Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Personalități botoșănene – eminescologul I.D. Marin

Personalităţi botoşănene – eminescologul I.D.Marin o sută de ani de la naştere

S-a împlinit, în ziua de 3 ianuarie, un secol de la naşterea unuia dintre cei mai importanţi oameni de cultură botoşăneni ai epocii contemporane, profesorul, scriitorul, cercetătorul şi nu în ultimul rând, eminescologul I.D.Marin.
Născut în localitatea Stânceşti, din apropierea Botoşanilor, dublu licenţiat, în anul 1940, al Universităţii din Cernăuţi: română – istorie şi pedagogie – sociologie, cu aptitudini care-l recomandau pentru o strălucită cariera universitară, I.D.Marin a ales să-şi lege destinul de satul natal, unde a trăit şi şi-a desfăşurat cea mai mare parte a activităţii sale.
A fost un eminent profesor şi pedagog, şi spre deosebire de cei mai mulţi dintre colegii săi, a desfăşurat o asiduă muncă de cercetare, concretizată în colecţionarea de vestigii ale trecutului, de la silexuri paleolitice şi ceramică neolitică, la documente medievale şi numismatică şi în elaborarea a numeroase studii şi comunicări ştiinţifice.
Prezent la cele mai importante manifestări ştiinţifice organizate de filiala botoşăneană a Societăţii de ştiinţe istorice şi filologige, printre ai cărei membrii fondatori s-a numărat sau de Muzeul judeţean de istorie, I.D.Marin s-a remarcat prin înalta ţinută ştiinţifică a comunicărilor sale şi prin noutatea punctelor de vedere aduse în tratarea subiectelor abordate. In mod deosebit, s-a distins prin studierea vieţii lui Mihai Eminescu, a legăturilor sale cu Ipoteştii, rodul cercetărilor sale constituindu-l cărţile “Eminescu la Ipoteşti”, apărută în anul 1979 la Editura “Junimea” din Iaşi şi “La Ipoteştii lui Eminescu”, rămasă în manuscris, care l-au consacrat ca pe unul dintre cei mai importanţi eminescologi români.
Cu siguranţă, evenimentul căruia îi dedicăm rândurile de faţă, va fi marcat de instituţiile de cultură ale judeţului şi de mass-media locală, care vor prezenta, sub varii aspecte, personalitatea comemorată. În completarea celor ce se vor spune şi scrie, propunem cititorilor lectura unui interviu acordat de I.D.Marin scriitorului Dorel Schor, pentru ziarul “Clopotul”, din 5 august 1971, în care, profesorul de la Stânceşti, sintetizează cele mai importante realizări ale sale pe plan ştiinţific, cele care, în fapt, i-au conferit locul pe care-l are în istoria culturală a Botoşanilor. – Sânteţi un om “bântuit” de pasiuni. Ce v-a plăcut, de când şi de ce?
– Am pornit de la o carte filosofie – “Teoria ondulaţiilor universale” a lui Vasile Conta, acum vreo 40 de ani. Aşa am descoperit filosofia, mai bine-zis, un îndemn spre filosofare, pentru a citi filosofie. Am descoperit că poţi filosofa fără a fi filosof. Şi un ţăran în capul ogorului poate face filosofie. Dar prima mea pasiune a fost pentru compuneri, încă de la şcoala primară. Apoi la Şcoala normală din Botoşani, am primit şi un premiu pentru aşa ceva. Ţin minte şi acuma, mi-am cumpărat o pereche de ghete, “Învierea” lui Tolstoi, două prăjituri şi am reparat o hodoroagă de bicicletă cu banii aceia. Apoi am dat diferenţa de liceu şi bacalaureatul cu George Murnu, la Iaşi. M-au pasionat şi de aceea am studiat, româna cu istoria şi pedagogia cu sociologia. Am terminat cu “foarte bine” şi iată-mă cu două licenţe. Au vrut să mă oprescă asistent universitar dar…
– Ce lucrare aţi pregătit pentru doctorat?
– O temă mai puţin obişnuită. Eu sânt un om al satului. Am ales subiectul “Cum îşi cresc ţăranii copiii”. Am folosit o bibliografie foarte vastă, internaţională, pentru că m-a interesat fenomenul de pretutindeni. Ţăranii îşi educă copii de mii de ani fără cărţi de specialitate şi n-o făceau rău. Am tipărit şi lucrarea de licenţă intitulată: “Pedagogia lui Creangă”.
– Vă propun o trecere în revistă a lucrărilor tipărite, într-o ordine, pe cât posibil, cronologică… De pildă pe teme pedagogice…
– La Botoşani în “Revista şcolii” am publicat o primă lucrare, apoi alta în “buletinul “Eminescu”. Am publicat în revista “Făt Frumos” şi în “Revista de pedagogie”, mai târziu la revistele “Studii şi articole de istorie” şi “Limba şi literatura românâ”, în volumul “Botoşani – istorie şi contemporaneitate”.
– Sânteţi fără îndoială un om legat de sat. S-a văzut aceasta şi în preocupările dv.de cercetare?
