Primit pentru publicare: 16 mart.2016
Autor: Cosmina Marcela OLTEAN, UAGE Iași
Editor: Olivian IVANICIUC, std.UAIC, Iași
Publicat: 16 mart.2016

Pallady şi crezul artei sale

Pictura lui Theodor Pallady nu este bogată în teme, dar intensitatea ei le conferă o unicitate miraculoasă. Opera lui este constituită în jurul naturii, căreia îi căuta numai frumuseţea şi armonia, fiindcă urâţenia îl îngrozea. Natura îi oferă infinite posibilităţi de reprezentare. Ceea ce o individualizeazăeste conţinutul afectiv. Natura tradusă în tablou se reconstituie din linii, culori, forme, contraste, raporturi, elemente toate abstracte dacă nu exprimă atitudini ale artistului, dacă nu sunt implicate într-un moment de viaţă redat prin intermediul motivului. Un tablou, precizează Pallady, este un poem pictural. Este gândire, sentiment, exprimare prin pictură. Pallady, rareori satisfăcut de munca sa, era chinuit de dorul de a crea imagini aşa cum i se conturau în minte, era contrariat de expunerea lor inferioară închipuirilor lăuntrice. Nimic din ce am visat nu s-a înfăptuit aşa cum am dorit. E important să ştii să alegi ceea ce-ţi îngăduie să creezi opera de artă – expresia unei emoţii analizate, decantate, trecute prin filtrul gândirii, spunea pictorul.

Pallady a căutat să vadă lucrurile în consecinţele lor cele mai îndepărtate. Preocupat să surprindă relaţia formei cu ideea, prin pictură el n-a vrut să frapeze simţurile ci să comunice o atitudine. Şi cum asocia ideea frumosului de cea a expresiei, el nu ar fi vrut s-o aşeze pe temeiul culorii, fiindcă aceasta e variabilă. Pallady a reluat vechea teorie a superiorităţii desenului asupra culorii. Desenul se poate dispensa de pictură, de culoare, dar nu şi pictura de desen, susţine pictorul.  Desenul dă un schelet picturii, care altfel devine incoerentă.

Pe planul artei naţionale epoca a fost ilustrată de o pictură ce cuprindea o gamă variată, de la Grigorescu la dadaismul sau suprarealismul românesc. Timp de şase decenii, cât a durat activitatea lui Pallady, nu s-au afirmat numai curente şi tendinţe noi, ori personalităţi precum Luchian, Petraşcu, Brâncuşi, Tonitza, Ciucurescu sau Brauner, ci însăşi activitatea artistică, iar odată cu ea limbajul formelor s-a schimbat. La începutul epocii mai activau Gauguin, Cézanne, Renoir, Monet, Repin, iar din 1902 au început să expună Matisse şi Picasso.

În tinereţe Pallady studia ingineria la Dresda şi fiind în contact cu cercurile artistice şi entuziasmul capodoperelor muzeului din capital Saxoniei, decide să facă pictură şi pleacă în acest scop la Paris. Dar această trecere de la politehnică nu a rămas fără urme, întrucât grija pentru proporţii şi geometric urmăresc arta sa. Expune prima dată la 34 de ani, prezentându-se ca modest elev a lui Gustave Moreau. În atelierul acestuia fusese coleg cu Matisse, Marquet, Guerin şi alţii, celebra generaţie a independenţilor contemporani. Pallady rămâne mereu credincios conturului. Arta sa e deseori un suspin şi mai rar o bucurie. La Paris, Pallady nu a rămas străin de experienţele artistice ale impresionismului şi postimpresionismului, sau de arta lui Cézanne, cărora le-adatorat preţioase sugestii de redare a atmosfrerei şi spaţiului, prin culori luminoase. Beneficiind de contactul cu arta europeană oferit de mediul parizian, formaţia artistică a lui Pallady s-a desăvârşit însă în permanent legătură arta ţării sale. Scurte călătorii la Florenţa, Veneţia sau Milano, ca şi studiul capodoperelor artei, literaturii şi muzicii universal, l-au ajutat să-şi rafineze gustul şi să-şi îmbogăţească cultura. Picturile din această perioadă sunt mai ales nuduri, portrete şi peisaje, în care domină desenul, modelarea e obţinută prin umbre cenuşii, iar culorile sunt strânse. Pallady ajunge să stăpânească forma treptat, pornind de la analizarea minuţioasă a planurilor cu ajutorul unor tuşe mici, amintind procedeele impresioniste de disociere a culorii locale.

