Pelerinaj spiritual

Am plecat dis de dimineață, către Râmnicu Vâlcea, pentru a răspunde invitației unei prietene de suflet, foarte dragă mie, Zenovia Zamfir, o scriitoare consacrată și fac această afirmație argumentată de cele douăzeci și trei de volume scrise și publicate, un om de cultură cu o vastă experiență și pregătire, un promotor cultural excepțional, care reprezintă cu onoare instituția în care își desfășoară activitatea, Biblioteca Antim Ivireanu, din orașul Râmnicu Vâlcea și nu în ultimul rând, un ambasador cultural desăvârșit, care promovează cultura și literatura română, atât în țară cât și peste hotare.

Într-un pelerinaj spiritual, la câteva din mănăstirile vâlcene, organizat de noi două, la care au participat scriitoarea Maria Giurgiu, sora mea dragă, scriitorul și editorul George Terziu, tovarășul ei de viață și fratele nostru, inginerul în marină, Ion Giurgiu, care ne-a fost și șofer iscusit și temerar, pe străzile și munții patriei, am vizitat locuri pline de Duh Sfânt, încărcate de istorie și energii binecuvântate, am respirat aerul pur al munților, am cunoscut oameni plini de evlavie și cuvioșie, care slujesc pe Domnul și sfânta biserică.

Am ajuns în minunatul oraș, la ora 10,00 dimineața. La biblioteca Antim Ivireanu, ne aștepta Zenovia, care ne-a invitat să admirăm acest minunat edificiu cultural, ce fascinează de fiecare dată, prin vitraliile cupolei sale unice în Europa, și care a obținut un loc de cinste în Cartea Recordurilor, chiar.

După fotografiile de rigoare, ne-am urcat în mașina noastră 4×4 și am început minunatul itinerariu, stabilit de fermecătorul nostru ghid.

Primul obiectiv a fost Muzeul Natural al Trovanților din Costeștii de Vâlcea, care ne-au fascinat cu particularitățile lor deosebite! Legenda spune, că aceste pietre de forme și mărimi diferite, cresc odată cu trecerea timpului. Li se mai spune și ,,ouă de dinozaur”. Sunt situate într- un cadru natural de poveste, înconjurat de munți, împodobiți cu veșmintele uluitor de frumoase ale toamnei. O piramidă perfectă, de structură nisipoasă veghează misterioșii coloși de piatră, dar geologii locului au semnalat periculoźitatea muntelui de nisip prin pancarte vizibile, care avertizează posibile avalanșe.

Ne-am ținut departe de piramidă, dar ne-am bucurat de toate minunățiile pe care natura ni le oferea, cu generozitate.

De acolo, ne-am îndreptat către Mănăstirea Bistrița, o capodoperă arhitecturală și un remarcabil lăcaș de cult, unde se află moaștele Sfântului Grigore, ocrotitorul celor bolnavi. Mai vizitasem această mănăstire în urmă cu câteva săptămâni, dar tovarășii mei de călătorie, nu. Am retrăit cu evlavie momentele pline de binecuvântare divină, care înalță sufletul în sfere pline de pace și lumină cerească. Ne-am rugat și ne-am plecat fruntea și genunchii la racla sfântului, am aprins cateva lumânări pentru vii și morții noștri, am lăsat câte un acatist și ne-am umplut sufletul de emoția și bucuria binecuvântată a grădinilor înflorite de jur împrejur, apoi am făcut fotografii, pentru a documenta mărturiile noastre.

De la Bistrița, am urcat muntele, până la Mănăstirea Arnota, situată la 840 de metri altitudine, în munții Căpățânii,  într-un tărâm de vis, atât de aproape de cer și de Dumnezeu. Am fost întâmpinați de maica stareță Ambrozia, cu blândețea binefăcătoare a oamenilor ce-l slujesc pe Dumnezeu, care ne-a prezentat mănăstirea și paraclisul, ne-a spus pe scurt, dar bine documentat, istoria mănăstirii, în care se află înmormântat domnul Țării Românești, Matei Basarab, cel ce a construit mănăstirea în timpul domniei sale.

Legenda spune că, urmărit de turci, domnitorul s-a ascuns în munți unde a stat trei zile, împreună cu arnăutul său, dar deși nu l-au putut descoperi, turcii au rămas în zonă, căutându-l pentru a-i lua viața. Atunci, el s a îmbrăcat în straiele arnăutului, iar acesta în straiele domnului său și a ieșit în calea turcilor, care i-au tăiat capul. Astfel, prin sacrificiul acestui viteaz erou, domnitorul a scăpat cu viață și drept recunoștință, a ridicat o mănăstire în acel loc și i-a spus Arnota, derivat de la cuvântul ,,arnăut”.

Aici ni s-a servit un minunat prânz mănăstiresc, binecuvântat de maica stareță, pe care l-am savurat cu plăcere și recunoștință. Bucatele preparate de mâinile iscusite ale maicilor, au fost simple, delicioase și alese.

Am dăruit fiecare din cărțile noastre de autor, bibliotecii mănăstirii, care au fost primite cu multă bucurie, am mulțumit smeriți pentru ospitalitate și am coborât la Horezu, unde ne-am oprit să admirăm obiectele artizanale de ceramică, și care fac renumită această localitate. Am făcut și cumpărături, apoi Zenovia ne-a călăuzit către Mănăstirea Suiești din localitatea Stănești de Vâlcea, locul ei natal si al Înaltpreasfințitului Iustinian Marina, în cinstea căruia a fost ridicat acest minunat lăcaș, prin contribuția importantă a acestei femei curajoase și tenace,  care promovează neobosită personalitatea impresionantă a acestui mare om al bisericii romanești, despre care a scris mai mult de cincisprezece cărți.

Și aici mai fusesem, dar am revăzut mănăstirea cu reînoită bucurie și admirație. Părintele stareț Antim, ne-a primit cu căldură și dragoste, ne-a condus să vedem mănăstirea și paraclisul, care sunt de o frumusețe covârsitoare. Lucrările au fost terminate în anul Domnului 2017 și au durat un an.

După vizitarea mănăstirii, părintele stareț ne-a condus în bibliotecă, unde am lăsat o parte din creațiile noastre literare în dar, după care am fost invitați în sala de mese, unde ne aștepta o masă încărcată cu bunătăți.

Deși nu trecuseră nici trei ore de la masa de prânz, nu se putea să nu onorăm cum se cuvine osteneala și bunăvoința cuvioșilor monahi, care au pregătit atâtea minunății.

Peste tot, în aceste mănăstiri vâlcene, Zenovia noastră este primită cu cinste și dragoste, atât ea cât și invitații ei, printre care am avut și noi privilegiul să ne numărăm!

Mulțumesc, om drag și dăruit de Dumnezeu cu atâta frumusețe sufletească, generozitate și inteligență sclipitoare!