– Am publicat un studiu intitulat “Evoluţia ţărănimii botoşănene între 1864 – 1907”, studiu care vine cu brazdă nouă în istoria de la împroprietărirea de la 1864 şi până la răscoală. Alt studiu se ocupă de de primii 30 de ani din viaţa şcolilor comunale din judeţul Botoşani. Documentele mi-au relevant nişte lucruri formidabile despre iniţiativa dom-nitorului Cuza şi dorinţa inimaginabilă de a învăţa a ţăranilor de pe la noi. Şi iarăşi, am o lucrare intitulată “Contribuţii la studierea curţilor domneşti din Moldova”.
– Moldova, dar mai ales Botoşaniul şi nu odată comuna în care trăiţi, au stat în centrul atenţiei dv. Ce alte lucrări, publicate sau nu, v-au solicitat în anii din urmă?
– Poate o să vă intereseze o lucrare, pe care o am în manuscris, despre „Curtea domnească de la Botoşani ca centru militatr”. Sau poate „Rolul Flămânzilor în răscoala de la 1907”. Am mai scris despre „Folclorul în opera lui Tiberiu Crudu” şi despre „Rolul politic al familiei Arbore în istoria Moldovei”.
– Aveţi o anumită metodă de lucru? Vă propuneţi cu precădere anumite teme pe care le urmăriţi apoi?
– Sânt unele idei pe care le urmăreşti mulţi ani, de multe ori se conturează pe parcurs, apoi nu-ţi mai dau pace. De pildă, lucrez acum la un studiu „Ipoteştii şi Eminescu”- temă care mă preocupă de prin 1940. O să-mi spuneţi că s-au scris câteva cărţi pe tema asta. E adevărat. Dar nici una n-a venit de la izvoare, referindu-ne chiar la propriu aici.Mă bazez, 90 la sută, pe material inedit în această monografie. Şi veţi vedea, se vor corecta multe din cele spuse despre Eminescu.
– Aţi cercetat numeroase documente, aţi purtat o vastă corespondenţă, de mulţi ani, cu nume sonore din istoriografia literară. Aceste scrisori au desigur astăzi o valoare documentară, sânt o dovadă de preocupare, de legături cu cărturarii moldoveni.
– Da… Păstrez printre altele, scrisori de la Tiberiu Crudu, Artur Gorovei, Emanoil Bucuţa, Scarlat Callimachi, Al. Husar, I. Neniţescu, Dumitru Furtună, Leca Morariu şi alţii. Au fără îndoială o valoare documentară şi sânt destui autori de monografii de prin Bucureşti, care vin să le citească…
– Spuneţi-mi câteva cuvinte despre „Monografia comunei Stânceşti” care constituie o preocupare mai veche a dv.
– E o lucrare bazată în totalitate pe material de arhivă. E multă muncă, există doar atâtea domenii, e nevoie de hărţi, istoria are meandrele ei. Aş fi împărţit bucuros hamurile, dar am tras singur. Am câteva subiecte şi pentru monografia Botoşaniului, pe direcţii care n-au fost încă cercetate. Iorga spunea că fiecare petec de pământ îşi are o istorie a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi trebuie şi un dram de iubire ca s-o înţelegi. Mă gândesc cumva să folosesc aceste lucruri ca motto la monografie.
– Aş avea o ultimă întrebare. Aveţi două licenţe şi preocupări care v-ar fi îndreptăţit la o carieră universitară. Consideraţi faptul că aţi locuit întrega viaţăla ţară, ca pe un apostolat?
– Apostolat am făcut la Agafton şi la Baisa cu ani în urmă, când m-am ocupat de toate, de pildă am văruit cu mâna mea şcoala. Apoi n-a mai fost apostolat. La Suliţa, unde am stat o vreme, am pregătit elevi cu care mă mândresc. Nu mi-e ruşine când mă uit în urmă. In zilele noastre, nici vorbă nu mai poate fi de izolare într-un sat. Pot, de aici, face cercetări de arhivă, ajung la mine toate cărţile care mă interesează, am liniştea care-mi trebuie pentru lucru. Toate sânt frumoase, dacă-ţi plac. Mie îmi place aici!
P.S. Intrebările reporterului, n-au făcut referire, la modul în care I.D.Marin a fost perceput de contemporanii săi. Intrucât, din modestie, intervievatul n-ar fi făcut nici o trimitere la aprecierile asupra activităţii sale, Dorel Schor îşi încheie interviul cu dedicaţia lui Augustin Z.N.Pop pe volumul „Noi contribuţii documentare la biografia lui Mihai Eminescu”:
„Scumpului coleg, profesorul I.D.Marin din Stânceşti, cu caldă preţuire pentru ştiinţa sa istorică, pentru harul său didactic, pentru colaborarea şi omenia sa superioară – aceste pagini din al doilea tom al „contribuţiilor” care îl citează cu autoritate şi condescendenţă, semn al devotamentului perfect şi al omagiului”.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 19 abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5