Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Când zici Cotnari, spui de toate…

Când zici Cotnari, spui de toate...
Ion N. OPREA

Aşezarea Cotnari e veche. Vechi este şi oraşul Hârlău, cu care au format unităţi administrative în perioade diferite.

Aşezat pe valea râului Bahlui, Hârlăul — atestat documentar din vremea lui Petru I Muşat la 1 mai 1384, a fost multă vreme capitală de ţinut moldovenesc. Geografia administrativă a Moldovei, cu a sa cronică scrisă de călugării Mănăstirii Putna, cunoscută şi sub numele de Cronica Putneană, referitoare la anii 1466-1566, spune că din cele 24 ţinuturi pe care le avea ţara ,,se afla şi Hârlău”. Ţinutul Botoşani apare mult mai târziu (după 1833, când ţinutul Hârlău se desfiinţase).

Ţinut în Ţara Moldovei, Hârlăul era format la anul 1774 din ocoalele Bahlui şi Jijia, iar în 1774 i se adăuga şi Ocolul Coşula; la 1803 ţinutul Hârlău era format din Târgul Hârlău şi Ocoalele Bahlui, Coşula, Jijia, Miletin şi Prut.

Hârlăul, ca şi Cotnarii, sunt încărcate astăzi, ca şi ieri, de multă istorie. Când voievozii vremii au ridicat la Hârlău o curte domnească, imediat, în apropiere, la Cotnari, s-a pus în lucrare o curte asemănătoare şi fundaţia viitoarelor crame…

Dacă în timpul lui Ştefan cel Mare, Târgul Hârlău cunoaşte o înflorire fără precedent, când se reface şi se măreşte Curtea din localitate, dându-i fast şi „lux monahic”, după cum se exprima C.Nicolaescu, întregindu-i ansamblul în 1492, cu adăugarea frumoasei biserici cu hramul „Sfântului Gheorghe”, care şi astăzi poate fi admirată, pentru că are o splendoare deosebită, nici Cotnariul n-a lipsit interesului edilitar, cultural şi social.
Sunt documente care confirmă că de la cancelariile curţilor domneşti din Hârlău şi Cotnari au fost emise multe scrisori domneşti, care dovedesc că Domnul nu trecea rar prin aceste localităţi, deşi capitala îi era sus, la Suceava. Apoi la Iaşi. Era adus aici nu numai de pitorescul locurilor sau de aroma vinurilor, ci mai ales de altceva. Aici, la Hârlău (dar s-ar putea să fi fost şi la Cotnari) spune Mihail Sadoveanu – „trăia încă… Măria Rărişoaia…”, care avea „de la Măria Sa fecior căruia i-a înfierat mustaţa”, fecior care, recunoscut şi iubit de domn, s-a numit Petru Rareş, iar mai târziu a devenit Domn al Moldovei.

La petrecerea mare de la Hârlău, dată de Ştefan cel Mare la 6 decembrie 1497, în urma victoriei de la Codrii Cosminului asupra craiului polonez, Ioan Albert, „le-a făcut mare ospăţ tuturor… de la mare până la mic… şi cu daruri scumpe îi dărui pe fiecare după destoinicia sa, şi-i trimitea apoi la casele lor şi-i învăţa să laude şi să binecuvânteze pe Dumnezeul cel de sus” – spune Grigore Ureche.

Rugăciunea de mulţumire a avut loc în biserica „Sfântul Gheorghe”, ridicată înaintea Curţii Domneşti şi la care, precum şi la petrecerea pomenită, nu se poate să nu fi participat şi oşteni ori căpetenii de la Cotnari. Că Hârlăul, unde s-a încheiat pacea cu leşii în ziua de 12 iulie 1499, avea mare importanţă strategică ca şi Cotnariul, situat pe drumul care duce către Iaşi.

De altfel, Dimitrie Cantemir, în „Descrierea Moldovei”, avea să afirme că, din porunca lui Ştefan cel Mare, leşii, prinşi la Codrii Cosminului, au fost înjugaţi la plug şi puşi să are mai multe locuri din Ţara Moldovei, printre care şi „un câmp larg de lângă Cotnari”, unde „au sădit stejari”, care devenind codrii, se mai întâlnesc şi astăzi în locul numit „Dumbrava Roşie”.

