Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Paula Romanescu, mamă, româncă, literată –onorantă membră a Cenaclului de la distanţă- cu ”Şi a fost  Întâi Decembrie la Alba”, antologie de poezie, reuşeşte vizionar să ne adune acasă, să fim împreună

  

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 6 (126), Iunie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Paula Romanescu, mamă, româncă, literată –onorantă membră a Cenaclului de la distanţă- cu ”Şi a fost  Întâi Decembrie la Alba”, antologie de poezie, reuşeşte vizionar să ne adune acasă, să fim împreună

Primit pentru publicare: 08 Iun. 2019
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 09 Iun. 2019
© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul

Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


          

         Am bucuria ca în primele zile ale anului care precede aniversarea Marii Uniri de la Alba Iulia, 2018, în zilele care înseamnă repetarea zi de zi a unor momente de euforie care au fost cele trei zile ale vizitei Papei Francisc în România, cu mesajul său de prietenie, „să fim mereu împreună”, să citesc volumul de poezie, antologie, apărut la Editura Academiei Române, 2019, autoare Paula Romanescu, mamă, româncă, literată – şi onorantă membră a cenaclului de la distanţă – care, „Şi a fost întâi Decembrie la Alba”, reuşeşte, vizionar, să ne adune acasă, scriitori români de pretutindeni, să fim împreună, tocmai cum a spus Papa în 31mai-2iunie 2019

Cu gândul şi inima la România de ieri, adusă cu texte scrise în ce va fi şi este România de astăzi, autoarea, chiar din prefaţă, dă importanţa cuvenită şcolii şi discipolilor ei, parcă sugerând critica ce se cuvine actualilor diriguitori care, dat fiind vremuile, înlocuindu-i pe cei de ieri,  hareţii, văduvesc astăzi cartea şcolară de ceea ce avea mai scump – istoria şi literatura română, folclorul, cu scriitorii ei reprezentativi, motiv pentru care şi scrie dintru început şi pe bună dreptate: „…La înfrăţire întru iubire de neam şi de limbă au visat poeţii anonimi când şi-au cântat bucuria şi-amarul, spre neuitare a faptelor de vitejie şi luptă pentru libertate ale păstrătorilor de moşie au înscris cronicarii momentele însemnate ale istoriei noastre. Din zestrea de cunoaştere a oricărui şcolar român nu poate să lipsească numele lui Grigore Ureche (1590? –1647), primul cronicar moldovean de seamă, autor al primei cronici de istorie în limba românăLetopiseţul Ţării Moldovei, Miron Costin (1633-1691) continuatorul Letopiseţului Ţării Moldovei de la Aron vodă încoace, de unde este părăsit de Ureche, cu a sa mărturie: „Fost-au gândul mieu, iubite cititoriule, să fac létopiseţul ţării noastre Moldovei din descălecatul ei cel dintăi, carele au fostŭ de Traian-împăratul şi urdzisăm şi începătura létopiseţului. Ce sosiră asupra noastră cumplite acestea vrémi de acmu, de nu stăm de scrisori, ce de griji şi suspinuri. Şi la acestŭ fel de scrisoare gândŭ slobod şi fără valuri trebuieşte. Iară noi prăvim cumplite vrémi şi cumpănă mare pământului nostru şi noaă. Deci priiméşte, în ceasta dată, atâta din truda noastră, cât să nu să uite lucrurile şi cursul ţrii, de unde au părăsit a scrie răpăosatul Ureche vornicul”, Ioan Neculce (1672 –1745), cronicar moldovean care a ocupat importante funcţii în perioada domniei lui Dimitrie Cantemir şi, nu în ultimul rând, Dimitrie Cantemir (16731723), în două rânduri domn al Moldovei (martie-aprilie 1693 şi, 1710 –1711), mare cărturar umanist, etnograf, filozof, istoric, geograf, muzicolog şi compozitor, ale cărui scrieri – Descriptio Moldaviae, Istoria creşterii şi descreşterii imperiului otoman, Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea; sau Gâlceava sufletului cu trupul, Hronicul vechimei romano-moldo-vlahilor, etc. sunt giuvaieruri de preţ în literatura lumii”. La care eu aş adauga şi ce a făcut şi realizează un împătimit precum Constantin Barbu cu volumele savantului „Integrala manuscriselor” aduse de la Moscova.  

