Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

OVIDIU ZARĂ: ”Sunt  încrezător că voi apuca  să văd presa românească renăscând  din propria cenușă asemenea păsării Phoenix”

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 12 (132), Decembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

OVIDIU ZARĂ: ”Sunt  încrezător că voi apuca  să văd presa românească renăscând  din propria cenușă asemenea păsării Phoenix”

Primit pentru publicare: 06 Dec. 2019
Interviu realizat de Ioan Vasiu, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România
Publicat: 06 Dec. 2019
© Ioan Vasiu, © Ovidiu Zară, © Revista Luceafărul

Editor: Ion ISTRATE


 REPORTER: – Unde și când ați debutat, ca jurnalist ?

OVIDIU ZARĂ: – Debutul meu în presă s-a produs în iunie 1990, cu câteva articole scrise stângaci, în calitate de colaborator, în regretatul cotidian “Tineretul Liber”. Au fost de fapt câteva gânduri ale unui “Golan” din Piața Universității, așternute cu emoție pe hârtie la o vârstă la care sufletul îmi era plin de speranțe, vise, idealuri …
La vremea respectivă nu mă gândeam nicio clipă că voi ajunge vreodată să fac o carieră în mass-media. Intenția mea era să devin inginer. Însă Dumnezeu se pare că a avut un alt plan cu mine: am devenit economist și am ajuns să profesez meseria de jurnalist. 

