Ștefan Ciubotărașu (în realitate, Ciobotărașu) s-a născut la 21 martie 1910, în satul Lipovăț din comuna omonimă, județul Vaslui și a murit la 27 august 1970, la București, fiind înmormântat la Cimitirul „Bellu” din Capitală. A absolvit Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din Iași. A fost căsătorit și a avut o fiică. A lucrat la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, teatrele bucureștene „Alhambra”, „Comedia”, Victoriei și „Lucia Sturdza Bulandra”, precum și la Teatrul de Stat din Arad, unde a fost și instructor artistic. A jucat în peste 300 de piese de teatru și 36 de filme, ca și în numeroase piese de teatru radiofonic și producții de televiziune. La Vaslui, a scos câteva numere ale revistei „Uzina de umor”, iar, mai târziu, la Iași, revista „Humorul literar”. A semnat poezii, texte umoristice și amintiri în diverse publicații. A fost distins cu titlul de Artist Emerit al R.P.R. (1956), Premiul pentru interpretare masculină (în filmul „Străinul”) la Festivalul Național al Filmului de la Mamaia (1964), titlul de Artist al Poporului (1965) și Ordinul „Meritul Cultural”, clasa I (1967). Aurel Leon i-a dedicat volumul „Destinul unui artist: Ștefan Ciubotărașu” (1973), școala gimnazială (din 2003) și centrul cultural (din 2004) din satul natal, precum și câte o stradă din București, Iași și Vaslui îi poartă numele, în fața centrului cultural din Lipovăț a fost amplasat bustul său (2004), iar Banca Națională a României a emis o medalie comemorativă cu chipul lui (2010).

Nicolae Ciobotărașu s-a născut în anul 1931, în satul Lipovăț din comuna cu același nume, județul Vaslui, unde a trăit toată viața și a murit la jumătatea anilor 2010. Ca văr al celebrului actor, mi-a încredințat amintirile legate de acesta într-un interviu realizat la 21 septembrie 2011, la domiciliul său din satul natal.

– Care e numele dumneavoastră?
– Mă cheamă Nicolae Ciobotărașu.

– Cum vă înrudiți cu marele actor?
– Tatăl meu, Gheorghe, și al lui, Vasile, au fost frați; deci, noi eram veri primari.

– Erau oameni gospodari?
– Mai vorbim?? Un om leneș nu mânca pâine. Dar erau săraci.

– Ca elev, lui Ștefan îi plăcea cartea?
– O, da… Lui i-a plăcut să învețe. Și ce talent, și ce haz avea… Spunea odată: „Apa-i bună și-n ciobote, dar nu și-n Ciobotăraș!”

– Cât a învățat aici?
– În sat, a făcut șapte clase, că atâtea erau pe atunci.

– Povestiți-mi cum l-ați întâlnit prima oară.
– Făceam armata la Otopeni și, în 1953, a venit la mine, după ce aflase că sunt acolo. Când am ajuns la poartă, a coborât din mașină și m-a întrebat: „Mă cunoști?” Nu-l știam. „De-al cui ești?” I-am spus. „Mă, tu ești băiatul lui bădia Ghiță!” M-am mirat că-l știa pe tata de „bădia Ghiță”, că ei erau ajunși…

– Aveți o lacrimă pe obraz…
– De emoție… Parcă-l văd și acum.

– V-a rămas drag?
– Tare drag; și ca om, și ca actor.

– Mai departe…
– M-a luat cu el pe la Podul Izvor, unde stătea într-o casă naționalizată, și m-a poftit înăuntru.

– Ce impresie v-au făcut?
– Erau oameni pregătiți și cu puteri față de mine. Vorbea ca un om popular și m-a întrebat despre părinții mei și despre rude, dacă mai trăiesc. Era acolo și fata lui, Magda, care era mică pe atunci.

– Ați văzut vreun film sau vreo piesă de teatru cu el? L-ați auzit la radio?
– L-am văzut… L-am și auzit de multe ori.

– Ce părere v-a lăsat?
– Era un actor strașnic… Puternic și grăitor.

– Dar soția lui?
– Pe ea, o chema Aurora, dar îi zicea Ana, și era de prin Delenii noștri; o femeie la fel de simplă și de treabă ca el.

– Când și unde v-ați revăzut?
– După doi ani, la nunta mea; a venit aici, în curtea asta, și tot întreba de rude și de colegii lui de școală, pe care i-a recunoscut. Era foarte popular cu toată lumea.

– Sătenii își mai amintesc de el?
– Cum să nu… Îl cinstim în fiecare an, cu ocazia zilelor sale de naștere și deces.

– Ce știți despre urmașii săi?
– Fata are un fiu și e în Germania [la Stuttgart], dar ține legătura cu directorul centrului cultural.

– Ce sentimente vă încearcă la gândul că sunteți vărul marelui actor?
– Sunt tare mândru de el! Nu e puțin lucru să fii vărul unui Artist al Poporului!

Florin Bălănescu