Aşa cum suliniază prefaţatoarea, autoarea, antologia se deschide cu ce au spus „La înfrăţire întru iubire de neam şi de limbă… poeţii anonimi când şi-au cântat bucuria şi-amarul”, în ceea ce se cheamă „Mioriţa” – şi alte lucrări asemănătoare- astăzi şi ea comentată nefavorabil, exclusă din manuale.

Se deschide cu Mioriţa, folclorul, şi nu întâmplător, cred, cartea are postată pe coperta patru poezia lui Geo Dumitrescu pe care, din respect pentru el şi creaţia sa, pentru doamna cu antologia şi cititorii, nu numai cei cu state, ci şi pentru tineri, spre căutare şi învăţătură, îmi permit, s-o redau în întregime:

Geo Dumitrescu
Inscripţie pe piatra de hotar

„Cin’ se ia cu mine bine,
îi dau haina de pe mine…”
(Cîntec popular)

Slav aş fi fost, de nu eram latin, 
latin aş fi, de n-aş fi fost şi dac –
dar a ieşit aşa : să fiu român, 
şi eu cu soarta asta mă împac !

Mi-au dat şi alţii sînge şi cuvinte –
nisipuri galbene trecură-n zbor, 
purtate-n vîntul Asiei, fierbinte, 
să-ngraşe primitorul meu ogor.

Şi din Apus, din Miazăzi, veniră 
umane pulberi, umbre şi lumini, 
cu bine şi cu rău mă vremuiră –
pe toate le-am sorbit în rădăcini.

Şi nu-i nimic străin – a’ mele-s toate, 
dator nu sînt : plătit-am cu prisos ! – 
că tot plătind uitucilor la rate, 
cuţitul mi-ajunsese pîn’ la os !

Dar am rămas aşa cum scrie-n carte –
priviţi-mă, si-o să vedeţi uşor
că nu-s asemeni nimănui în parte, 
deşi,-ntr-un fel, vă semăn tuturor.

Sînt bucuros de oaspeţi si prieteni ; 
deschisă-i poarta, inima si ea ; 
binevenit vei fi sub mîndre cetini, 
în munţii mei, la caldă marea mea.
Îmi dai un sfat ? Te-ascult cu luare-aminte.
O mînă de-ajutor îmi dai ? Mulţam !
Dar nu cumva să-ţi bîiguie prin minte 
că asta-i ţara cailor de ham !

Poftiţi, deci, staţi la masă, staţi la soare ! –
un loc prielnic vă păstrez, amici; 
v-astept cu mintea plină, gîndu-n floare 
(că nu-i de lipsă fosforul pe-aici !…)

Întind spre toată zarea poduri bune : 
primesc şi dau întregului Pămînt; 
nu-i gînd viclean în mine să răsune, 
dar nici stăpîn nu caut: eu îmi sînt!

Învăţ, cîntînd sau nu, şi limbi străine, 
mi-or folosi – în mintea mea socot –
dar mă gîndesc de-asemeni că e bine 
să mă pricep întîi şi-ntîi să-not !…

Şi, iată, simt aşa cum scrie-n carte –
priviţi-mă, şi-o să vedeţi uşor 
că nu-s asemeni nimănui, în parte, 
deşi,-ntr-un fel, vă semăn tuturor.

Că slav eram, de n-aş fi fost latin, 
latin aş fi, de nu mi-ar zice dac –
dar a ieşit aşa : să fiu român – 
şi vreau cu toată lumea să mă-mpac !

