Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Pe urmele lui Mihai Eminescu (IX)

MIHAI EMINESCU LA HÎRLĂU

 

Hîrlăul, vechi târg moldav aşezat pe valea râului Bahlui, atestat documentar din vremea lui Petru I Muşat la 1 mai 1384, a făcut parte din judeţul Botoşani, în perioada când Mihai Eminescu, revizor şcolar, a trecut prin satele din Plasa Bahlui pentru a inspecta şcolile şi desigur, şi prin acest oraş încărcat de istorie.

Hîrlăul a căpătat treptat un rol deosebit în istoria zonei dar şi în istoria medievală a Moldovei, ceea ce i-a determinat pe voievozii vremii să ridice aici o curte domnească, iar în apropiere, la Cotnari, o curte şi vestitele crame.

Târgul Hîrlăului cunoaşte cea mai înfloritoare perioadă în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, care reface şi măreşte curţile de la Hîrlău, dându-le fast şi ,,lux monarhic” (C. Nicolaescu), întregindu-le ansamblul în 1492, cu o frumoasă biserică cu hramul Sf. Gheorghe, ce poate fi admirată şi astăzi în toată splendoarea ei.

Numeroase documente sau scrisori din acea vreme sunt emise de cancelaria domnească la Hîrlău, ceea ce dovedeşte că domnul trecea foarte des pe aici, adus de pitorescul locurilor sau poate pentru că, aşa cum aprecia M. Sadoveanu ,,trăia încă la curţile din Hîrlău Maria Rareşoaia”… care avea ,,de la Măria Sa fecior căruia i-a înfierat mustaţa”. Feciorul acesta, recunoscut şi iubit de domn, va fi mai târziu domnul ţării, Petru Rareş.

După victoria de la Codrii Cosminului asupra craiului polon Ioan Albert, Ştefan dă o petrecere mare la Hîrlău în ziua de 6 decembrie 1497 unde ,,le-a făcut mare ospăţ tuturor… de la mare până la mic… şi cu daruri scumpe îi dărui pe fiecare după destoinicia sa, şi-i trimitea apoi la casele lor şi-i învăţa să laude şi să binecuvânteze pe Dumnezeul cel de sus” (Grigore Ureche). Rugăciunea de mulţumire s-a făcut în biserica Sf. Gheorghe, ridicată în incinta curţii domneşti. Pacea cu leşii s-a încheiat tot la Hîrlău, în ziua de 12 iulie 1499, ca dovadă a importanţei strategice a Hîrlăului din timpul domnitorului Ştefan cel Mare.

Dimitrie Cantemir ne mai povesteşte în ,,Descrierea Moldovei” că, din porunca lui Ştefan, leşii prinşi la Codrii Cosminului au fost înjugaţi la plug şi puşi să are mai multe locuri din Moldova, printre care şi ,,un câmp larg de lângă Cotnari”… ,,şi au sădit stejari”. Urmele acestor codrii se mai văd şi astăzi în locul numit ,,Dumbrava Roşie”.

Ştefan a mai lăsat în zonă o biserică la Cotnari, construită în 1493, de o simplitate frapantă, două poduri de piatră în satele Cârjoaia şi Zlodica, ce se află încă în uz după mai bine de 500 de ani!, şi, ca peste tot, multe, multe legende…

După moartea strălucitului voievod, Hîrlăul rămâne încă multă vreme un centru important în istoria feudală a Moldovei, dând ţării ca domn pe Petru Rareş (1527-1538 şi 1541-1546), care a înălţat după modelul tatălui său biserica Sf. Dumitru, ce se păstrează de asemeni în partea estică a târgului. În a doua sa domnie, Rareş îşi adună oastea la Hîrlău în vederea campaniei ce o pregătea în 1542 din Transilvania, lucru ce dovedeşte că nu numai curtea, dar şi zona Hîrlău putea face faţă unor evenimente de o asemenea amploare.

Apoi, la Hîrlău a fost uns ca domn şi Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561 şi 1564-1568), care înfiinţează aici un ,,colegiu”, considerat de Ştefan Bârsănescu a fi ,,prima şcoală de nivel mediu din Moldova”. Despot Vodă (1561-1563), mută această şcoală la Cotnari, după ce clădirea de la Hîrlău a ars, dar ea nu a rezistat morţii domnitorului datorită opoziţiei boierilor autohtoni. Tot la Cotnari, Despot Vodă ridică şi o biserică catolică, astăzi doar o ruină ce impresionează prin dimensiuni.

