Moarte, dacă eşti din cele sfinte,
nu-ţi înfige gheara strâmbă
în iubita care minte,
las-o să-şi ascundă taina
ce-i înceţoşează chipul
şi alunecă prin vreme
mai uşor decât nisipul.
Pune uitare pe durerea
ce-i macină trupul şi arde,
lasă-i în gânduri puterea
care-o duce mai departe,
alungă-i din gând amarul
care roade-n rădăcini,
lasă-i dragoste cu carul
pentru oamenii străini.
Soarbe-i de pe ochi privirea
ca un giulgiu ros de ceaţă
şi îmbrac-o în uimirea
soarelui de dimineaţă.
Moarte, dacă eşti din cele bune,
nu-ţi înfige gheara lungă
în iubiri cu pasiune,
lasă-le să se consume
cum e dat în timp norocul
să-l găsească pe oricine
pân’ s-o termina sorocul.
Şi de-o fi să fie moarte,
noi vom şti, tu eşti de vină
cin’ de viaţă ne desparte,
nu e pronia divină.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania