Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Plânge-un suflet, plânge-un sat, plânge ceru’ înnorat…

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 9 (129), Septembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Plânge-un suflet, plânge-un sat, plânge ceru’ înnorat…

Autor: Dorina RODU, redactor șef – Revista Luceafărul
Publicat: 25 Sept. 2019
© Dorina Rodu© Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate
[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


 

„Multe vise nu mai pot să am, totul este să găsesc o modalitate care să reînnoiască [notă autor: conacul Miclescu din Călinești], ca să fie un martor la cum arăta așa ceva în vremurile în care România era normală”Radu Miclescu

Cu profundă durere, ce apăsa locuitorii Călineștiului, în special pe cei vârstnici, răsună astăzi clopotul sumbru împrăștiind ecouri de doliu în tot satul: astăzi, 25 septembrie, s-a stins ultimul boier ce purta numele Miclescu. Radu Alexandru Miclescu, născut în anul 1935, întreaga sa viață a ajutat fără să ceară nimic în schimb, cel puțin pe sătenii săi, care acum îl deplâng, depănând amitiri cu și despre el.

Scurt istoric

Întreaga sa familie era cunoscută și apreciată pentru faptul că erau apropiați de țărani, din cele mai vechi timpuri și îi ajutau cu ce aveau nevoie, tot datorită familiei Miclescu satul Călinești nu se mai află astăzi pe valea Siretului, unde era inundat de fiecare dată când ploua abundent și Siretul ieșea din matcă. Prima clădire din Călinești „a fost curtea boierilor Miclescu, iar pământurile se întindeau între hotarul satului Cucorăni și până la Siret, precum și peste Siret, până la hotarul cu Burdujeni. Se chemau moșiile Miclescu, iar satul Siminicea, împărțit în două, se chema Siminicea Valoș și Siminicea Miclești.

Satul Călinești se găsea la locul numit Prisaca, aproape de <Podul numărul unu> de la calea ferată Bucecea-Verești și avea circa 45 de case, locuitorii lucrând toți pe moșia boierului Miclescu.

Denumirea acestui sat s-ar fi dat după mai multe versiuni: una, în memoria primului locuitor care a făcut aici prima casă, o femeie care se numea Călina, alta, că poartă numele lui Calinic Miclescu, mitropolit al Moldovei, văr cu Scarlat Miclescu, cel care a ridicat, în anul 1821, actuala biserică din Călinești. Legenda spune că mitropolitul Calinic Miclescu a primit să vină personal să sfințească biserica și ca un omagiu i s-a cerut să accepte denumirea satului de Călinești după numele său, Calinic. […]