Tot la Cotnari, Ştefan cel Mare a lăsat şi o biserică, construită la 1493, două poduri de piatră în satele Cârjoaia şi Zlodica, aflate şi astăzi în uz, după mai bine de 500 de ani de la darea lor în folosinţă.
Dar, ca peste tot, Ştefan a lăsat şi multe legende referitoare la locuri, oameni şi faptele lor. După moartea sa, Petru Rareş, ajungând Domn (1527-1538 şi 1541-1546) a ridicat la Hârlău biserica „Sf. Dumitru”, iar în a doua domnie, adunând oastea la Hârlău în vederea campaniei pe care o pregătea în 1542 Transilvania, dovedeşte că pentru a face faţă evenimentelor, presat de o asemenea amploare, a folosit şi oastea sătească, inclusiv pe oştenii de la Cotnari.

În timpul domniei lui Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561 şi 1564-1568) Vodă înfiinţează la Hârlău un colegiu despre care Ştefan Bârsănescu avea să zică că „a fost prima şcoală de nivel mediu din Moldova”, şcoală care, în vremea lui Despot Vodă (1561-1563) va fi mutată la Cotnari, după ce clădirea ei de la Hârlău a fost topită într-un pârjol.

Tot la Cotnari, acelaşi Despot Vodă a ridicat şi o biserică catolică, astăzi o ruină care impresionează prin dimensiuni.

Tot Despot Vodă (Ioan Iacob Eraclit), grec de origine, poet, medic şi militar iscusit, a înfiinţat la Cotnari un colegiu, sub conducerea umanistului Ioan Sommer, biograful domnitorului, şi un episcopat luteran. Această şcoală, la care se studia mai ales dreptul (poate după modelul celei de la Suceava, unde învăţaţi, chemaţi de Vasile Lupu din Bizanţ, dădeau lecţii bazilicilor şi un institut Teologic în care Arhiepiscopul Theocliste învăţa el însuşi pe alţii dogmele bisericii orientului) era cunoscută şi sub denumirea de Universitatea de la Kotnari. Alături de Sommer s-a ocupat de învăţământul de la Cotnari învăţatul Pentzer, ginerele celebrului Melanchton şi profesorul Ioachim Retier, chemat de la Cracovia.

Philipp Melanchton (Schwanzerd pe numele său adevărat) -1497-1560 – a fost un colaborator apropiat a lui M. Luter, autor a multor manuale şcolare, care a pledat în favoarea învăţământului umanist, bazat pe clasicismul greco-roman, ceea ce se întâmpla şi la Cotnari, un apropiat a lui Despot-Vodă, înainte ca acesta să devină Domn al Moldovei.

Domnitorul Radu Mihnea (1616-1619 şi 1623-1626) atât se îndrăgostise de Hârlău şi aşezările din jur, încât în 1624, când Curtea de la Iaşi este distrusă într-un incendiu, mută Capitala Ţării Moldovei de la Iaşi la Hârlău, până la refacerea ei.

Mai târziu, în zona Hârlău, ajung leşii la 1691, conduşi de Ioan Sobieschi, iar la 1711 însuşi Dimitrie Cantemir, însoţit de Petru cel Mare al Rusiei, fapte care sunt consemnate pe pereţii bisericii „Sf.Gheorghe” din Hârlău, despre care Nicolae Iorga remarca: „Nu e biserică mai bogată în zgârieturi decât aceasta”.

Târg din secolul al XV-lea, cu colonişti saşi printre românii autohtoni, Cotnariul este cunoscut şi ca un vestit centru de podgorii, mereu în concurenţă cu Huşii, cu vinuri şi într-o parte şi în alta, premiate de când „e lumea” la numeroase concursuri internaţionale. În timp ce Dimitrie Cantemir şi chiar Ştefan cel Mare aveau vorbe frumoase despre ambele podgorii şi vinurile lor, alţii le-au cinstit în mod diferit. De pildă, Păstorel Al. Teodoreanu dedica următorul catren vinului „Busuioacă de Bohotin”:

Busuioacă Bohotin,
Vin celebru, vin divin,
am băut şi eu din el
„Nota zece! Păstorel.”