Ultima pagină feudală demnă de luat în seamă, a fost pentru Hîrlău scrisă în timpul domniei lui Radu Mihnea (1616-1619 şi 1623-1626). Acesta se îndrăgosteşte pur şi simplu de curţile la Hîrlău, le reface din ,,sfărâmăturile lor” (Nicolae Iorga), iar în 1624, când curtea de la Iaşi este distrusă într-un incendiu, mută capitala de la Hîrlău până la refacerea acesteia.

Ulterior, la Hîrlău au ajuns la 1691 leşii conduşi de Ioan Sobieski, iar în 1711, Dimitrie Cantemir însoţit de ţarul Petru cel Mare al Rusiei, fapte consemnate pe pereţii bisericii Sf. Gheorghe în mai multe inscripţii scrijelite de persoane necunoscute, inscripţii descifrate de Nicolae Iorga ce remarca şi faptul că ,,nu e biserică mai bogată în zgârâieturi decât aceasta”.

Urmele acestor fapte şi a multor altele, nu cred să nu fi vrut poetul Mihai Eminescu să le vadă, deşi timpul gloriei pentru Hîrlău apusese, el care mereu a căutat şi a găsit loc de regăsire de sine în toate locurile unde istoria noastră a fremătat, generând fapte măreţe, el care şi-a iubit ţara şi neamul cu atâta patimă. ,,Întâmplarea m-a făcut, din copilărie încă, să cunosc poporul românesc în cruciş şi-n curmeziş”, scria cândva şi tocmai de aceea nu cred că Hîrlăul mustind de istorie glorioasă l-ar fi putut lăsa indiferent.

Prima trecere a poetului Mihai Eminescu prin Hîrlău o consemnăm în anul 1869 (3 iulie-20 august), când a însoţit trupa de teatru a lui M. Pascaly în turneul prin Moldova (Bucureşti, Galaţi, Iaşi, Botoşani, Cernăuţi). Trupa s-a deplasat în chervane pe ,,Drumul mare al Ţării de Jos” ce trecea prin Galaţi, Bârlad, Vaslui, Iaşi, Hârlău, Botoşani, Mihăileni şi de aici la Cernăuţi).

După spectacolele date în luna iulie la Iaşi, trupa de teatru s-a deplasat spre Botoşani şi în mod sigur a făcut un popas la Hîrlău, care era şi staţie de diligenţe şi poştă. Actorii şi poetul au avut suficient timp pentru a vizita vestigiile istorice din centrul localităţii (ruinele curţii domneşti, biserica Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru) şi poate chiar au înnoptat aici, ţinând cont de faptul că distanţa de la Iaşi la Hîrlău era parcursă în cca. 16 ore şi ei ajung aici spre seară. În Hîrlău erau câteva hanuri, unde se puteau caza actorii trupei. Atunci, în preajma fostelor curţi domneşti, se afla piaţa mare a oraşului, înconjurată de numeroase cârciumi şi câteva hanuri, unde trupa putea rămâne peste noapte pentru odihnă.

A doua trecere a poetului prin Hîrlău o consemnăm în luna septembrie 1871, după terminarea Serbării de la Putna, când, Eminescu vine la Iaşi la Societatea ,,Junimea”. Aici poetul va consemna în registrul ,,Junimii” datele sale personale, la nr 49: ,,Mihail Eminescu, născut la 20 decembrie 1849 – Sf. Ignat – la Botoşani”. Această însemnare a lui Mihai Eminescu este încă o dovadă că poetul s-a născut la Botoşani la 20 decembrie 1849. El a făcut acest drum cu diligenţa, care făcea legătura între Iaşi şi Cernăuţi de trei ori pe săptămână.

Diligenţa avea staţie de oprire şi la Hîrlău, unde schimba caii. Călătorii se puteau dezmorţi şi admira locurile încărcate de istorie de aici. În anul 1865, drumul Botoşani – Hărlău a fost pietruit cu piatră de la Deleni, lucru ce l-a făcut mai confortabil pentru călători. Drumul era parcurs în mare viteză, cu cca. 20 km. pe oră, după care se schimbau caii şi o pornea mai departe, reglementări prevăzute în ,,Noul Aşezământ Poştal Înalt Întărit din 1 mai 1858”.

Mihai Eminescu a mai făcut încă şase drumuri pe ruta Botoşani – Iaşi, dar cu trenul, linia ferată Botoşani – Vereşti fiind dată în funcţiune la 1 noiembrie 1871.

