Petru Ioan, un universitar, (HC)Iași, cu un Tom –Fals Tratat de lexicologie – de peste 800 de pagini, o sinteză a ce scrie din tinerețe…

Cu un subtitlu sugerat de noi, „acum circa un veac, pe timpul lui Ioan Antonovici,1856-1931, asemenea lucrări, cine le cântărea, Academia Română le recompensa?

III

Despre dicționarele autohtone

               De regulă, dicționarele autohtone pun cele mai multe cuvinte românești pe seama împrumuturilor din latina populară și din latina creștină, din greaca bizantină și din neogreacă, din  slavonă și din limbile neoslave, din franceză, din italiană, din germană și din engleză, scrie Petru Ioan, fără a duce –dicționarele –  explicația spre rădăcinile ultime. Aceasta, în condițiile în care multe vocabule din greaca veche și din  latina clasică rezonează cu entități lexicale din sanscrită („limba-mamă” a indo-europenei). Pe de altă parte, multe dintre cuvintele latine așezate în dicționare la originea unor cuvinte românești, sunt adaptări ale unor formații lexicale grecești. Tot astfel, cele mai multe cuvinte slavone (din care s-au desprins limbile neoslave), invocate drept etimoane ale unor cuvinte românești, sunt în fapt verigi intermediare, cu ascendent în lexicul greco-latin, așa cum lesne ne dăm seama din prețiosul Lexicon semnat de Franc Miklosic.Dicționarele  explicative ale limbilor neolatine, cele ale englezei ca limbă anglo- saxonă ( cu importuri masive din latină și franceză), astăzi la-ndemâna cititorului online, învederează, la rândul lor, că multe dintre cuvintele intrate în uzul vorbitorilor români, provin, la rândul lor, din limbile clasice, ori sunt „făcături” sau „creaturi” realizate cu material lexical al acestora. Nu de puține ori, cuvintele străine cu reflex în lexicul românesc sunt compuși încrucișați, în care primul component este dintr-o limbă, iar secundul dintr-o altă limbă.

              Cum „fiecare limbă este și o INTERLIMBĂ (fie ea pe coordonate indo-europene, ori nostratice)”, crede Sorin Pîrvu; dicționarele (mai mult sau mai puțin explicative) ale limbii române ar face bine să ia act cu mai multă grijă la aspetele ce  țin de „lumea vieții” în care diversele entități nominale își fac apariția, ori din care ele părăsesc scena, încetând să mai asigure „consumabile”  curente ale fluxului verbal al comunicării directe în diversele sale registre. Punct de vedere care este și al autorului.

               Din perspectiva „neo-logică”, scrie autorul, cel mai separator neajuns al dicționarelor românești mai mult sau mai puțin explicative este tratarea deplorabilă a contribuției lexicului autohton la primenirea și-mbogățirea vocabularului modern. Aceasta, în măsura în care limba română actuală este moștenitoarea RUMÎNII, adică a limbii române strămoșilor traco-geto-daci, poporul ce împărțea cu mii de ani în urmă un bagaj considerabil de cuvinte cu pelasgii, cu moesii și cu vechii albanezi, iar prin confrații nomazi a reușit să amprenteze limba etruscilor și a altor populații străvechi: sumerienii, hitiții, frigienii, vechii indieni, vechii egipteni și așa mai departe.

               După două decenii de expediții pe urme vechi românești, perioadă în care reporterii de la Revista „Formula As” au bătut la pas întreg continentul, cu locuri, ca Roma, unde te simți copleșit de Istorie, altele, ca ținuturile romanșe din Alpi, care îți taie răsuflarea prin frumusețea lor austeră, țări ca Austria sau Germania care impun prin  civilitate, țări ca Bretania și Normandia care îți rămân în minte prin  rezistența lor în tradiție, puține locuri ne-au impresionat așa cum a făcut-o anul acesta Albania, scrie Ciprian Rus în Revista respectivă, numărul 1543 din noiembrie 2022.

