PÂINEA, ROD AL CÂMPIEI
Mă opresc cu sufletul în mijlocul câmpului,
Deslușesc râvna omului și lumina soarelui,
În cântecul duios,auriu al ciocârliei,
Care înveselește lanurile câmpiei.
Lanul de grâu e atât de perfect și strălucitor,
Lanul de porumb e ca un scut de vis ocrotitor,
Floarea-soarelui se înalță atât de duioasă,
Tânjind după soare c-o simțire omenească.
Pe întreaga câmpie miroase a bob de linte,
Din cuptoru -încins cu stele pâinea iese fierbinte,
Este pâinea-rod,semn al credinței noastre străbune,
Este pâinea-rod, semn al socotinței noastre bune.
Se aude foșnetul boabelor de grâu în vânt,
Și a cuptoarelor umplute cu pâine la timp,
Cu pâinea mereu caldă,pentru care au făcut,
Semănătorii harnici totdeauna legământ.
În fiecare vară pâinea pe suflet s-așează,
Ne ascultă cântecul și totdeauna pulsează,
Amintind că ne îndreptățește trăinicia,
Cutezanța prosperitatea și veșnicia.
Stelele au primit ceva din bunătatea pâinii,
S-au învățat să lumineze-n chip de mulțumire,
Pâinea este cel mai adecvat mesaj al omului,
Ea conține codul genetic al universului.
Pâinea mă înalță la rangul ființe iubite,
Este rezultatul unei munci neostoite
Mă așează-n vatra ce emite aburi în tihnă,
Așa cum stelele emit aburi de lumină.
Similare