Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Petru Ioan, un universitar, (HC)Iași, cu un Tom –Fals Tratat de lexicologie (V)

    Petru Ioan, un universitar, (HC)Iași, cu un Tom –Fals Tratat de lexicologie – de peste 800 de pagini, o sinteză a ce scrie din tinerețe…

    Cu un subtitlu sugerat de noi,„acum circa un veac, pe timpul lui Ioan Antonovici,1856-1931, asemenea lucrări, cine le cântărea, Academia Română le recompensa?

    V

    Mai întâi, despre Aurora Speranța Cernitu, pictoriță, despre Veneția

    Aurora…

                   -Aveți și câteva lucrări mai „concrete” în expoziție, dedicate Veneției, vă atrage în mod deosebit Italia? o întreabă Cătălin Manole, Formula As. nr.1543, pe Aurora Speranța Cernitu, membră a UAP din România, a Societății „di Belle Arti” din Florența, persoană de reputație internațională, cu lucrări cunoscute în Franța, Italia, Grecia, Anglia și Canada, creatoare a unui univers pictural de poezie cu personaje care atrag atenția și nu numai…

                   -Sora mea s-a căsătorit și trăiește în Florența. Aceasta este principala mea legătură cu Italia, dar Veneția îmi place în mod deosebit. E o frumusețe acolo care te sperie, te copleșește, dar care poate să fie și salvatoare. Măcar  o dată în viață oricine ar trebui să ajungă în Veneția, să poată admira frumusețea ireală a acelui loc. Poate de asta nici nu a mai trebuit să adaug fantezie picturilor de acolo, orașul îți oferă deja poveste și miraj. E impresonantă diversitatea arhitecturii de acolo, amestecul de baroc și rocococo și mozaicurile veșnic inundate de apa canalelor. Mie îmi place enorm de mult începutul zilei, când se ridică soarele și așterne rozul dimineții peste orice, înnobilând până și urâciunea. Lumina  zorilor este precum zăpada, știți? Se topește ca aburul. Mama zicea că mi se trage de la nume, de la Aurora. Ei bine, în Piața San Marco, diminețile sunt un spectacol desăvârșit, în care frumusețea își arată infinitele posibilități, de la un minut la altul. Și știți cum își protejează venețienii această comoară ? Un cui dacă vor să scoată din perete, au nevoie de aprobare, pentru că acel cui a fost bătut acolo în  urmă cu sute de ani. Și fiecare proprietar din  Veneția are o  pudrieră mare, cu un pămătuf – dacă  o clădire se crapă sau i se duce zugrăveala, ei nu au voie decât  să pudreze casa în locul acela, atât! Cam așa își respectă ei patrimoniul…

     La Institutul Cultural Român de la ROMA

             Silvia Kerim a locuit în București, strada Parfumului , la numărul 19…Acum, acolo, funcționează Asociația  „Hearth” destinată creșterii și protejării animalelor orfane, dar  și ca spațiu cultural în care se desfășoară lecturi și mici spectacole de teatru, organizate și susținute de  foștii ei prieteni, amintindu-și-o…

               Era o ființă solară, iubea tot ce era viu, copiii, animalele, plantele și oamenii, iubea povestea și povestitul, știa să născocească cu mare talent neprăvăzutul, aduna și transmitea mai departe, ca și noi, astăzi, faptul divers – nu spunem și noi, în ANTOLOGII, „Citește și dă mai departe!” , ? Scria scenarii fel de fel … Crea propriile povești, adapta faptele de viață  după texte citite, nu plagia! Nerăbdători, îi căutam și îi citeam ce-i apărea sub semnătură. Asta fac și acum.

    … Sunt la Roma. Dau o fugă până la Academia di România. Tramvaiul 19 – vagoanele sunt cam ca la noi – mă duce din Piazza  del Risorgimento  până în Valle Giulia.

