mi se par forțate în explicații și comparații, situând, uneori, pe autor mai sus decât merită. Dar, nu acest lucru este relevant și important, ci faptul că nu sunt ancorați autorii și creațile lor în realitățile noastre, nu li se descoperă sensul sau nu se reușește să se constate că scriiturile la care se fac referiri, nu au un mesaj și nu învățăm nimic din acestea. E clar că unii scriu de a fi scris și, așa, să arate că lasă ceva în urmă.

Nu e cazul acestei cărți, pentru că poezia de aici, și în general tot ce a scris Ovidiu Chelaru, sunt o reflectare fidelă a realităților în care a trăit și trăiește, realitate din care facem și noi parte, cu toții la un loc. Dacă pe noi, trăitorii de rând, ne impresionează, ne mulțumește sau nemulțumește, ne face plăcere sau ne dezgustă, ne revoltă sau îmbrățișăm anumite aspecte din cotidian, lucruri pe care le comentăm în diferite ocazii, Ovidiu Chelaru le trăiește intens și le așterne pe hârtie, materializându-se în diferite forme și genuri literare

Una peste alta, cu atâtea cărți la activ, Ovidiu Chelaru aplică o tușă severă asupra scrisului, conturând, astfel, seriozitatea creației Domniei sale, unde găsim, fără tagadă, prețuirea valorilor morale: credința, hărnicia, cinstea, omenia și bunul simț, cumpătarea, dragostea de neam și țară.

Prin cartea ELEGII COTIDIENE, Ovidiu Chelaru insistă asupra unui rost al creației literare și al creatorului ei, provocând la o tendință clară și constructivă asupra corijării și respectării normelor sociale. Domnia sa nu este adeptul stilului fastuos, înalt, cu o retorică până la confuz, ci impune un stil direct cu expresii simple, acceptabile și perceptibile de masa de cititori. În această paradigmă, creația Domniei sale este dominată de un balans între un pesimism activ și o apolinică socială, care ne demonstrează clar că nu este vorba despre trăiri nostalgice, ci e, doar, o jeluire pentru a justifica atitudinea de revoltă și nevoia unei construcții sociale noi, cu altă viziune despre om și viață.

Botoșani,
12 nov.2014

 

 

 

Citare:
1.Ion Istrate: Ovidiu Chelaru, vivantul senior. De la lirica fermecătoare la realismul consolidant al memoriei sociale. Rev. Luceafărul nr.55/iul.2013;

http://www.luceafarul.net/revista-luceafarul-numarul-55-iulie-2013; http://www.luceafarul.net/ovidiu-chelaru-vivantul-senior.

2.Ion Istrate: De la condescendent la desfidă: Lirica vivantă chelaruiană. Rev. Luceafărul nr.39/mart.2012;

http://luceafarul.net/revista/numarul-39/index.html

http://www.luceafarul.net/lirica-vivanta-chelaruiana

  1. Ion Istrate: Ovidiu Chelaru, o poetică a senectuții. Rev. Luceafărul nr.30 /iun.2011;

http://luceafarul.net/revista/numarul-30/index.html; http://www.luceafarul.net/ovidiu-chelaru-o-poetica-a-senectutii

4.Ion Istrate: Omul prizat de înțelepciunea senectuții. Ovidiu Chelaru, un simbol al hărniciei intelectuale. Rev. Luceafărul nr.26/febr. 2011;

http://luceafarul.net/revista/numarul-26/index.html;

http://www.luceafarul.net/omul-prizat-de-intelepciunea-senectutii-ovidiu-chelaru-un-simbol-al-harniciei-intelectuale

5.Ovidiu Chelaru: Elegii cotidiene, Ed. Agata, Botoșani-2014.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5