 

Între  coperţi, – ceea ce lipsesc din manualele şcolare -, autori şi operele lor, poeţi şi Patria, cum zice poeta, autoarea: Ion Heliade Rădulescu (cu „O noapte pe ruinele Târgoviştei”, „Adio la Patrie”), Costache Negruzzi (cu „Eu sunt român”),Vasile Cârlova  (cu „Marşul oştirii române”), Grigore Alexandrescu (cu „Unirea Principatelor”,”Umbra lui Mircea la Cozia”), Andrei Mureşan (cu „Un Răsunet”, „Către martirii români din 1948-1949”), Nicolae Bălcescu cu foi din opera lui în proza istorică, Dimitrie Bolintineanu (cu „Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare”, „Baia”, „Mihai şi călăul”, „Visul lui Ştefan cel Mare”), Vasile Alecsandri (cu”Hora Unirii”, „Ştefan, Ştefan Domn cel Mare!”, „Deşteptarea României”),Bogdan Petriceicu Haşdeu (cu „Să vorbim româneşte”, „Marşul lui Iancu”), Mihai Eminescu (cu „Ce-ţi doresc eu ţie,dulce Românie”), recitată şi repetată şi de Papa Francisc când cu pelerinajul în România.

Sunt texte de interes, scoase la lumină, din foi de arhivă şi ale multor alţi autori, noi citându-i doar pe următorii: I.L. Caragiale,Ciprian Porumbescu, Alexandru Vlahuţă, George Coşbuc, Nicolae Iorga, Ştefan Octavian Iosif, Tudor Arghezi, Panait Cerna, Vasile Bogrea, Octavian Goga, Vasile Voiculescu, Vasile Militaru,George Topîrceanu, Alexei Mateevici, Nichifor Cainic, Victor Eftimiu,Aron Cotruş, Ion Pilat, Camil Petrescu,  Ion Vinea, Lucian Blaga, Adrian Păunescu, Zaharia Stancu, Ana Blandiana, Nichita Stănescu, Radu Gyr, Corneliu Coposu, Nicolae Tăutu, Mihai Beniuc, Valeriu Gafencu, Octavian Paler, Ion Brad, dar şi poeţi de la Chişinău, Cernăuţi şi din alte localităţi vremelnic dincolo de actualele hotare ale ţării dar ai României Mari – precum Grigore Vieru, Dumitru Matcovchi, George Filip, Anatol Ciocanu, Nicolae Matcoş, Vasile Ţărăţanu, Tudor Palladi, Vasile Căpăţână Nicolae Dabija,, Leonida Lari, Ion Hadârcă ş.a.

        Argument al valorii antologiei „Şi a fost întâi Decembrie la Alba ”, al întregii opere semnată de Paula Romanescu, stau cuvintele referenţilor care reprezintă istorie, literatură, credinţă  şi limbă română:      

        „Unitatea ţării – realizată cu atâtea sacrificii şi după o îndelungată şi dreaptă chibzuință – trebuie să rămână neatinsă, ca tezaurul cel mai de preţ lăsat de înaintaşi. Ștefan cel Mare şi Sfânt, Mihai Viteazul, Dimitrie Cantemir, Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Cuza şi Carol I, Eminescu şi Blaga, Avram Iancu și Gheorghe Pop de Băseşti, Brătianu și Maniu, Ferdinand I şi atâţia alţii ne privesc din înalturi şi ne cer să le continuăm, nu să le periclităm opera. Iar opera lor este această ţară, cu bune şi cu rele, precum este şi viaţa. Ţara noastră este viaţa noastră şi noi nu iubim ţara aceasta nici pentru că este bogată sau săracă şi nici pentru că este mare ori mică, ci pur și simplu pentru că este a noastră. Ziua de 1 Decembrie nu înseamnă numai unirea Transilvaniei cu România, ci mult mai mult: este momentul de glorie al acestui popor, care a fost capabil să se ridice de la supunere şi umilinţă la mândrie, încredere, unitate şi demnitate. De aceea, suntem datori să preţuim, să ocrotim şi să întărim această moştenire, pe care uităm uneori s-o mai numim patrie! În ea ne sunt strămoşii şi amintirile colective, din ea ne vine seva acestor părinți de demult, în ea trăim acum şi de ea depinde viitorul copiilor şi nepoţilor noştri. În această ţară ne-am născut, în ea ne-am pus toate speranțele şi ea este alinarea. Temeliile sale s-au pus cu un mileniu în urmă, dar rotunjimea ei sublimă s-a împlinit la 1 Decembrie 1918. Atunci a fost o „oră astrală” a naţiunii noastre.”
                                      Acad. Ioan-Aurel Pop, Miracolul Marii Uniri sau ora astrală a românilor, revista Eroii neamului, Nr. 4 (33), Dec. 2017