În anul 1945, ultimii proprietari ai moșiei Călinești erau George și Maria Miclescu. La expropierea din 1945 și lichidarea clasei moșierești din 1949, moșia a intrat în proprietatea statului. După evenimentele din decembrie 1989, ultimul descendent al familiei Miclescu, Radu Miclescu (căsătorit cu o descendentă a strălucitei familii bucovinene de la Storojineț, Ana Flondor), s-a retras după un dureros periplu în satul natal.”[1], aici, prin periplu dureros, autorii se referă la faptul că pe vremea când avea doar 13 ani, Radu Miclescu a fost nevoit de împrejurări, din cauza comuniștilor să plece de la conacul Călinești pentru a nu fi arestat, iar după spusele domniei sale „noaptea, a venit soția primarului, m-a trezit, mi-a spus că șaua este pregătită, este pusă pe cal și că trebuie să iau tot ce pot și să fug, să fug la Hârlău, nu la Botoșani, că la Botoșani mă prind, aveam 13 ani… asta a fost, am scăpat”[2], într-adevăr a scăpat, dar din păcate, nu pentru mult timp, deoarece după 3 ani de când a fugit de la conacul din Călinești a fost prins, arestat și băgat în închisoare, singura sa vină fiind că poartă numele Miclescu, „Am făcut 4 ani de închisoare, de la 16 la 20 de ani”[3]. După chinurile închisorii pe care a făcut-o neavând nici măcar o vină, în anul 1973 a reușit să plece în Germania, fără a avea nimic, luând-o de la capăt fără nici un sprijin, cu o ambiție desăvârșită, „în Germania am fost primit 2-3 ani ca angajat la mai multe firme, după aceea am rămas șomer; mă pricepeam la antichități și am început un mic comerț de antichități, care s-a dezvoltat și până la sfârșit aveam cel mai mare și cel mai bun magazin de antichități din Frankfurt”[4], iar timp de 30 de ani a trăit reclădindu-și cu greu statutul într-o țară străină, Germania care i-a oferit siguranță, departe de meleagurile pe care a copilărit, însă dorul de plaiul natal, de casa în care a copilărit nu i-au dat pace până nu s-a întors la Călinești cu dorința de a reface conacul (care a fost transformat de comuniști în închisoare) și, cu aceeași plecăciune, care zici că a fost transmisă prin ADN-ul întregii familii Miclescu, spre a-i ajuta pe călineșteni și, cel mai probabil, nu doar pe ei. Astfel în anul 1990 s-a întors în țară și după multe demersuri, cu multă greutate a reușit într-un final să redobândească conacul Călinești, investind tot ceea ce avea și muncind din greu a reușit să renoveze conacul, încercând să-i redea strălucirea pe care o avea în timpul copilăriei sale, „simțeam o responsabilitate față de familie să încerc să reîncep și dintr-o idee de revanșă împotriva comunismului”[5]. Având-o mereu alături pe soția sa Miona Miclescu (născută Flondor), a reușit în cele din urmă să refacă conacul din Călinești: „prima impresie a fost absolut îngrozitoare, nu aș fi crezut niciodată că reușim…” relatează stimata Miona Miclescu într-un interviu acordat emisiunii BonTon, difuzat pe canalul TV Digi24, în anul 2013, „casa era într-un astfel hal… sufrageria mare era împărțită în două și o parte din sufragerie și salonul mic și salonul potrivit erau închisoare, este trecută și pe lista închisorilor din România. Din 2002 am început în noiembrie restaurarea conacului”[6], nu pot fi decât lăudabile și de admirat loialitatea față de locurile natale și ambiția de care a dat dovadă mereu boierul Radu Miclescu și soția sa, ei fiind cam singurii din generația domniilor lor care au revenit în țară și au făcut tot posibilul să se restabilească pe meleagurile strămoșești, „Îmi dau foarte bine seama că pentru România este un anacronism că suntem ultimii care facem treaba asta, chiar din generația noastră nimeni nu s-a întors”[7]. Radu Miclescu nu a știut să spună nu nimănui când a venit vorba de a ajuta, astfel tuturor celor care i-au bătut în ușă spre a-i cere ajutorul, l-au primit fără întârziere. Boierul a ajutat de mai multe ori la renovarea bisericii „Sfântul Nicolae” din Călinești, a ajutat de-a lungul vremii oamenii nevoiași din sat, familiile cu mulți copii care nu aveau puterea de a se descurca, mamele singure, cât și văduvele nevoiașe ș.a..

O mare pierdere ce apasă sufletele călineștenilor și nu numai, ci a tuturor celor care au avut onoarea de a-l cunoaște pe boierul Radu Miclescu, o pierdere care nu va putea fi nicicând înlocuită și lasă un gol profund aici, în inima satului, căci veșnică este umbra tristeții de a pierde astfel de oameni, cu un caracter extraordinar, cu o moralitate demnă de luat ca exemplu și o bunătate sufletească nemărginită, mult prea rar întâlnită, exact așa a fost și va rămâne în memoria noastră boierul Radu Miclescu, un om drept, un nobil nu doar prin renumele său, ci prin demnitate, integritatea și etica de care mereu a dat dovadă.

Să-i fie țărâna ușoară!

Note
[1] V. Larco, P. Belciug, I. Sposib, V. Afedoaei, P. Mustață: „Bucecea. Monografie selectivă”, Editura Agata, Botoșani, 2011, pag.30-31
[2] Radu Miclescu într-un interviu acordat emisiunii BonTon, difuzat pe canalul TV Digi24, în anul 2013
[3] Ibidem
[4] Ibidem
[5] Ibidem
[6] Radu Miclescu informații relatate într-un interviu acordat emisiunii BonTon, difuzat pe canalul TV Digi24, în anul 2013
[7] Miona Miclescu, informații relatate într-un interviu acordat emisiunii BonTon, difuzat pe canalul TV Digi24, în anul 2013



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.618 abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5