Constantin Tănase s-a născut la 5 iulie 1880, în târgul Vaslui, județul Vaslui, Principatele Unite Române și a murit la 29 august 1945, la București, fiind înmormântat la Cimitirul „Bellu” din Capitală. A fost un celebru actor de scenă, vodevil și film, comediograf, umorist, cupletist, dramaturg și regizor de teatru și cinema. A fost căsătorit de două ori și a avut doi fii. A absolvit Conservatorul de Muzică și Declamațiune (astăzi, Universitatea Națională de Muzică) din București. A înființat primul teatru de revistă românesc, Compania „Cărăbuș” (1919), cu care a efectuat numeroase turnee în țară, în Franța și în Turcia. A jucat în filmele „Peripețiile călătoriei lui Rigadin de la Paris la București” – mut (1924), „Visul lui Tănase” (1932) și „Răbdare, Tănase!” (1943). A făcut mai multe opere de caritate, între care cele pentru trei școli primare și o biserică. A primit Ordinul „Coroana României” în grad de Comandor (1942). Este personajul principal al filmului artistic „Actorul și sălbaticii” (1975). Societatea Română de Radiodifuziune a editat compact discurile „D’ale lui Tănase”, volumul 1 (2011) și „D’ale lui Tănase”, volumul 2 (2016). I-au fost dedicate volumele „Constantin Tănase”, de Ioan Massoff și Radu Tănase (1964, 1967 și 1970), „Viața de haz și de necaz a lui Constantin Tănase”, de Nicolae Carandino (2011) și „D-ale lui Tănase”, de George V. Grigore (2018). La Vaslui, este amplasat un bust al său, Muzeul Județean găzduiește un punct muzeal care îi este consacrat, iar Festivalul Internațional de Umor (din 1970), Casa de Cultură a Sindicatelor și o stradă îi poartă numele, la fel ca și Teatrul de Revistă (fost Teatrul Satiric-Muzical) din Capitală (din 1962).

Eugen Șendrea s-a născut la 25 februarie 1951, la Bacău și a murit la 31 iulie 2016, în același oraș, unde a și fost înmormântat. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București. A fost căsătorit și a avut un fiu. A lucrat ca profesor la Liceul Eudoxiu Hurmuzache din Rădăuți, muzeograf la Complexul Muzeal din Fălticeni, expert și șef al Oficiului Județean pentru Patrimoniul Cultural Național din Bacău și bibliotecar la Biblioteca Județeană Costache Sturdza din același oraș. A publicat circa 25 volume și peste 4.000 de articole de istorie băcăuană, alte lucrări rămânând finalizate în manuscris. A participat la expediții de cercetare, simpozioane locale și naționale, conferințe de popularizare științifică și emisiuni de radio și televiziune. A primit numeroase distincții, între care titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău (2008).

Despre viața și cariera artistică a lui Constantin Tănase, precum și despre prezența sa în județul Bacău, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 23 iulie 2012, la Bacău.

– Domnule Eugen Șendrea, care au fost etapele devenirii artistice a lui Constantin Tănase?
– Marele nostru actor s-a născut într-o familie modestă – tatăl, Ion, era laborant de farmacie, iar mama, Elena, era o femeie simplă, care se îngrijea de casă. Nu a fost un elev silitor, însă a avut atracție pentru muzică și sport. În anii copilăriei, a luat contact cu lumea teatrului, fiind foarte prezent la spectacolele de la Grădina Pârjoala din Vaslui, dar era nelipsit și de la concertele fanfarei militare din grădina publică. A fost cuprins de o pasiune aparte pentru teatru, ceea ce l-a determinat să alcătuiască, împreună cu prietenii, o trupă de amatori, cu care juca în beci, hambar sau poiată. Prima sa experiență profesională ca actor a fost în cadrul trupei locale de teatru de limbă idiș, condusă de Mordechai Segalescu. În 1896, a terminat Gimnaziul [în prezent, Liceul Teoretic] Mihail Kogălniceanu din localitate și, deşi şi-a dorit să facă teatru, a mers la Liceul Militar din Iași, unde a fost respins, însă, la examenul medical. Apoi, s-a înscris la Liceul [astăzi, Colegiul Național] Nicolae Bălcescu din Brăila, la care a fost obligat să renunțe, după câteva săptămâni, din lipsă de bani. La vârsta de 18 ani, a devenit învățător în satul Cursești, comuna Rahova [astăzi, în comuna Pungești], județul Vaslui, după care s-a mutat la școala din satul Hârșoveni, comuna Poenești [în prezent, în comuna Ivănești], același județ. În 1899, s-a înrolat voluntar în cadrul Regimentului 1 Geniu București, unde și-a început adevărata carieră artistică, organizând primul teatru ostășesc. În timpul celor trei ani de stagiu militar, a cântat în corul de la Biserica Popa Tatu și a frecventat reprezentațiile de la Teatrul Național. În continuare, și-a făcut studiile superioare, pe care le-a încheiat în 1905, când s-a căsătorit cu actrița Iosefina Reitman, de care a divorțat pentru a se recăsători, în 1917, cu balerina Virginia Niculescu.

