Pe-un covor de vise

Teodor EPURE

PE – UN COVOR DE VISE

M-am născut
pe-un covor de vise
din taine ascunse,
în ţarina mea maternă
fluidă ca o forţă
din rădăcină veche,
din sângele
ce-mi stă de veghe
şi am alergat
spre zările aprinse.
M-am născut
pe câmpia cu holde bogate
de vânt mereu fluturate
când cerul verde
cânta,
luna mândră
binecuvânta,
gura zării lumina
o săruta,
iarba verde plângea,
soarele să zboare învăţa,
iar o stea
fruntea-mi atingea,
ochii-mi mângâia,
inima-mi veşnic bătea
de dorul câmpiilor,
de dorul florilor,
de dorul părinţilor,
dor ce se zbătea
în pleoape
să mă aducă
mai aproape
de părinţi şi frate
ce sunt rădăcină
din pământ,
pe pământ,
peste pământ
şi aşteaptă
să vină
o stâncă de lumină,
care fără nicio vină
se plimbă,
prin văzduhul florar,
prin universul stelar,
prin munţii milenari,
stâlpi ai zărilor albastre,
ale căror aripi cresc
pe pământul românesc.