Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Patrimoniu. Şcoală de vânzare

Median,Ghorghe-foto-dictionar [320x200]Primit pentru publicare: 24 oct.2014.
Autor: Gheorghe MEDIAN

 

 

Publicat de Ion Istrate: 24 oct. 2014.

Patrimoniu

                                          Şcoală de vânzare

 

Scriu acest articol, cu o tristeţe pe care nu am mai simţit-o de multă vreme. Ştiu că el nu va avea nici o urmare, că nimic nu se va întâmpla după apariţia lui şi  nu aştept ca prea multă lume să-mi împărtăşească sentimentele, dar simt că trebuie să mă exprim. Mă obligă statutul pe care îl am, de om de cultură, de cercetător al trecutului botoşănean, de militant prin cuvânt şi scris pentru ocrotirea, conservarea şi păstrarea a ceea ce ne-au transmis generaţiile trecute şi de punere în valoare, a tot ceea ce a făcut ca Botoşanii să fie un adevărat centru cultural al Românie, şi nu în ultimul rând, de locuitor al acestui oraş.

Sc 4Motivul tristeţii mele îl constituie ştirea recent apărută în media locală referitoare la scoaterea la vânzare, de către fundaţia Caritatea, a fostei Şcoli Israelito-Române din Botoşani, până nu demult Şcoala gimnazială Nr. 4, de pe strada Ştefan Luchian. Nu este primul edificiu din oraş pe care amintita fundaţie îl scoate la vânzare, dar spre deosebire de celelalte, acesta are o importanţă cu totul specială şi merita o altă soartă. Sunt convins de aceasta şi o să mă explic în cele ce urmează.

În viziunea mea, şcoala este un loc sacru, asemeni casei părinteşti şi bisericii. Şcoala îţi deschide ochii asupra lumii, ea te formează intelectual, îţi descoperă aptitudinile şi îţi deschide drumul spre realizarea în domeniul care ţi se potriveşte cel mai bine. Aici înveţi să scrii şi să citeşti, aici primeşti primele noţiuni despre neamul tău, despre patria ta, aici capeţi fundamentele personalităţii. Fără şcoală nu poţi visa, nu poţi spera, nu poţi duce mai departe aspiraţiile neamului tău.

Aşa cred că au gândit şi cei peste 16 000 de evrei pe care-i avea Botoşanii la sfârşitul secolului al XIX-lea, când a început construcţia şcolii, care n-au  precupeţit nici un efort ca aceasta să nu fie cu nimic mai prejos decât clădirile din centrul oraşului, reconstruite, tot prin eforturile lor, după incendiul care le distrusese în vara anului 1887. Mi-e greu să cred, că dacă s-ar fi gândit un singur moment că şcoala pe care şi-au dorit-o pentru copiii lor se va vinde cândva, aceştia ar mai fi luptat şi investit pentru construcţia ei.

Şcoala Israelito-Română trebuie să fi rămas în sufletele miilor de copiii care au frecventat-o, printre amintirile care nu se şterg, le porţi cu tine oriunde te-ai afla şi pe care le evoci adeseori, cu nostalgie şi bucurie în suflet. Nici unul dintre aceştia nu poate despărţi imaginea clasei în care a învăţat, a colegilor,a  învăţătorul care le-a pus pentru prima oară tocul în mână de cea a şcolii şi rămaşi în Botoşani sau plecaţi departe, ori de câte ori au avut prilejul, cu siguranţă, n-au ezitat să treacă prin prejma acesteia şi s-o mângâie cu privirea. Cei care vând acum această şcoală, vând ceea ce nimeni nu-ţi dă dreptul să vinzi: visele şi speranţele celor care i-au trecut pragul, şi cu siguranţă, locul cel mai curat şi mai sfânt pe care l-au purtat în suflete cei care i-au fost elevi.

Imobilul la care ne referim, trebuie privit şi dintr-un alt punct de vedere, acela al importanţei sale istorice. Pentru cei care nu ştiu, trebuie spus că Şcoala Israelită-Română este monument de arhitectură, pe Lista monumentelor istorice ale judeţului Botoşani. Îi conferă acest statut vechimea sa – datează, conform documentului citat de la sfârşitul secolului al XIX-lea – precum şi faptul  că este una dintre cele mai frumoase clădiri construite în stil neo-românesc existente în Botoşani.

Dincolo de faptul că face parte din zestre culturală a Botoşanilor, Şcoala Israelito-Română are o importanţă deosebită şi pentru trecutul cultural al Comunităţii Evreilor de aici. Primul director al acesteia, după inaugurare, a fost Scarlat Albrecht, personalitate de frunte a intelectualităţii evreieşti a timpului. Absolvent cu bacalaureat al Liceului Laurian, acesta a devenit în anul 1905 doctor în pedagogie teoretică şi practică a Universităţii din Viena, fiind primul cadru didactic al şcolii evreieşti din România cu doctoratul în pedagogie. La şcoala pe care a condus-o cu un desăvârşit spirit managerial, Scarlat Albrecht a predat limba română, geografia şi istoria. El este, de asemenea şi autor de manuale şcolare, cel mai cunoscut dintre acestea: „Noţiuni de Istoria Israeliţilor pentru uzul şcolilor israelito-române” fiind editat la Tipografia „Reînvierea Segal et. Marcu” din Botoşani, în anul 1908, în 5000 de exemplare.

Între alte numeroase amănunte care ţin de personalitatea lui Scarlat Albrecht, nu trebuie uitat că în anul 1896 a înfiinţat la Botoşani, împreună cu revizorul şcolar Th. V. Ficşinescu şi Octav Lupaşcu,  Şcoala pentru adulţi „Amicul muncitorului”, că a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Asociaţiei institutorilor evrei din România înfiinţată în anul 1906 şi a fost redactor al publicaţiei acesteia „Institutorul evreu”.

Vinderea şcolii, înseamnă, din punctul meu de vedere, ignorarea şi dispreţuirea personalităţilor pe care comunitatea evreilor botoşăneni le-a dat oraşului şi mai mult decât atât – cazul institutorului Scarlat Albrecht o dovedeşte ţării.

Afirmam la începutul articolului, că nu sper ca cineva, să se ralieze opiniilor mele. Nu pot să nu pun  însă o întrebare, la care, poate, cineva va răspunde: s-a  vorbit de posibilitatea de a prezenta candidatura oraşului Botoşani la desemnarea Capitalei culturale a Europei în anul 2020. Acceptarea vinderii unui locaş de cultură, încărcat de istorie, apt din toate punctele de vedere de a fi, dacă nu ce a fost, cel puţin un loc cu destinaţie culturală, reprezintă un atu în acest sens?

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 29 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …Niciun cititor cu aspiratii de iubitor de cultura caruia i-ar cadea sub ochi acest impresionant articol nu ar trebui sa ramana indiferent. Vorbim despre istoria orasului asa cum s-a scris de catre cei de dinainte si, ca urmare, e soclul, fundamentul ambiental pe care convietuim cei din generatia noastra. Frumoasa atitudinea Dvs.,d-le profesor Median!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5