– Care au fost cele mai importante repere ale carierei sale propriu-zise?
– Imediat după absolvirea conservatorului, a început să lucreze la Teatrul Național și în trupe particulare, oscilând între comedie și operetă. În timpul Primului Război Mondial, a întrerupt stagiunea și s-a prezentat la regiment, susținând momente artistice pentru a ridica moralul soldaților români răniți din spitale. După război, a întemeiat celebra companie Cărăbuș, având sediul pe Calea Victoriei, cu care a pus bazele teatrului românesc de revistă prin suprapunerea monologurilor și a cupletelor satirice și muzicale. Aici, și-au lansat carierele Maria Tănase, Horia Șerbănescu și alți mari artiști români și tot aici au evoluat nume importante ale scenei internaționale, ca Josephine Baker, în 1928. Reprezentațiile lui Tănase impresionau prin montări strălucitoare, pline de fast, orchestră, balet, dansatori și paiete, fiind adevărate evenimente pentru bucureșteni. Subiectele pline de substrat politic și avangardist ale spectacolelor trupei l-au adus mai mereu în atenția cenzurii, fiind chiar arestat și amenințat cu moartea. Marele actor a făcut un film despre viața sa [Visul lui Tănase], motiv pentru care a plecat, în 1932, la Berlin, filmul fiind turnat atât în studiourile din capitala Germaniei, cât și în cele de la București. În privința morții lui, s-a spus că, din cauza cupletelor sale ironice la adresa Armatei Roșii, a fost ucis de ruși. Varianta oficială a fost că el s-a stins din pricina unui blocaj renal în urma unui tratament cu 20 de aspirine zilnic, aplicat împotriva unei infecții faringiene survenite datorită consumului unei halbe de bere rece într-o zi călduroasă de vară.

– Există mărturii ale prezenței sale în Moldova?
– Tănase a venit de foarte multe ori în localitățile moldovene; de pildă, în 1912 s-a aflat la Slănic Moldova, unde lumea a fost cucerită de jocul lui, iar bisurile nu se mai terminau. Nimeni, însă, n-a știut că, doar cu câteva minute înainte de începerea reprezentației, fusese înștiințat, printr-o telegramă, că tatăl său murise. „Lacrimile i-au inundat ochii și i-au brăzdat fardul, stricându-l… Tănase și-a dres, însă, grima și a jucat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Numai după spectacol, a spus colegilor pricina pentru care trebuia să plece chiar în seara aceea la Vaslui.” Mai târziu, în iarna anilor 1922-1923, a întreprins un turneu prin mai multe orașe moldovene. Lipsa cabinelor îi făcea pe actori să se schimbe în spatele scenei în jurul unui foc, care trebuia întreținut. Însuși Tănase arunca lemne pe foc, încurajându-și colegii: „Să vedeți mâine, la Bacău, ce bine o să fie!” A doua zi, trupa a ajuns în oraș. „Pe scenă, frigul era atât de pătrunzător, încât actorilor le clănțăneau dinții, fiindu-le cu neputință să vorbească. Strânși în jurul unei plite improvizate, coceau, înfrigurați, cartofi. În această atmosferă înghețată, culmea ironiei, câțiva interpreți apăreau în haine albe de vară, cu pălării de paie, decorul reprezentând un parc scăldat în razele calde ale soarelui. Unul dintre actori, îmbrăcat primăvăratic, se înverzise de frig, iar partenera lui, în rochie decoltată, dârdâia și ea. Ca să se încălzească, orchestra cânta de zor, iar cei doi, în loc să-și declare dragostea, potrivit textului, au început să danseze. Lumea din sală înțelegea situația, dar actorul, vrând să explice, s-a adresat partenerei: «E cam răcoare…» La care un mucalit de la balcon nu s-a putut abține să nu-l corecteze: «Ce răcoare, frate-meu, e ger de-a binelea!»” Mult mai târziu, prin anii ’40, Tănase și trupa lui au sosit, din nou, la Bacău, jucând în sala Teatrului Mărăști. Se știa că el avea o mare înțelegere pentru studenți, pe care-i introducea la balcon fără să plătească, postându-se în persoană la ușa de intrare. Succesul a fost, ca de obicei, răsunător. După terminarea spectacolului, băcăuanii îi fredonau melodiile sau îi repetau replicile, multe dintre ele fiind foarte actuale și astăzi…

Florin Bălănescu