               Dincolo de contrastele ei izbitoare, de aerul ei de bazar balcanic, cu mărfuri vândute pe stradă și oameni mergând pe măgari pe autostrăzi,  există ceva mai  subtil, ceva tandru  și mângâios, care ți se lipește de inimă. Explicațiile  logice lipsesc. Rezistă doar bănuiala unui trecut comun, care începe odată cu ilirii și dacii, despre care unii istorici spun că ar fi fost frați. Și  mai sunt, desigur, și vlahii rrumâni, dulcea lor limbă, care te face să te simți acasă la 1000 de kilometri departe de țară. Dar peste toate, o evadare în Albania e o evadare  într-un alt timp: un timp în care oamenii, chiar dacă o duc cu mult mai greu decât noi, sau tocmai de aceea, sunt mai dedicați valorilor morale adevărate – prietenie, familie, afecțiune, pe care le transmit fără preget, firesc și simplu, face lexicologie și sociologie Ciprian Rus, dând exemplu aspiranților nostri la titluri științifice.

               Fără a evidenția cărțile lui Ion N. Oprea, Iași, „Dacii la ei acasă”, „Dacii  și noi. Comentarii”, Editura PIM, Iași, 2014 și 2015, nici pe N. Densușeanu cu a sa „Dacia preistorică”, relevată de noi în 2016 la Editura Armonii Culturale cu 364 de pagini (Nicolae Densușeanu-un vizionar,vol.7 din Antologii, p.90), „Firul Daciei Mari”, tot acolo în 2017, 372 de pagini, visul lui Eminescu al nostru, Petru Ioan ia în discuție și face comentarii pertinente referitoare la reprezentanții Școlii Ardelene, -Petru Maior, Samuil Micu, Gheorghe Șincai și alții – la-nființarea Societății Academice Române în 1879 la București, când,  urmare, în conștiința locuitorilor carpato-danubiano-pontici s-a inoculat ideea că româna este o LIMBĂ NEOLATINĂ, iar în dicționarele „academice” cu misiune „explicativă”, cel puțin 1932 de cuvinte sunt puse în cârca cuceritorilor romani și strămoșilor geto-daci, conform cercetătorului Lucian Iosif Cuejdean, medic, despre care și noi am vorbit ades în Antologiile noastre istorice (80 de milioane de oameni vorbesc limba română, în Asia!”,vol. 5, p.157).  Mult mai înainte ca romanii să-i fi vizitat în scopuri războinice pe strămoșii traco-geto-daci, spune și Petru Ioan, o parte din străbunii acestora din urmă au fost cei ce-au migrat în spațiul italic, iar urmele acelei migrații se resimt și astăzi prin toponime italice precum Apulia, Molfeta sau Roma….Așa, cum repetăm des și noi, „NU STRĂROMÂNA ESTE URMAȘA LIMBII LATINE, ci taman invers:LATINA ROMANĂ ESTE URMAȘA LIMBII CELOR CE AJUNSESERĂ-N PENINSULA ITALICĂ cu câteva milenii î.e.n. ca exponenți ai celei mai vechi civilizații europene, atestată prin ceea ce specialiștii numesc „Cultura Cucuteni-Tripolie” cu ascendent cronologic asupra culturii Vila Nova, de care se leagă începutul CIVILIZAȚIEI ITALICE. Cuvine-se, deci, zice profesorul, susținâdu-l pe Cuejdean, medicul, ca toate cuvintele românești derivate silnic din latină să fie regândite din perspectiva originii comune a latinii și românii în „rumâneasca” limbă a morfemelor.

             Am postat în gând, ba în fapt pagini (84) de Daniel Roxin,  ANTOLOGII. vol. 28, coordonator Ion N. Oprea, 2021, cu „Adevărul despre Daci, Ce  spun ITALIENII despre războaiele DACO-ROMANE…dar și despre „Cifrele geților și Ler Împărat Leru-i Ler”, p.91, un fel de povești, bune pentru colind la români…

               „Limba română – o limbă unică” am scris noi în vol.18, p.207. despre „O scrisoare-avertisment adresată poporului român de un professor sârb de istorie”, 175… un îndemn către tineri de la o doamnă, o româncă, Paula Romanescu,„Și limba dacilor. Și sufletul românesc, spun de aceeași istorie”, în cărțile ei, să fie citite,p 207…

               Ion N. Oprea, Iași, 13 noiembrie 2022.