  “ … Fără iubirea de ţară şi de neam, libertatea şi unitatea naţională se transformă treptat în înstrăinare de sine, iar patriotismul firesc este adesea înlocuit cu dorinţa de profit material imediat: patria ubi bene (patria este acolo unde trăiesc bine). Însă dincolo de această slăbire a cultivării valorilor naţionale, avem convingerea că aceste valori, adică identitatea, libertatea şi unitatea naţională, nu vor dispărea, ci vor fi cultivate de naţiuni chiar şi în timpul cooperării lor internaţionale. De ce? Pentru că aceste valori naţionale sunt valori identitare care exprimă specificul sau unicitatea, bogăţia şi demnitatea fiecărui popor în relaţie cu celelalte popoare.
                                  + Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Cuvânt rostit la deschiderea Întâlnirii Internaţionale a Tinerilor Ortodocşi (ITO), 6 sept. 2018, Sibiu.

         „Unire naţională este frumoasa deviză ce răsună din toate părţile şi deşteaptă duhurile cu putere multă. Popoarele Europei pricep şi cunosc cum că tăria şi puterea unui popor, baza sa politică şi de cumpănire, nădejdile sale, prezentul şi viitorul său zac în unirea naţională.”  (George Bariţiu)

      “Trebuie să ştim că suntem români. Aceasta trebuie să le-o spunem şi copiilor şi tuturor celor neluminaţi. Să-i luminăm pe toţi cu lumină dreaptă… N-avem două limbi şi două literaturi, ci numai una, aceeaşi cu cea de peste Prut.”
                                         Alexei Mateevici, discurs ţinut la Primul Congres al Învăţatorilor din Moldova, 1917

“Matca noastră stilistică are un nume, nu numai de ţară, dar şi de om. Apariţia lui Eminescu în cultura românească coincide cu momentul în care redevenim o entitate politică independentă. E ca un fel de acoperire spirituală a unei viguroase manifestări politice. Fără Eminescu, România poate că nici nu ar fi putut exista, sau ar fi fost altceva, o înfiripare nestatornică în aerul timpului”.
                                                                         Vintilă Horia, Memoriile unui fost săgetător, 2015

  “ Indiscutabil, Eminescu i-a preţuit enorm pe ostaşii veniţi din toate colţurile României. În memoria jertfei lor, el este cel dintâi care emite ideea construirii unei Catedrale a Mântuirii Neamului, catedrală care, iată, se împlineşte abia în zilele Centenarului Marii Uniri.”
                                      Prof. Theodor Codreanu,Eminescu, arheul spiritual al neamului nostru, Lumina, 26 aug. 2018.

Pentru conformitate, Ion N. Oprea, 5 iunie 2019

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.587 de abonați

2 comentarii la acestă însemnare

  1. Stefan Silva spune:

    Impresionant ! Cinste şi recunoşrinţă D-nei Paula ROMANESCU , felicitări şi mulţumiri D-lui Ioan OPREA !,, Inscripţie pe piatra de hotar„ mi-a răscolit sufletul bolnav. ,,Prea multe boli fără de leacuri, şi clopotele nu mai bat„, dar răsună , prin vocile celor care nu pot să tacă !

  2. DMG spune:

    …Sincere aprecieri pentru personalitatea doamnei profesoare PAULA ROMANESCU!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5