                   …Fac o vizită fulger – atât cât să fiu primită cu căldură de gazde: Centrul de la Roma al Institutului Cultural Român, unde studiază cu sârg studenți și specialiști în artă  și literatură, și să pot admira extraordinara bibliotecă, ce cuprinde 34.500 de volume, cărți de arheologie, istorie, istoria Artei, dicționare, literatură pentru copii, literatură română și universală din toate timpurile. Pe pereții bibliotecii sunt expuse portrete ale lui Eminescu, Călinescu.  Enescu, Jalea…

                   … În zilele  noastre, Academia respiră liberă și „vorbește” despre cultura românească fără să fie cenzurată de politicienii de la București, care transformaseră, mai ales în anii 80, această importantă investiție națională, într-un instrument de glorificare a „epocii Ceaușescu”…M-am bucurat că am putut trăi acest sentiment, această certitudine a libertății chiar și acolo, pe acea insulă de pământ românesc, în preajma Columnei lui Traian.

    Pământ românesc

    Sentimentul acesta, curat ca aerul care venea spre mine dinspre colinele  Romei, năpădite de pini cu coroane întunecate și aspru parfumate, m-a cuprins și mai tare în dimineața de 10 octombrie când, la Librăria românească „La strada”, m-am întâlnit cu un grup numeros de copilași români, care învață la câteva școli cu clase românești. Și cu extraordinara lor profesoară, doamna Angela Nicoară: „Sunt din Făgăraș, născută în țară, din părinți din Rucăr și din Drăguș. Eu am venit în Italia în anul 2000, împreună cu fiica mea, Alina, cu speranța că ne facem viața mai bună și mai frumoasă. Am venit din orașul Făgăraș. Eu lucram în învățământ. Alina  era elevă în clasa a VI-a la Liceul „Doamna Stanca”. Din 2004 lucrez la una din școlile  din Ladispoli, unde cam 80% din elevi sunt români. Directorul acestei școli italiene a fost foarte deschis, m-a angajat imediat după ce mi-am depus CV-ul. A dorit să ajute acești copii, oarecum pierduți în zonă… De doi ani lucrez pe un proiect al Ministerului Învățământului. „Limbă, cultură și civilizație românească”. Am format grupe de copii din mai toate clasele din școlile din Ladispoli, care au aderat la acest proiect. Părinții lor, români, n-au plătit niciodată nimic, nicio taxă de școlarizare pentru copiii lor. Am adus de-acasă cărți de școală, manuale de tot felul pentru elevii mei, pentru biblioteca școlară. În primii ani am lucrat la un restaurant, la bucătărie, ca să câștig un ban. Iar în pauza de două ore fugeam la școală, la copii „mei„. În fiecare an mă duc acasă să-mi încarc  bateriile și la întoarcere aduc cu mine în Italia pământ românesc și grâu românesc. În a doua duminică din luna Mai vin cu elevii la Columna lui Traian.Și  fiecare copil, cu mânuța lui, depune o ofrandă de pământ de-acasă pentru Dacii noștri”.

                   După acest  aparte cu minunata doamnă profesoară, a început Serbarea. Adică, am început să le vorbesc copiilor despre Acasă, despre Povești. Apoi s-a format un șir lung, voios, de românași, băieței și fetițe, copilași dornici să capete în dar povestea mea. Înainte , mi-au cântat o strofă din „Deșteaptă-te române!”, au spus poezii de Otilia Cazimir.

    Silvia Kerim

    Am plecat de la Roma fericită! Gândul că acolo,în patria lui Traian, asistă și pulsează o insulă românească, o inimă românească, alcătuită din inocență, din cinste, din respect pentru Țară și pentru tot ce are ea mai bun, mi-a dat curaj să vin acasă. Și să înfrunt zarva urâtă de pe la noi!”.

                   Ion N. Oprea, Iași, cules și postat în Antologii, 15 noiembrie 2022, nu fără a-i căuta și poza fetei cu povestea…



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5