Petale de înțelepciune

Una dintre marile bucurii ce m-au cuprins în aceste zile, dominate încă de dictatura nemiloasă a virusului Covid 19, este apariția volumului de psalmi „Dialog pe verticală” elaborat cu măiestrie tainică de poeta Liliana Petcu sub auspiciile editurii Etnous din Braşov.

Întotdeauna am avut o situare afectivă deosebită față de acest gen literar, ca şi față de aforisme, întrucât reprezintă ceea ce Meister Eckhart numea „inteligența de a exprima taina în cuvinte puține”.

Citind volumul de față, am descoperit o nouă latură a personalității creatoare şi estetice prin care se defineşte Liliana Petcu, şi anume ruga poetică ce îi facilitează integrarea sa în peisajul bucuriilor divine: „Fericirea de a mă şti şi eu copilul TĂU este sporită de câte ori mă hrănesc din TAINELE TALE”.

Avem de-a face cu o inteligență creatoare autentică pentru care simplitatea şi sinceritatea joacă un rol esențial, dar în lumina unui limbaj natural, închinat dorinței nestăvilite de a ne ajuta pe noi, cititorii, să înțelegem mai bine concretul spiritualului. Fără a dori să mă hazardez, Liliana Petcu, prin psalmii de față, reprezintă cea mai clară dovadă cu privire la veridicitatea mutației ontologice, adică a saltului pe care îl face omul gândit intuitiv de Lucian Blaga dinspre orizontul „întru imediat şi pentru securitate” înspre orizontul „întru mister şi pentru revelare”: „De câte ori am fost într-un impas ȚI-am simțit mâna pe umărul meu stâng căci, pe cel drept, oricum mi-AI PUS de la-nceput un înger.”

Psalmii, aşa cum ni-i reprezentăm noi mental, pornind de la scrierile lui David pe care le regăsim în Vechiul Testament, reprezintă o cheie definitorie a înțelepciunii ca rugăciune, acea voință de a păşi pe tărâmul Numelui Divin, de a atinge cu fire de mătase „absconsul Misterului din Eter”.

Pentru La Rochefoucauld sau Vauvenargues ca, de altfel, şi pentru tradiția conceptuală a universităților catolice din Franța, psalmul este instrumentul de lucru ce aparține doar celui care nu se roagă doar de dragul rugăciunii.

În schimb, Liliana Petcu, în splendoarea stilistică ce îi îmbrățişează sufletul smerit, introduce rugăciunea mai sus invocată într-o paradigmă poetică conectată la vocația ei metafizică: „În seara în care m-am născut pământean, m-ai pus să îmbrac haină de lut şi m-ai asigurat că nu va păli niciodată strălucirea TA, chiar dacă ea se află sub veşmânt”. Cu alte cuvinte, glasul blând şi suav al Lilianei Petcu ne demonstrează în cel mai înălțător chip capacitatea sa înnăscuta de a comunica direct cu Dumnezeu, aceasta din urmă fiind izvorâtă din puterea încrederii necondiționate în voința „Marelui Anonim”, aşa cum reiese şi din următorul pslam: „Cred că fiecare adiere caldă de vânt este o şoaptă de iubire pentru cel ce ai dorit să fie…chipul şi asemănarea TA”.

În virtutea acestor motive, sugerez oricărui căutător de perle şi diamante duhovniceşti să se aplece cu atenție interioară şi responsabilitate intuitivă asupra volumlui de psalmi „Dialog pe verticală” semnat de Liliana Petcu, deoarece va regăsi fără doar şi poate adevărate petale de înțelepciune: „Nu există înțelepciune care să nu vină din trupul universului TĂU pe fruntea universului meu atunci când eu TE rog, şi TU îmi dai roade din TINE”.

                                                                                                                           Tudor Petcu