Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Poeții Generației Războiului. Sergiu Filerot ( G. Niculescu). (14

Sergiu FILEROT ( G. Niculescu)

 

Ca scriitor, Sergiu Filerot (pe numele real G. Niculescu) este autorul unu singur volum cunoscut de versuri, intitulat Om, volum-pamflet adresat direct guvernanţilor din 1942. Despre Om scrie, cu mult respect şi mai ales cu multă căldură, Marin Preda, în Viaţa ca o pradă. Autorul era directorul unei tipografii, Tiparul universitar, prin 1940-1942. Vrusese să-şi tipărească cu forme legale volumul Om, dar nu primise viza cenzurii militare şi l-a tipărit clandestin. Marin Preda scria despre acesta că „era subversiv, cu versuri tari despre războiul pe care îl duceau armatele noastre, prin care poetul exprima presentimentul dezastrului final.” Poetul a fost arestat, iar cartea Om a fost confiscată şi pusă pe foc.

Volumul a avut un tiraj de 627 de exemplare; poetul nu-l dedică eroilor ce luptau sau luptaseră în război, ci „eroicelor hoituri, prietene ale corbilor”. Totul este protestatar, în această carte eretică de la dedicaţie până la ultimul poem. Sergiu Filerot încearcă să modeleze un om nou, dar îşi declară cu adresa politica neputinţa:

„Zeii erau şi ei încă incomplet mutilaţi
Pentru că Omul, acum, nu putea avea – oficial – fraţi,
Că visul îi era abia în germen
Iar răsăritul gândului mai avea până la termen.” (Om)

Poezia lui Sergiu Filerot nu rămâne într-o istorie estetică a literaturii, dar se înscrie ca un document sincer al sensibilităţii generaţiei sale.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania