Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Pat Shipman care ne-a dat Mata Hari, femeia fatală, acum la îndemnulAdrianei Duna ne poartă Spre izvorul Nilului cu Lady Florence Beker din Aiud-România

Pat Shipman care nea dat Mata Hari, femeia fatală, acum la îndemnulAdrianei Duna ne poartă Spre izvorul Nilului cu Lady Florence Beker din Aiud-România

            Vă reamintim, Mata Hary, apărută în 2010 la Nemira,traducerea Adriana Cerkez, este prima biografie care ne reaminteşte de un film de la televiziunea comunistă, despre această celebră femeie, presupusă spioană, condamnată la moarte și executată, în realitate o femeie duală cu mari probleme psihologice, venite dintr-o viață zdruncinată.

            Margaretha Zelle, eroina,  a avut o copilărie tristă, care a culminat cu momentul în care tatăl ei a părăsit-o, iar ea, apoi,  toată viața a căutat în bărbați figura tatălui, şi de aici înclinația ei pentru bărbaţi, ofiţeri, mai în vîrstă decît ea. Devenită Mata Hari i-a plăcut să trăiască bine, să le ofere plăceri bărbaților, dar totul venea cu un preț:-  a ruinat financiar câțiva bărbați, – unora le-a distrus căsniciile, pe alții i-a făcut să o iubească și apoi să o urască. Ei, însă, i-a plăcut, la toate să zâmbească, să se emoționeze, să se arunce în brațele altor şi altor bărbaţi, uitându-și până şi rațiunea, s-a comentat..

            Cine a citit cartea, paginile i-au stimulat cugetările: a fost spioană? a avut sifilis?, a iubit vreun bărbat?; știa în ce capcane fusese atrasă?; a murit împăcată cu ea însăși?  Mata Hari a trăit într-o perioadă în care lumea era zguduită de un război, dar a avut și ani în care a dansat pentru sute de mii de oameni, în care a făcut artiștii să-i dedice cîntece și poezii, în care presa îi aducea elogii. Mata Hari nu a spionat. Era doar o femeie cu o sexualitate exacerbată, fermecătoare, care putea face cam orice dorea din bărbați. Ei vedeau în ea simbolul femeilor pe care ei nu le-au avut niciodată și pe care nu le puteau avea. Erau bărbați cu căsnicii nefericite sau cu nemulțumiri de ordin personal, iar Mata Hari, în dezlănţuirea simţurilor,  era o țintă perfectă: frumoasă, exotică, educată, poliglotă.

           Am spus cele de mai sus, ca cititorul să înţeleagă cum şi de astă dată imboldul dat de Adriana  Duna către autoare, Pat Shipman cu Spre izvorul Nilului pentru Lady Florence  Baker este cu totul o temă despre o femeie ce ar putea fi şi altfel în purtările ei care se citesc nu numai dintr-o  carte, ci şi la o acţiune muzeistică, povestind, vezi Preumblarea de vară prin Aiud, oraş românesc, cu poveşti nu prea provinciale, spuse nouă de Cătălin Manole, în revista Formula As, iulie 2020, nr. 1424.

Florica Sas

           Una dintre cele mai pasionate istorii este legată de Maria Florica Sas, o româncă din Aiud cu un destin cu totul excepţional, îşi începe relatarea despre ea reporterul. Rămasă orfană  la numai 7 ani, Florica a ajuns din Aiud în haremul unui armean bogat. Văzând-o frumoasă şi inteligentă, acesta a crescut-o şi a educat-o cu intenţia de a o vinde mai târziu, pe bani buni, la târgul de sclave de la Vidin. Zece ani a durat instructajul: limbi străine, germană, engleză, turcă şi arabă, dar şi tot ce însemna pe atunci obiceiurile practicate în marile palate, era perioada din  preajma şi timpul Revoluţiei Române de la 1848, intenţia armeanului fiind să o vândă Sultanului din Turcia, ca pe o cadână de lux, cum am scris şi eu, Ion N. Oprea, în OBELISC. Album-Dicţionar, OPERA OMNIA Dicţionar, Tipo-Moldova, 2018, pp.822-827, după relatarea altei reportere, Elisabet Bouleanu la 5 august 2016. Aşa a ajuns Florica din Aiud, spunem amândoi, la târgul de sclave de la Vidin, unde trimisul Sultanului aştepta  „marfa”. Întâmplarea sau poate destinul au făcut ca, exact în ziua aceea, vaporul unui explorator englez, pe nume Samuel Beker, să se strice chiar în dreptul Vidinului. Cât a durat reparaţia, ce să facă navigatorul decât să meargă să  vadă şi el cum arată un târg de sclave, o bizarerie inexistentă în  ţara lui de origine.şi, ca să vezi întâmplare: zărind-o pe Florica, Baker, mult mai în vârstă decât copila, cu 37 de ani,  s-a îndrăgostit pe loc de ea.  După negocieri eşuate cu propietarul armean, dar reuşite cu trimisul Paşei de la Vidin, englezul, în 1859, a răpit-o pe Florica şi au fugit împreună în Anglia şi de aici, tot împreună în toate clătoriile navigatorului, inclusiv spre izvoarele Nilului până la lacul Albert şi regiunea împrejmuitoare a  Africii ecuatoriale, în 1861. Mai mult, Baker devenind angajat al companiei engleze care se ocupa de construirea căii ferate Cernavodă-Constanţa, cu ajutorul consulului britanic în România, la cererea lui, i se eliberează fetei, care nu avea acte de identitate, un paşaport pe numele  Florence Barbara Maria Finian, care le serveşte la drum.