În perioada cât a îndeplinit funcţia de revizor şcolar peste judeţele Iaşi şi Vaslui (1 iulie 1875-4 iunie 1876), Mihai Eminescu s-a implicat în această activitate cu toată responsabilitatea ce-l caracteriza. Poetul a lăsat viaţa de la bibliotecă unde se simţea atât de bine, înlocuind-o cu o viaţă agitată, mereu pe drumuri, din sat în sat, confruntându-se cu problemele grave ale învăţământului, dar şi cu sărăcia oamenilor, drumurile de la ţară desfundate şi pline de praf sau noroaie, cu căldura sau cu frigul, cu ploaia sau cu ninsoarea.

În această perioadă, în noiembrie 1875, Eminescu ajunge în zona Hîrlăului, când inspectează câteva şcoli din plasa Bahlui. Cum Hîrlăul a fost legat cu cale ferată de Podul Iloaiei abia în 1910, ni-l putem imagina pe poet ajungând la şcolile inspectate circulând cu diligenţa, acolo pe unde ea circula, sau cu vre-o căruţă, car cu boi sau poate chiar pe jos, pe cine ştie ce vreme! A trecut în prima lui inspecţie în zonă pe la Erbiceni, Totoieşti, Şipote, Andrieşeni, după cum aflăm din raportul făcut către ministru asupra inspecţiilor ce le-a realizat în lunile noiembrie şi decembrie 1875, la şcolile din judeţul Iaşi.

Ulterior a ajuns la Cotnari, după ce pe 31 iulie îi scria o adresă învăţătorului de aici:

Domniei sale, domnului învăţător din Cotuna Cotnari,

Domnule învăţător,

Vă fac cunoscut că ministrul ţi-a acordat concediul cerut de d-ta până la 1 august.

Revizor şcolar,

Mihai Eminescu

La Cotnari a ajuns cu certitudine înainte de 11 decembrie 1875, dată la care revine către ministru cu un nou raport, pentru a lămuri problema organizării şcolilor din Cârjoaia, com. Cotnari şi Andrieşeni. După ce prezintă situaţia celor două şcoli, Mihai Eminescu încheie raportul său astfel: ,,Lămurind aceste două ultime confruntări ce s-au putut întâmpla cu ocazia reorganizării şi pe care eu le-am constatat abia la faţa locului, am onoarea…”

 Dar cel mai aproape de Hîrlău, Eminescu s-a aflat când a inspectat şcoala din satul Buhalniţa, com. Cepleniţa, sat situat doar la 6 km de oraş! Deşi atunci localitatea Hîrlău nu mai era demult ce-a fost cândva, urmele trecutului puteau fi întâlnite la tot pasul. De aceea nu putem crede că poetul nu a tras cel puţin o fugă până la Hîrlău ca să revadă ruinele curţilor domneşti şi bisericile voievodale, aşa cum nu putem crede că la Cotnari nu a intrat într-un han obscur sau în curtea vreunui gospodar pentru a bea pe prispa unei case cu cerdac o ulcică de vin, făcând mare cinste gazdei!

Învăţătorii mai în vârstă care au lucrat la această şcoală, spuneau că, până nu demult, a existat într-o condică veche de inspecţii chiar procesul verbal scris de poet când a inspectat şcoala, dar acum condica mai poartă doar urmele unei foi rupte şi amintirea unei pagini scrise de mâna sa, ce a dispărut din păcate.

Ce ar fi putut oare să-l fi emoţionat pe Eminescu la Hîrlău? Cu siguranţă ruinele curţilor domneşti şi bisericile voievodale, dar poate şi casa cu cerdac a vreunui gospodar sfătos cu care să fi stat la o ulcică de vin, făcând mare cinste gazdei…

Mergând astăzi prin Hîrlău mai găsim ruinele Curţii Domneşti construite de Ştefan cel Mare şi cele două biserici – Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru – ctitorii ale lui Ştefan cel Mare şi a fiului său, domnitorul Petru Rareş.

La Liceul Ştefan cel Mare din Hîrlău se află un bust al poetului Mihai Eminescu, realizat de sculptorul Costin Codreanu, în 1976. Este un semn de preţuire pentru poetul ce le-a vizitat oraşul în tinereţe.

Bibliografie:

1. Buletin Informativ nr.4 / martie 2004;

2. Mircea Ştefan – Mihai Eminescu revizor şcolar, Ed. de Stat Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1956;

3. Ştefan Ciubotaru – Istoria bisericii ortodoxe botoşănene, Ed. AXA, Botoşani, 2000.

 

   Revista Luceafărul.net, Anul 1, Numărul 10, 11 octombrie 2009



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.570 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5