Imparţial cu calitatea vinului de la cele două podgorii – Cotnari şi Huşi – acelaşi Al.O.Teodoreanu (Păstorel) scria în teza profesorului său de limba română Fântânaru care, se auzise printre elevi, savura vinul de Cotnari:

Dacă apa din fântână
S-ar preface-n vin Cotnar
Aş lăsa limba română
Şi m-aş face „fântânar”.

În ziarul Curentul, la rubrica „Politica vinului”, pe care o semna, când a ajuns gazetar Al.O.Teodoreanu, a fost publicată şi o replică intitulată „Cotnarul – Domnul Cioculescu şi literatura” la un articol semnat de Şerban Cioculescu în „Adevărul”, relativ la volumul „Hronicul măscăriciului Vălătuc”. Era vorba de o dispută literară care pornea de la un vin Pinot alb, din viile domnului Alfred Wincler, conservat în pivniţele dlui Nicu Nanu, strada Carol nr. 12 Iaşi, o sticlă de Cotnar de mai înaintea filoxerei, păstrată în pivniţa Greceanu de la Stânca Roznovanu de lângă Iaşi şi pusă în vânzare de Cofetăria „Tuffli”, proprietar care trăia la Cluj, în anii de bejenie 1916-1918.

În concluzie, cel care semna replica îl „trimitea pe Şerban Cioculescu la toţi producătorii moldoveni, care îi vor confirma că aroma Cotnarului circulă în subsolul Moldovei ca păcura la Câmpina şi Buşteni” (Din „Tămâie şi otravă” de Al.O.Teodoreanu, Editura Vasiliana ’98, 2008, p. 369-371). Iar un Impy Matheescu, vizitator al cramelor de la Huşi, închina un fel de odă vinurilor de la Cotnar şi Huşi:

„Scumpi meseni, ia staţi şi beţi
Vin zglobiu de Huşi,
Vin de şapte dimineţi,
Vin cu-alunecuşuri

Vinul cursă de Zghihară,
Vin cu pasul lung,
N-are rău de ce să-ţi pară
Gâtul cum îl ung.

Ştefan-Vodă, pare-mi-se ,
N-a mai vrut Cotnar
Într-o zi când se lipise
Mâna-i de pahar…”

Într-adevăr, total imparţial, Ştefan cel Mare cugeta şi el: „Vinul casei, vin de vorbă chibzuită şi petrecere tihnită”.

Cotnarul, ca şi Hârlăul sunt legate şi de prezenţa aici a lui Mihai Eminescu, cel puţin în perioada cât a fost revizor şcolar de Vaslui şi Iaşi. Că el, Eminescu, este acela care iubindu-şi ţara şi neamul scria undeva: ,,întâmplarea m-a făcut încă din copilărie să cunosc poporul român, străbătându-i pământul în cruciş şi-n curmeziş”. Şi cum să nu fi ajuns el aici, când Cotnarul ca şi Hârlăul mustesc de atâta istorie şi cultură!

Cercetările spun că în perioada 3 iulie – 20 august 1869, însoţind trupa de teatru a lui M.Pascaly în turneul prin Moldova pe itinerariul Bucureşti-Galaţi-Iaşi-Botoşani-Cernăuţi, trupa s-a deplasat în chervane pe „Diurnul mare al Ţării de Jos”, care trecea de la Galaţi la Bârlad, de aici la Vaslui, Iaşi, Botoşani, Mihăileni, Cernăuţi, ceea ce, neîndoios, a inclus şi Cotnarii şi Hârlăul, centre de învăţătură pentru români.

Poetul avea să revină în zona Hârlău şi în septembrie 1871 când, după terminarea Serbării de la Putna, Eminescu avea să ajungă la Iaşi, la Societatea Literară „Junimea”. În registrul „Junimii” la nr. 49, poetul avea să-şi noteze datele personale: „Mihai Eminescu născut la 20 decembrie 1849 – Sf.Ignat – la Botoşani”. Se pare că drumul de la Cernăuţi la Iaşi, Eminescu l-a străbătut cu diligenta, la modă în acei ani îndepărtaţi.
Diligenţa, aflăm dintr-un studiu semnat de Nicolae Iosub, Botoşani şi Ioan Mustei, Hârlău, publicat în revista Luceafărul Botoşani nr.10/2009, avea staţia de oprire la Hârlău, unde se schimbau caii, iar călătorii foloseau prilejul să se mai dezmorţească, admirând locuri încărcate de istorie, să servească o ulcică cu vin de Cotnari, Maxut ori Scobinţi.