Cel mai personal se manifestă Pallady în aceşti ani în peisaje, cum sunt cele lucrate în Moldova. Căutând mijloacele de a reda în pictură toată poezia dealurilor moldovene, Pallady îşi îmbogăţeşte şi îşi luminează paleta, pe care tonurile cenuşii iau nuanţe delicate şi transparente. Sensul şi valoarea acestor peisaje nu a scăpat nici unora dintre contemporani. Dintre toate genurile abordate, peisajul a răspuns cel mai bine nevoii artistului de a se scufunda în natură. Deosebit de original s-a manifestat artistul în peisajul citadin, în care, înfrângând banalizarea cotidianului, Pallady a descoperit mereu noi frumuseţi. Sensibil la atmosfera locurilor străbătute, pictorul a structurat imaginea de fiecare dată altfel, în funcţie de tonalitatea afectivă diferită.

Călătorea mult, pentru că ştia bine că astfel privirea lui poate desluşi mai limpede înfăţşările lumii, ceea ce le face deosebite între ele şi ceea ce le uneşte. A străbătut Franţa şi Italia, dar iubea, cum lesne se poate vedea în multe peisaje, priveliştile româneşti. Activitatea artistic a lui Pallady se împarte multă vreme între Paris şi Bucureşti. De aceea, priveliştile pictate de el sunt deopotrivă cele cunoscute în timpul călătoriilor prin Franţa şi în drumurile prin ţinuturile româneşti, mai ales prin sate. Deosebirile dintre ele sunt sesizabile: de cele mai multe ori peisajele franceze sunt învăluite într-o lumină liniştită, cenuşie şi albăstruie, pe când priveliştile româneşti au o culoare mai puternică, nelipsind aproape niciodată roşul şi galbenul. Îl chema necontenit lumina. Tablourile lui sunt tălmăciri în culoare ale luminii.

Pentru Pallady natura rămâne un punct de plecare, căci în pictură el depăşeşte concretul visual printr-un fel de alegorie, din care rezultă o altă imagine a naturii, aceea pe care o visează artistul. El nu copiază natura, nici nu o descrie, nici nu o evocă, ci o exprimă în felul său, o sugerează prin filtrul sensibilităţii şi imaginaţiei sale. Pallady se complace în teme spiritual, de aceea viziunea sa formal e mai puţin plastică şi rămâne mai mult pe un plan decorativ. Nu vom găsi în opera sa de maturitate forme aspre, intensităţi de colorit sau culori incandescente. Pallady fuge de clarobscur şi umbra e pentru el o nuanţă. În principiu, picture e mai mult lumină decât întuneric. Pallady ocoleşte abstracţiile excesive şi nu e preocupat de nici o perspectivă, el îşi clădeşte opera prin mijlocul armoniei, prin degradeuri.

Într-o pictură ni se prezintă sincronic toate calităţile şi defectele artistului. Pe vremurile acelea, picture lui Pallady contraria majoritatea amatorilor. El era un intimist, mai mult un armonist decât un stilist, care provoca o stare de corespondenţă. Pallady a fost un artist cu o fire capricioasă şi de multe ori un gests au o grimasă răutăcioasă trăda grija sa de a-şi ascunde fondul de timiditate. Era obsedat de luptă – de lupta cu destinul şi de cea cu un adversar ce i se împotrivea. Arătându-se mereu critic la adresa picturii altor artişti, a primit o dată întrebarea: În definitiv ce fel de pictură vă place? La care pictorul răspunde cu umilinţă: Aceea pe care aş dori să o pot face. Era deseori predispus la conflict. Când cineva îi pomenea de materie, pastă sau substanţă, se irita şi răspundea tăios ori pleca.

În fiecare epocă şi generaţie, găsim o personalitate dominantă. Rafinamentul rămâne o caracteristică a artei lui Pallady. Cazul său e unic în arta românească, deoarece căile urmate de marii înaintaşi ai picturii modern sunt divergente: lirism la Grigorescu, concentraţie la Andreescu, realism la Petraşcu. Dacă în opera lui Pallady vom găsi moment de elan, nu vor lipsi cele de deznădejde. Pallady excelează în naturi statice, care pentru el e mai mult o problem plastică, decât o plăcere picturală. La Paris se simte atras de motivul atât de present în opera lui Cézanne: creasta muntelui Sainte Victoire. Când trece prin Iaşi, viziunea lui e pătrunsă de nostalgia locului natal. Şi dacă menţine registrul nuanţelor, timbrul său e acum altul. Mediul prielnic de creaţie pentru Pallady e intimitatea, discreţia. El are cultul lui Baudelaire, Vigny şi Mallarmé.

Un om bizar, dar un artist lucid acest Pallady. Unii se dăruiesc, alţii se mistuie în încercarea de a prinde adevărul şi mai sunt din aceia care aspiră o viaţă să toarne în pete de culoare puţin din infinit. Un astfel de artist a fost Pallady…