REPORTER: – Numiți, vă rog, câteva dintre publicațiile la care ați lucrat în decursul anilor.
OVIDIU ZARĂ: – Ulterior debutului la Tineretul Liber, am avut ocazia, în noiembrie 1991, să pășesc cu emoție pragul SOTI TV (acronim de la „Societatea pentru Organizarea unei Televiziuni Independente”) primul post independent  de televiziune din România și din Europa de Est. Emisia se făcea pe canalul 57, după ora 23,, când înceta programul canalului TVR 2. Eram  student la ASE București și fusesem invitat de un coleg dintr-un an mai mic care lucra la SOTI TV să văd cum arată un post de televiziune. Atunci când am pășit pragul SOTI, am fost pur și simplu fascinat de modul în care știrile prind viață și ajung apoi în casele românilor. Probabil că uimirea mea l-a făcut  pe celebrul om de televiziune, Vartan Arachelian – directorul de atunci al SOTI TV, să mă abordeze și să mă întrebe dacă nu doresc să lucrez acolo, benevol, pe un post de cameraman. Am acceptat imediat, deși mărturisesc că nu avusesem de-a face cu o cameră video decât de câteva ori în viață. Apoi, peste doar câteva luni, am devenit și reporter. Practic eu filmam, eu realizam diverse materiale, interviuri … Acolo, la SOTI TV, alături de alți tineri nebuni și frumoși, acum vedete (Andreea Esca, Andreea Berecleanu, Lucian Mândruță, Cristina Liberis, Răzvan Dumitrescu) am deprins secretele meseriei de jurnalist  care aleargă mereu în căutarea adevărului. Ulterior experienței SOTI TV, m-am îndreptat către Radio România Tineret, unde am avut marea șansă să colaborez (benevol), mai bine de un an, alături de regretata Mădălina Sava și de Irina Iana Baltă, la emisiunile „Radio în blue-jeans”și „Student club”. Apoi, din 1993 m-am axat doar pe presa scrisă. Primul meu contract de muncă remunerat  ca jurnalist a fost la cotidianul „Tineretul Liber” (secția știri externe).  Însă nu am făcut mulți „purici” căci am migrat la cotidianul „Ora”, tot la secția știri externe. În septembrie 1995 am ajuns însă din nou la cotidianul „”Tineretul Liber”, la secția „Anchete – Investigații” și atunci a fost momentul care mi-a schimbat total viața. În iunie 1997, după dispariția cotidianului ”Tineretul Liber”, am avut șansa să fiu declarat admis la un concurs de publicist comentator organizat de „Evenimentul zilei” – o adevărată  școală de jurnalism fondată de Ion Cristoiu și continuată de Cornel Nistorescu. „Bulina roșie”’ a fost pentru mine, vreme de 4 ani și patru luni, casa mea, familia mea. Visam să ies la pensie de la „Evenimentul zilei”. Dar nu a fost să fie așa … Refuzul conducerii de atunci de a-mi publica o anchetă m-a determinat să părăsesc EvZ. Așa că în octombrie 2001 am ajuns la „Cotidianul”, la „Departamentul economic”. După doar un an m-am mutat la „Curentul”, unde din postura de redactor șef-adjunct am condus „Departamentul investigații”. Acolo, practic, pot să spun fără lipsă de modestie că am publicat cele mai explozive anchete ale vremii. La un moment dat, în 2004, deși activam și la „Curentul”, am condus pentru o scurtă perioadă, în calitate de redactor –șef, și cotidianul „”Monitorul de București”. Însă, la un moment dat, în octombrie 2006, ca urmare a îndrăznelii de a-i adresa o întrebare fostului președinte al României, Traian Băsescu, la momentul investirii fostului director al SRI, George Maior, am fost „gratulat” cu apelativul „Găozar” de către fostul șef de stat și ulterior concediat de la „Curentul” pentru curajul de a-i transmite acestuia  o scrisoare deschisă. A urmat una dintre perioadele crunte din viața mea… Vreme de mai bine de trei luni, toate ușile publicațiilor din România mi-au fost închise, din rațiuni politice, generate de spaima unor eventuale repercusiuni venite din partea lui Traian Băsescu dacă proprietarul vreunui cotidian ar fi avut curajul de a mă angaja. Singurul, care și-a luat la un moment dat inima în dinți și mi-a întins o mână, a fost regretatul jurnalist Gheorghe Voicu, pe atunci redactor șef la cotidianul „7 Plus”. Numai că, pentru a nu „deranja” m-a plasat la departamentul „Monden”, un domeniu care nu mi s-a potrivit niciodată, eu nefiind obișnuit să scriu despre … „chiloțăreală” și „vedete”. Așa că, după nici trei luni de “mondenități”, am plecat de la “7 Plus”, fiind unul care, alături de alți câțiva jurnaliști din generația “veche”, au schimbat radical cotidianul “Atac”. Atunci, în paralel, am fondat alături de aceeași echipă de jurnaliști de la “Atac”, cotidianul “Interesul Public” – o gazetă cu aer britanic, axată pe investigații, care s-a stins (din păcate) după doar câteva luni de la apariție, pe motiv că … deranja. Aproape concomitent  cu dispariția cotidianului „Interesul Public”, a sucombat și cotidianul „Atac”, dar și multe alte gazete consacrate, care ani de-a rândul au fost adevărate repere în media românească. Ca atare, deoarece în mass-media nu mi-am mai găsit locul, pentru a supraviețui a trebuie să mă reprofilez. Așa că m-am orientat către meseria de economist, ținând cont de faptul că am absolvit ASE București.

REPORTER: – De ce ați ales profesia de ziarist și nu altă profesie ?
OVIDIU ZARĂ: – Atunci când mi-am început aventura în mass-media nu m-am gândit  nicio clipă că voi face o carieră în acest domeniu fantastic. Inițial scrisul a fost un hobby, care însă s-a transformat într-un “microb”. Cel care mi-a inoculat  acest “microb” în sânge a fost regretatul jurnalist Mircea Bănărescu, cel care a condus departamentul „Anchete – Investigații” de la “Tineretul Liber”. Mircea  a fost OMUL care mi-a cizelat scrisul și cel care m-a făcut să înțeleg că meseria de jurnalist de investigații este cea mai nobilă din lume, căci ea înglobează calități precum curaj, credință, răbdare, consecvență, știință de carte și are ca finalitate  aflarea adevărului oricât de dureros ar fi acesta pentru diverși actori ai scenei publice.