Cum linia ferată Botoşani-Vereşti era dată în funcţiune de la 1871, Mihai Eminescu a mai făcut astfel de drumuri pe ruta Botoşani-Iaşi şi cu trenul.

În perioada 1 iulie 1875 – 4 iunie 1876, când Eminescu a îndeplinit funcţia de revizor şcolar, aşa s-a implicat în această activitate, încât a înlocuit biblioteca cu viaţa agitată, străbătând drumurile din sat în sat, încât a ajuns şi în zona Hârlăului, unde a inspectat mai multe şcoli din plasa Bahlui.
La 1875, plasa Bahlui din judeţul Iaşi era formată din comunele Bădeni, Belceşti, Cepleniţa, Cotnari, Podul Iloaie şi Şipote.

În inspecţia realizată în lunile noiembrie şi decembrie 1875, poetul a trecut pe la Erbiceni, Totoieşti, Şipote şi Andrieşeni.

La 31 iulie 1876, după ce vizitează şi localitatea Cotnari, îi scria învăţătorului de la şcoala de aici: „Domniei sale, domnului învăţător din cotuna Cotnari. Domnule învăţător, vă fac cunoscut că ministerul ţi-a acordat concediul cerut de dumneata până la 1 august. Revizor şcolar, Mihai Emineucu”.

Anterior, la 11 decembrie 1875, Eminescu intervenise cu raport la minister pentru a lămuri problema organizării şcolilor din Cârjoaia, comuna Cotnari şi cea din Andrieşeni. Raportul se încheia cu cuvintele: „Lămurind aceste două ultime confruntări ce s-au putut întâmpla cu ocazia reorganizării şi pe care eu le-am constatat abia la faţa locului, am onoarea…” Ceea ce înseamnă că şi la 1875 tranziţia era în floare iar reorganizările, de asemenea.

Când a fost la Cotnari, îşi dau cu părerea autorii studiului citat, nu se poate ca Eminescu să nu fi intrat într-un han obscur sau în curtea vreunui gospodar pentru a bea pe prispa unei case cu cerdac, o ulcică de vin, făcând mare cinste gazdei.

Dar cum timpul distruge ceea ce nu este îngrijit, învăţătorii de la şcoala vizitată, spun că până nu de mult mai exista intr-o condică veche de inspecţie procesul-verbal scris de poet când a inspectat şcoala, dar acum condica mai purta doar urmele unei foi rupte şi amintirea scrisului revizorului, totul a dispărut din păcate.

Poate aşa s-a întâmplat şi cu o altă inspecţie făcută la şcoala din satul Buhalniţa comuna Cepleniţa.
Cotnari, ca unitate de bază a structurii teritorial-administrative, a fost comună din 1864, când s-au format judeţele şi din ea făceau parte satele: Cotnari, Horodiştea, Zbereni şi Zlodica, iar din 1908 şi până în 1911 şi centru de plasă, de care aparţineau comunele Băiceni, Cepleniţa, Cotnari, Scobinţi, iar din 1910 şi comuna Belceşti.

La împărţirea administrativă din 1950 comuna Cotnari era formată din satele Cârjoaia, Cotnari, Făgetul, Hodora, Horodiştea, Iosupeni, Lupăria, Moara Prefectului, Valea Racului, Văcăria şi Zbereni. Făceau parte din raionul Hârlău care depindea de regiunea Iaşi. De Iaşi (judeţul) a rămas şi după 1968, comuna Cotnari fiind formată din următoarele 11 localităţi – Cotnari, Bahluiu, Cârjoaia, Cireşeni, Făget, Hodora, Horodiştea, Iosupeni, Lupăria, Valea Racului şi Zbereni, continuând tranziţia.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. V.Zozonea spune:

    n-am citi articolele mentionate in comentariu, dar, daca e adevarat nu vad ce nenorocire e?! totusi, cred ca autorul, inainte de toate, ar trebui sa dea o lamurire… sa indice sursele de informare si documentare… asa e corect!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5