Poeme ale tristeţii
Tot mai înstrăinat
În spatele lui mulţi se întreabă şi caută
cum se poate pătrunde-n sâmbure,
sâmburele-l aşază-n pământul atins
cu palmele mângâietoare de povestitor.
Măsoară aşa ca pentru sine orizontul
şi gândeşte cum să dezmiede singurătatea
cu verdele crud care iese din lujeri.
Tot mai înstrăinat trupul de moarte cuprins
este în pielea sa înflorit de nuferi
şi frigul de teama ninsorii cu fluturi
se lasă dus spre dealurile vălurite
de unde se surpă pe văi noaptea.
Dimineţile care se nasc fermecate
sunt oglinzi ale luminii din care curg
zilele cu arome de liliac mov.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania