Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

PE DRUMUL DE EDEC

Tanase GROSU

 

 

 

 


PE DRUMUL DE EDEC

I

Oceanul, oceanul…, acest univers acvifer,
minunăţie dumnezeiască, balans lichid,
ape veşnic neliniştite, învolburate, spumante,
atacând sau mângâind malurile stâncoase
ale insulelor, arhipelagurilor, strivind bazaltul,
malaxând nisipurile albe ca pe nişte mărgele abandonate…
unind valurile cu cerurile în furtuni descătuşate….
încreţindu-şi fluidul sub trena brizanţilor,
prietenos, uneori necruţător cu ambarcaţiunile,
purtând nuci de cocos şi seminţe de palmier,
fecundând tărâmuri, ismuri vulcanice pline de fumarole!
Mă-ncântă tangajul, legănatul ritmic, romantic
al bărcii Tatalu, lopeţile palmate lăsate-n voie,
tremoloul, vibraţiile molcome, ale valurilor născute şi renăscute
şi-al celor pierdute în siajul imediat al necunoscutului.
Lumina irizată brodează în fir de aur aerul,
Unde sacadate îşi etalează jupoanele vaporoase în urma spintecată a delfinilor.
Întotdeauna, în cavernele adâncurilor şi barierelor de corali,
te surprinde calmul apei în circuitul curenţilor reci şi calzi,
în lumea subacvatică aflată în hazardul aparent al oceanului.
Şi ce mai forfotă în străfunduri! Peşti-arc (cu dinţi
în creştere ca la copii), peşti-de-sticlă, peşti-astrolog,
peşti-chirurg, peşti Napoleon, peşti-arici, peşti-papagal,
iepuri-de-mare, peşti-fluture, crabi-de-porţelan,
crabi păianjen (cu eleganţă elevată), torpile marmorate,
torpile electrice, cobra-de-mare, corali-văpaie,
anghila-electrică, peştele-de-piatră, crevetele cu mantie,
peşti-de-foc, păstrăv-de-stâncă, scorpie de mare,
foraminiene …., te surprind atacurile între corali,
animale captive în platoşe de calcar….

II

Mă trezesc uneori, fără ţintă, pe drumul de edec;
privirea-mi alunecă alene peste împărăţia de catarge,
(Catarge care, în nopţi senine, treptat, împing Luna în estuarul zilei)
legănate ritmic, înainte-înapoi, de apa de mare
ce-atacă necontenit debarcaderul, mustind de alge,
pete de ulei, motorină şi foşcăind de peşti înfometaţi.
Încerc să număr catargele, mă-ncurc şi iritat reiau,
Jocul lor în lumina descompusă pe ape mă-mbată;
mă duce în amintire: plutire de plăcere, de voie sau naufragiu.
Toată vremea-şi are vreme; ziua-şi are noapte.
Pe vremuri edecarii împingeau corăbii la odihnă,
toate aşteptându-şi rândul la uitare şi rugină.
Cât cuprinzi cu privirea locurile, abandonate par
batiscafuri, brigantine, carboniere, cargouri,
cuirasate, dubase, feriboturi, handmax, cabotiere,
pacheboturi, pernoptere, trailere, iahturi, plute, nave…
Te înfioră, tăcerea lor stranie, fantome-n descompunere,
uitate, apoi dezmembrate, ca nişte caşaloţi eşuaţi.
Invoc un temazcal, un ritual de purificare
a energiilor, de reluare a ciclului vortex infinit
(creaţie-distrugere) din natură, o primenire
a elementelor esenţiale: pământ, apă, foc, elemente chimice!
Un ritm necurmat al vieţii şi al morţii.
Timpul, hulpava meduză, îşi etalează braţele ca Ariadna,
Vânând avid regi, senatori, sclavi, fapte istorice, războaie,
Temple, teatre, apeducte, legiuni, vestale, nobile romane…
…vălul fragil al privirii mi-e tulburat de cleştarul cenotelor:
La Baia, Caligula dat-a poruncă de a se lega 4000 de vase,
Precum un pod al lui Apolodor, ivind o cale regală, maiestoasă,
Pentru ca el, generalissim, împărat şi zeu, să se avânte viguros pe un cal alb….
Între timp, în extaz se sting vestale, învăluite în aerul otrovit de Coiful lui Jupiter…
Ţipete întrerupte de ţimbale răsură sfâşiitor: „Ah, Lacusta, Lacusta!”

III

Pantele abrupte ale vieţii aşteaptă escaladarea!
Tu, Poetule, te vei retrage curând în edecul
intim (cochilie eternală); vei purcede la urnirea vaporului existenţei
până la sfârşit? Te gândeşti să tragi barca la mal
sau să o repari? Mai ai timp, construieşte-ţi alta!
De altfel, nici în ruptul capului nu renunţi la barca ta;
tot aşa nu abandonezi subit poezia ta, şi nici iubita!
Abandonul nu este în firea ta….
Rindeluieşte, geluieşte, îmbină structurile pentru o nouă navă,
cu care să te avânţi în larg, navigând în lacra memoriei
ca-ntr-o mare, chemând alături să te-nsoţească, într-o
călătorie îndrăzneaţă, gândurile, intenţiile, emoţiile,
sentimentele, speranţele, amintirile….
Tu, dragostea mea îndelungată, revigorantă şi pură,
mă vei însoţi în astă călătorie, cu obstacole şi neprevăzut?
Nava existenţei mele nu este atât de monstruoasă ca cea a lui Noe,
dar oferă intimitate, discreţie, un loc anume în flămânda mea inimă.
Noi hotărâm, dacă e cazul, să amarăm la mal temporar
sau să renunţăm la tot… Mai bine lăsăm loc speranţei,
oazei mângâierilor, săruturilor, îmbrăţişărilor tandre…
Pentru cei singuratici, angoasaţi, poate astfel de voiaj
constituie un unic drum. De ce să închin un ultim pahar
cu fiindul atunci când voi ajunge la capătul drumului?
În ultimul port? La borna finală uitată? La un hangar părăsit?
Voi urca, cu nădejde Muntele şi îl voi coborî.
Ce auzi când se opreşte muzica? Drobul de sare s-a descompus?
Presimt încingerea adâncurilor, focul veşnic aţâţat,
sunt încă vulcanul în aşteptare din Virunga.
Doresc să fac saltul HAHO, de la mare înălţime.

Te aştept, veşnic chemată, iubito, în templul Rosalila;
Am capturat crapul uriaş al dragostei, mahasser.
Iubirea, întotdeauna, este preţioasă şi nu semipreţioasă,
unul este diamantul, altul malachitul.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5