                    Florica Sas din Aiud şi soţul ei, Samuel Baker

           Expediţia de mai sus are succes şi răsunet, bărbatul este înnobilat, iar la şase ani, după ce s-au cunoscut, în 1865, cei doi exploratori se căsătoresc, Florence devine Lady. În 1869, la cererea Hedivului Turco-Egiptean,  cei doi soţi organizează o nouă expediţie spre regiunile ecuatoriale ale Nilului care a avut un dublu obiectiv de cercetare – deschiderea unui drum comercial şi a pus capăt negoţului arabo-musulman de sclavi africani -, succes pentru care bărbatul a fost compensat, a primit de la turco-egipeni gradul de Paşă şi de maior  general în armata otomană, trecându-i-se sub comandă directă o trupă care număra 1700 de ostaşi egipteni, Hedivul numindu-l şi guvernator al întregului teritoriu ecuatorial, ceea ce ar corespunde suprafeţei actuale ale actualelor state Sudanul de Sud  şi Ugandei, cum am scris în 2018. În 1874, devenind propritarii conacului de la Sandford Orleight, în Devon, cu reşedinţă definitivă, înseamnă şi pentru ei stabilitate, viaţă ceva mai liniştită.

             Cititorii află de la Cătălin Manole, călător la Aiud, în 2020, cum Adriana Duna, o antreprenoare din Aiud, cum, impresionată de originalitatea întâmplării descrise, a  sprijinit  traducerea şi apariţia unei cărţi despre „Lady Florica”, în limba română, „luna viitoare, spune doamna, va aparea o  carte despre viaţa Floricăi. Am sprijinit această idee nu doar pentru că ea a pornit din Aiud, dar şi pentru că a fost o  personalitate însemnată a acelor vremuri. Florica, alături de soţul ei, a devenit un personaj important la curtea regală din Anglia. Datorită trecutului ei de fostă sclavă, considerat câteodată scandalos, Regina Victoria a refuzat să o primească personal, dar asta nu a împiedicat-o pe Florica să spargă mereu  tiparele timpului şi să fie unul dintre pincipalii militanţi împotriva sclaviei.. .Această româncă din Aiud a primit medalia de aur de la „Royal Geographical Society”, iar soţului ei i-a fost oferit gradul de Cavaler. Cred că Aiudul trebuie să se mândrească cu acest lucru. Lady Florica Baker face parte din Istoria acestui oraş”.

             Prioritar spuselor lui Cătălin Manole din această mărturisire luată de la Duna Adriana din preuumblarea de vară prin Aiud, în zilele cu Covid-19 rămâne ce am scris eu, Ion N. Oprea, în OBELISC, 2018, p,826, folosind datele culese de la alt ziarist, Dănuţ Zuzeac din Adevărul ro de Suceava, am scris. „un antropolog, Pat Shipman, profesor la Universitatea din Pensyilvania, adunând date din jurnale, reconstituind documente, hărţi şi fotografii, a scris o carte, „În inima Nilului” se numeşte, este o cronică a vieţii, despre viaţa unui explorator – „o femeie care a înfruntat viaţa, iubirea şi războiul, alături de unele dintre cele mai dure personaje din istorie”. O carte care nu apare pe la târgurile noastre de carte, dovadă că  cercetătorii şi traducătorii români nu prea sunt interesaţi de trecutul nostru uman. Noroc de Dănuţ Zuzeac şi Adevărul ro Suceava care la 14 decembrie 2016, fără a face trimitere  la  „femei fatale, specialitatea autorului descoperit” ,pune în pagini preocupările antropologului dr. Shipman.

            Care din cărţi trebuie citită, rămâne la aprecierea fiecărui cititor, căutător de cultură, dar cum au trecut cel puţin patru ani de când informaţia despre cartea cu Florica Sas circulă, iar despre ea nu au aflat nici USR, Filiala Iaşi, nici cronicarii ei, nici cei de la muzeul Literaturii Române, Iaşi, orgaizatorii FILIT, amatori de traduceri, slabă nădejde cu popularizarea noutăţilor vieţii!. Cu actualizările, cu comentariile…

        Ion N. Oprea, Iaşi, 5 iulie 2020.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.617 abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5