Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Palatul Cantacuzino – Pașcanu din Pașcani, Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Palatul Cantacuzino – Pașcanu din Pașcani, județul Iași, profesorul Gabriel Ciopraga mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2009, în incinta acestuia.

– Domnule Gabriel Ciopraga, cine a ridicat acest palat și în ce perioadă?
– Clădirea a fost înălțată de marele vistiernic Iordache Cantacuzino între 1640 și 1650. În 1812, edificiul a intrat în proprietatea lui Iordache Rosetti [Ruset]-Roznovanu, caimacamul Moldovei, iar, în secolul următor, a trecut în posesia familiei Gheorghe Brătianu. De-a lungul timpului, imobilul a fost afectat de mai multe calamități și distrugeri, fiind refăcut, în 1904, în forma actuală. Din vechea construcție, a mai rămas doar foișorul, orientat spre râul Siret, unde Mihail Sadoveanu a scris romanul Trecea o moară pe Siret, restul palatului fiind rezidit pe vechea fundație.

– Ce cuprindea domeniul?
– Moșia avea o suprafață de 57 ha, incluzând terenuri arabile, păduri, pășuni, fânețe și iazuri.

– Descrieți, vă rog, clădirea și curtea boierească.
– Palatul are parter și etaj, conținând 20 de încăperi – holul de primire, în care se mai păstrează șemineul și tavanele originale, odăile de locuit, camerele de lucru, saloanele rezervate întânirilor, biblioteca și sala de bal de deasupra; acestor spații, li se adăugau dependințele – bucătăria, cămările și băile. Rețin atenția coloanele lucrate artistic care susțin pereții, arcadele de la uși și ferestre, precum și foișorul cu coloane din lemn sculptat, conservate până astăzi. Pe fațada edificiului, se găsesc trei embleme – stema Moldovei, vulturul bicefal și blazonul familiei Cantacuzino. Din subsolul construcției, plecau trei tuneluri de evacuare, cu bolți din cărămidă împănată, fără liant de ciment, ce duceau spre centrul orașului, unul dintre ele ajungând până la capela de rugăciune a familiei. Curtea era amplasată în mijlocul moșiei și îngloba clădirea principală, legată, printr-o alee acoperită, de o alta secundară, cu un singur nivel, destinată slujitorilor. În fața palatului, erau alei pietruite, ronduri de flori, arbori falnici și o fântână arteziană. Sub cele două imobile, existau beciuri betonate rămase până în prezent, iar, lateral, diferite clădiri anexe – grajdurile animalelor, hambare pentru cereale, magazii de lemne, adăposturi pentru trăsuri și alte acareturi. În spate, se afla un platou larg, unde trăgeau trăsurile oaspeților. Întregul perimetru era împrejmuit cu un zid din piatră.

– Ce soartă ulterioară a avut edificiul?
– În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, palatul a fost bombardat, fiind distrus parțial. Prin Legea naționalizării din 1948, clădirea a fost preluată de la familia istoricului și omului politic Gheorghe Brătianu și trecută în patrimoniul statului. Aici, au funcționat, pe rând, o școală de agricultură, Inspectoratul Școlar Raional, Casa de Cultură și, din 1959, Casa Pionierilor [devenită, după 1990, Clubul Copiilor].

– Domeniul a fost revendicat de urmașii familiei?
– Imobilul, împreună cu 0,692 ha de teren, a fost solicitat și redobândit de fiicele profesorului, Ioana și Maria Brătianu, domiciliate în Franța [între timp, decedate – prima în 2009, iar cealaltă în 2017]. Din 2004, palatul, situat pe Aleea Parcului, numărul 1, figurează în Lista Monumentelor Istorice. [Biserica cu hramul Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil (ctitorită de Iordache Cantacuzino în 1664), aflată pe Aleea Parcului, numărul 5, a fost inclusă în această listă în 2015].

Florin Bălănescu