ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

POEM E

Omul de lângă fântână

La o răscuce de poveste fără zmei,
un om aşezat lângă o fântână
îşi răcoreşte sufletul.

Nu trece nimeni, doar o adiere de vânt
suflă peste o câmpie mirositoare,
de când aşteaptă a înflorit şi salcâmul,
se apropie seara şi o să pornească la drum,
nu poate să spună unde se duce
şi de ce se grăbeşte.

Poate trecutul îl împinge în faţă,
îl cheamă-n oraşul de lângă dealuri
unde are nevoie de identitate,
de spiritul care-l animă să urce
în propriul său trup.

Aproape că simte-n inimă fereastra
de la care-l priveşte lumea
şi doreşte să se regăsească
în mijlocul ei.

Pleacă din sine liber
spre alte zile şi nopţi
pe care le povesteşte nervos
şi nimeni nu-l ascultă,
de aceea scrie, scrie poeme de revoltă.

În spleenul iubirii

Sufletul nu mai poate răbda,
dă ocol durerii,
o îmblânzeşte cu o mângâiere de copil
ce răscoleşte trupul şi-i dă culoare,
de se luminează la faţă
cu buzele arse.

Inima-n freamăt asemenea frunzelor
în spleenul iubirii
urcă toate treptele emoţiei
pe curbele voluptăţii.

Respiră aromele şi răcoarea nopţii
filtrează fericirea şi o aşează-n fereastră,
să simtă cum se deschide orizontul,
devine miere vâscoasă şi nu mai curge,
se purifică într-o stare solidă.

Până şi dulcele se concentrează-n sine
doar timpul îşi lasă amprenta
liberă şi celestă.

Se împărăteşte cât mai mult verdele,
urcă-n arborii viitorului la care aspiră
să-şi pună păsările pe ramuri la concertul dimineţii,

de nimic nu va mai fi cum a fost,
dar lumea nu se va sfârşi,
se va schimba.