REPORTER: – Tot mai multe publicații au încetat să mai apară în format tipărit, unele continuând să apară online. Ce părere aveți despre acest fenomen ?
OVIDIU ZARĂ: – Din punctul meu de vedere, dispariția în format tipărit a multor publicații consacrate a fost  generată de decizii politice cu tentă economică, care au urmărit ca presa să nu mai dețină rolul de a patra putere în stat. Desigur că din considerente economice și digitalizarea a avut un anumit rol în dispariția unei mari părți a presei tipărite. Însă, eu cred că în ciuda exploziei internetului și a rețelelor de socializare, presa tipărită din România păstrează totuși un nucleu dur de consumatori, ținând cont de faptul că presa online este de multe ori generatoare de informații „fake”, cu rol de dezinformare a maselor. Iar oamenii conștientizează asta. 

Deși pare imposibil pentru presa tipărită să concureze cu viteza mare de transmitere a informației din mediul online, cred că presa tipărită are șansa de a supraviețui dacă se va reorienta pe câștigarea încrederii oamenilor prin informațiile furnizate, dacă va pune accent pe calitatea acestora, și, nu în ultimul rând, dacă va găsi forme de tipar mai atractive. Eu spun că pariul printului pentru viitor este inovația. De aceea, cred cu tărie că deși mulți „specialiști“ cântă prohodul presei scrise, printul nu va muri, căci tiparul este nemuritor. Clinchetul metalic al tastelor de calculator nu se compară niciodată cu foșnetul hârtiei și cu mirosul de cerneală. Si oamenii simt asta!

REPORTER: – Ați realizat vreodată că practicând jurnalismul de investigații trebuie să vă asumați anumite riscuri ?
OVIDIU ZARĂ: – În primii ani de jurnalism nu m-am gândit  niciodată la eventuale riscuri sau repercusiuni pe care le-aș putea întâmpina practicând această nobilă meserie. Însă, pe parcursul trecerii anilor, atunci când au început să se facă simțite influențele economice asupra politicilor editoriale, când a început să fie vizibil controlul zonei politice și al serviciilor de informații asupra presei, am conștientizat că pot fi expus, direct sau indirect, unor riscuri. Iar aceste riscuri au apărut și au îmbrăcat diverse forme. Am simțit deseori exercitarea unor presiuni, am primit amenințări directe, am simțit deseori că sunt filat … Însă pentru aflarea adevărului eu mi-am asumat absolut orice risc! Chiar și acela al siguranței familiei mele. 

Mă veți întreba, “De ce?”. Pentru că sunt unul dintre românii care se trage din inima țării, din zona Făgărașului, un om care a fost educat în spiritul că mai presus  de toate există un Dumnezeu, iar fundalul de exersare și promovare a credinței și a valorilor umane este curajul. Bunicul meu, un ardelean autentic, luptător în Mișcarea de Rezistență anticomunistă din Munții Făgărașului îmi spunea, pe când eram un boț de copil, că a avea curaj nu înseamnă absența fricii, ci înseamnă a merge împotriva ei. Moșul meu – un om cu nu prea multă școală, dar cu un suflet și o înțelepciune mari cât Luna de pe Cer –  îl cita deseori pe Aristotel, spunându-mi că, de fapt, “curajul este prima din calitățile omului, pentru că este calitatea care le garantează pe celelalte”. Așa am învățat că nu poți avea onoare, nu poți fi înțelept, integru, iubitor de semeni și de adevăr, fără a avea curajul de a acționa și de a refuza să crezi că în viață pot exista bariere precum “nu știu”, “nu vreau” , “nu mai pot”, “nu îmi pasă”… 

Așa că, mi-am clădit cariera de jurnalist pe principiul că dacă vrei ca adevărul să  triumfe, când îți dorești că măcar un suflet căruia i s-a făcut o nedreptate să respire mai ușor, trebuie cu orice preț să ai curajul, cu orice risc, de a investiga, de a scrie și de a vorbi despre lucruri sau fapte care sunt lipsite de importanță pentru unii, ori deranjante pentru alții.

