ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

  Parodii… „În oglindă”, de Ionel Mony Constantin

Primit pentru publicare: 12 Nov. 2018
Autor:  Vasile LEFTER
Publicat: 13 Nov. 2018
Editor: Ion ISTRATE

                  Note de lector avizat

Urmărind fenomenul literar vrâncean,încep să fiu mândru că l-am studiat pe Coresi,care făcuse din Scheii Brașovului un „axis mundi” ,de unde plecau spre români tipărituri

mult așteptate.Iată că și în Vrancea,din ce în ce mai vizibil,Editura Salonul Literar atrage scriitori de toate vârstele și le promovează scrierile prin Ioan Culiță Ușurelu.membru al Uniunii Scriitorilor.Unul din aceștia este Ionel Mony Constantin ,prin volumul „În oglindă”(parodii).
             Generos, directorul Editurii își intitulează prefața „ O carte care se citește cu plăcere”,lăsând cititorului opțiunea de a emite opinii.
             Parodia ca specie literară este mai puțin abordată de poeții din cel puțin două motive.Trebuie să te pliezi pe stilul autorului parodiat și e nevoie de o aplecare spre ironie și umor.Ce e mai greu ține de calitatea exprimării.Parodia trebuie să trimită pe dată la scriitorul parodiat.
Ei bine,poeții parodiați de Ionel Mony Constantin nu sunt dintre cei de top.De aceea ,semnatarul volumului pune în stânga textul original,slăbind arcul ironiei.Foarte mulți dintre scriitorii parodiați sunt necunoscuți publicului larg, circulând mai mult pe internet.Ionel Constantin îi descoperă, îi selecteză și îi supune fasciculului parodic. Ei se numesc Camelia Ardelean,Valerian Bredule, Angi Cristea, Ioan Gelu Crișan, Ioan Grigoraș, Vasile Ionac, Dragoș Nicolae Iordăchescu, Vasilisia Lazăr(Da Coza), Valeria Merca, Angelina Nădejde și alții. După ce criterii au fost aleși ,nu aș putea să spun.Posibil să-l fi ispitit tema sau motivul acestor creații parodiate în parte.
             Parodia este definită uneori ca„ batjocoră,imitație.O imitație plină de umor sau de satiră..O lucrare creată pentru a imita,a distra.”
Diderot în Enciclopedie  distinge între parodie și burlesque. „O parodie bună este o distracție plăcută,capabilă să amuze și să instruiască mințile cele mai sensibile și mai strălucitoare.Burlescul este o păpușă mizerabilă.Transformă sublimul în ridicol.”
             Cu acest instrumentar de teorie literară,putem judeca creațiile din volumul „În oglindă”,lăsând de-o parte paranteza.Sunt poeziile din acest volum parodii în adevăratul sens al cuvântului? Da și nu! De cele mai multe ori,autorul volumului reține motivul,tema sau mesajul.Furat de prozodie,uită scopul demersului artistic.Își caută modele,dar merge pe drum propriu,având grijă să toarne substanța artistică în recipienți noi.
Pornind de la Francois Villon, poetul ironist scrie„ Balada doamnelor din aste vremi.”De la Villon împrumută de fapt laitmotivul „Dar unde-i neaua din cel an? Actualizând,poeziile pe care își propune sa le parodieze sunt mai mult puncte de plecare pentru adaptarea unor motive la cotidian,la noroiul greu al vieții.E firesc ,ispita fiind mare,ca unele rescrieri ale textelor oferite ca model să lunece în burlesc.Un singur exemplu e de ajuns „Mi-am luat un vibrator mai performant/Și am acum și prieten și amant.
        Parodiile nu rămân prea des în cercul speciei.Peste sublimul textelor originale,Ionel Mony Constantin toarnă un strat fin de tină,făcându-le pământene,amintind de Miron Radu Paraschivescu. Nu e ușor să pui în valoare parodică texte aflate în luptă cu rutina.
        Produsul final obținut de autor prin așa –zisa parodiere e un text nou,în care e greu să descifrezi originalul.Ionel Constantin de fapt nu parodiază,ci dezvoltă motive într-un alt registru liric,luând înfățișarea unui rapsod pregătit să creeze atmosferă la o petrecere bachică, asemenea menestrelului din „Riga Crypto și lapona Enigel” al lui Ion Barbu.
Titlurile textului original sunt schimbate în sensul mesajului pe care și l-a propus să-l transmită poetul. Intenția de actualizare este evidentă.De la ”Umbra luminii pure ”a lui Vasile Ionac, cel care parodiază ajunge la ”Urmările poeziei pure ”Discursul liric urmează alte traiecte față de original.Cred că tocmai aici este meritul poetului Ionel Mony Constantin.Nu plagiază,nu copiază,ci inventează derutant,dacă ne întoarcem la subtitlul volumului.
       Sunt multe scrieri în care titlul așa –zis parodiat nu bate nicicum cu produsul nou obținut.Nicolae Văduva scrie ”Prietene,Prietene.”La autorul prezentului volum ,de unde până unde,acest titlu devine „Dacă simți nevoia să bei.”
„Cămașa de jar” a Ginei Zaharia devine „Rochia de in”.
       Concluzionând parțial,poeziile supuse de Ionel Mony Constantin filtrului parodic devin de fapt puncte de plecare pentru creații care uneori nu au nicio legăură cu originalul,ceea ce mă determină să cred că textele- punct de pornire sunt inutile într-o eventuală nouă ediție.
Respectul pentru Nichifor Crainic l-a ținut pe autor aproape de titlul parodiat.„Unde sunt cei care nu mai sunt ?” are corolar”„ Unde sunt cei care încă sunt?”
Poezia care încheie volumul are o evidentă încărcătură civică,în simetrie cu” Balada doamnelor din aste vremi.” ”De poți să râzi ca prostul”,parodie după ”Anti-Dacă” de Kostas Varnalis sSugerează înclinația autorului spre satira politică.Valențele patriotice transpar în cele opt catrene.Este un strigăt la demnitate și responsabilitate civică :
`’Poțí fi iar Președinte cu tot folosul său/Ales în fruntea noastră,dar niciodată OM”.