Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Poemele singurătăţii, de Nicolae Vălăreanu Sârbu

    ValareanuNicolae VĂLĂREANU SÂRBU
    Poemele singurătăţii

     

     

     

    Singurătatea


    Sunt atât de singur
    că te pierzi în singurătatea mea
    fără haine şi cu sufletul gol.

    Numai după ce ne cunoaştem bine
    şi degetele tale simt carnea moale
    mă înveleşti cu trupul tău cald.

    Învins de cuprinderea mea în tine
    trecem împreună prin porţile raiului
    dincolo urmează râuri de lapte şi miere.

    Lupta cu tine e ca o zi călduroasă,
    îţi ard călcâiele şi chiar tălpile
    pe lungul drum supus ascezei.

    Nu ştiu dacă mergem înainte ori ne întoarcem,
    singurătatea nu se mai simte.
    Ceva se schimbă-n fiecare fără să ştim.
    Cu mâinile fac semne dar nimic,
    numai tu te ridici deasupra
    şi palmele mele te prind şi te scapă.

    Când mă agit, tu stai liniştită,
    muşc din carne ca dintr-un măr
    din care dragostea-ţi musteşte.

    Dacă urc treptele, mă îndepărtez,
    nu, îţi rămân alături.

    Dacă mă frământ în singurătatea ta
    arzi ca flacăra, se va topi gheaţa.
    Te las să ieşi din ea călare,
    caii nopţii nu au şa
    şi aleargă biciuiţi.
    Ochii mei şi ai tăi sunt totuna,
    pleoapele îi acoperă.
    Oricum sigur vedem mai bine
    ce se-ntâmplă-n interior.

    Singurătatea caută


    Vine o vreme când oraşul nu-mi mai aparţine,
    străzile lui îmi sunt străine, goale de oamenii pe care-i cunosc.
    Singurătatea caută o altă singurătate rebelă,
    femeile îmi par atât de îndepărtate de orizontul ruginit
    încât lumina se scaldă pe feţele lor în piscină.
    Nu le interesează decât sclipiciul parfumat al dorinţei
    în care se îneacă sentimentele în buzunarele pline,
    nimeni nu se interesează de nimeni decât cu un scop
    şi scopul acela umple cu iluzii orice gol nevinovat.
    Îmi dau seama că oraşul pe care-l iubesc nu mă recunoaşte,
    locuiesc în poezia lui cu trupul şi sufletul înflorit de miraj,
    lumea mea şi lumea lui negociază pe podul minciunilor
    tot ce aş vrea să scriu şi să ne aparţină ca o proprietate
    moştenită, înscrisă în frumuseţea de gând a locuitorilor
    ce se trezesc în fiecare dimineaţă visători
    cu o rază de soare pe umeri.

    Sibiu, 30.10.2016.

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5