REPORTER: – Mai poate fi considerată presa a patra putere în stat ?
OVIDIU ZARĂ: – Teoria spune că pentru ași asuma rolul de a patra putere în stat, massmedia are nevoie de pluripartitism, separare a puterilor în stat, dar mai ales de libertate de exprimare – condiție necesară, dar nu și suficientă pentru un exercițiu democratic al mijloacelor de informare în masă. Constituția României conține toate principiile enunțate anterior, dar în ultimul deceniu s-a observat cu ochiul liber că separarea puterilor a fost agresată sistematic de ingerințele unor  puteri oculte aparținând „statului paralel”, care au supus mass-media la o cenzură economică drastică. Astfel, pentru ca instituțiile media să poată supraviețui, mulți dintre proprietarii acestora fie s-au plasat în slujba unor forțe politice, fie în slujba unor oameni de afaceri care dictează orientarea presei. Astfel, mulți jurnaliști și au pierdut libertatea editorială atâta vreme cât s-au creat teritorii de neatins, protejate de personaje și instituții care sprijină financiar media.
Discut mereu cu colegii de breaslă și nici ei nu mai cred că presa mai este a patra putere în stat, pentru că deseori rezultatul muncii lor îndelungate și plină de riscuri  rămâne fără efect. Pe de altă parte eu consider că nici publicul nu mai percepe media autohtonă ca o putere în stat văzând că dezvăluirile presei sunt lipsite de reacția celor în drept. Si mai este ceva care cred că a generat căderea presei de pe piedestalul puterilor statului: răsturnarea sistemului valorilor din România, fapt care a făcut ca inclusiv în presă competența  și calitatea expertizei să devină ultimul lucru luat în considerare la angajare ori la avansarea pe scară ierarhică. Si asta a dăunat grav sănătății mass-media. 

REPORTER: – Ca jurnalist, ce mulțumiri și ce nemulțumiri aveți ?
OVIDIU ZARĂ: – Mulțumiri?  Hmmmm….. Nu am multe. Sunt  puține, dar extrem de importante. Marea mea mulțumire este că eu unul îmi permit să îmi păstrez  independența jurnalistică, căci nu depind financiar decât de slujba pe care o am, aceea de economist. Este însă un efort care impune multe sacrificii, unele dintre ele afectându-mi siguranța financiară a familiei.
O altă mulțumire, este faptul că am reușit deseori  să readuc zâmbetul pe chipul unor români care au regăsit dreptatea în urma articolelor publicate de mine.
Nemulțumiri? La acest capitol pot scrie romane. Mă supără multe în România de astăzi. Dar cea mai mare mâhnire a mea, atât ca jurnalist, dar mai ales ca român, este faptul că acest popor a fost dezbinat și este rătăcit și împărțit în cele patru colțuri ale lumii.

REPORTER: – Cu ce gânduri veți face primii pași în anul 2020?
OVIDIU ZARĂ: – Pentru că subiectul acestui interviu este presa, am să cutez să vă spun ce așteptări am de la presă. Sper ca presa românească, mai ales cea scrisă să iasă din criza economică și de identitate în care a căzut. Aștept ca presa scrisă să redevină vibrantă.
Sper că în anul care vine vor dispărea din media anumiți cârnățari deghizați în patroni, câțiva promotori  ai unor interese financiare deghizați în jurnaliști și unii “monștrii sacrii” care (încă!) nu au înțeles că au decedat  moral și profesional de foarte multă vreme. 

Personal, sunt  încrezător că voi apuca  să văd presa românească cum renaște din propria cenușă asemenea păsării Phoenix. 

       decembrie 2019               Interviu realizat de Ioan Vasiu /UZPR

 

    



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.594 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5