Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.11 (143),  Noiembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Poetul clujean Sorin Grecu – un neastâmpărat liric!

Primit pentru publicare: 25 Nov. 2020
Autor: Ionuț ȚENE, Cluj, UZPR     
Publicat: 25 Nov.  2020
© Ionuț Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Poetul clujean Sorin Grecu – un neastâmpărat liric!

Poetul clujean Sorin Grecu este un personaj pitoresc al insectarului cu poeţi din Cluj. Pe stradă, când merge pe lângă prieteni, pare un actor din filmul american „Rebel fără cauză”. Debutează, doar aşa cum dădea voie cenzura, în volumul colectiv „Alfa”, la editura Dacia, la sfârşitul regimului comunist, deşi se prezintă un persecutat al obsedantului deceniu 80. Absolvent de liceu filologic de elită din Cluj-Napoca, poetul Sorin Grecu s-a impus încă de la început, în arealul literar ardelean, ca un vânător de „vânare de vânt”, în stilul lui Bob Dylan. El s-a născut liric între două plăci tectonice literare: optzeciştii care nu l-au asimilat şi milenariştii post-decembrişti, care l-au perceput uşor îmbătrânit semantic şi nu prea avangardist. Astfel, în singurătatea sa lirică atroce, Sorin Grecu a mers pe drumul lui sinuos şi emblematic, câteodată cu încercări şi hârtoape metafizice, reuşind totuşi să creeze o poezie independentă de curentele epocii, suficientă sieşi, dar nu prea liricizată. Stilul său este eclectic redundant, în care încearcă să ia faţa cu metafore tari, sexualizate, optzeciştilor, iar prin întorsături de situaţii versificate să depăşească tendinţa post-decembristă prea inovatoare. Sorin Grecu este o reîntoarcere la baladesc, nu prin versificaţie, ci prin stilul de viaţă boem, de veşnic truver care împleteşte cotidianul cu scena de teatru din cartier. Permanent în căutare de fapte şi soluţii lirice inedite îşi inundă preajma cu basme reale şi fantastice, lăsându-l pe interlocutor „mască” şi sedus de poezie. Vaşnic şi veşnic îndrăgostit de muze, poetul le dezbracă în lungi versuri transparente. Persuasiv şi incisiv ca un ketonal liric, ce pune balsam pe rănile cunoaşterii lirice, Sorin Grecu oferă dese şi nenumărate surprize editoriale, de la jurnalism, poveşti ficţionale până la volume de versuri originale, care le dăruieşte ca pâinea caldă din vremea lui Ceauşescu.

Recentul volum de versuri „Viaţa la întâmplare” (Editura Dota, Cluj-Napoca, 2019) este despre Apocalipsă, ceea ce ne puteam aştepta de la poetul întâmplărilor crepusculare. După ce a scris pe coapsele femeilor frumoase versuri şi pe paturile de la morga centrală a oraşului, ambele ipostaze inspirându-l, Sorin Grecu revine fulminant cu un nou volum de versuri, de data asta iniţiatic: caută cu înfrigurare tainele şi semnele care aduc sau cheamă Apocalipsa. Este o vedere reală şi profundă „asupra nimicului”. Declamă cu patimă că „ăştia-ţi confiscă în fiecare zi câte o hârtie de turnesol/câte un gând cîte un adjectiv câte o sculă de exprimare/câte o icoană câte o ică/da nu-i nimicăp/te porţi mai departe neasemuit de firesc…”. Poetul disimulează pentru a păcăli preajma cuprinsă de disperare. Parcă anunţă „avant la lettre” pandemia de Covid 19, timpul unei ipocrizii asumate pentru a supravieţui social şi mental. Apocalipsa e zi de zi, fără perdea: „Ce peisaj de linişte şi speranţă/o întreagă naţie adormită/mulţumită/de libertatea de a privi la televizor/de a se plimba cu muzica-n căşti/şi să treacă apoi calea ferată exact când vine trenul”. (Moartea în somn). Morga este un fapt divers în poezia lui Sorin Grecu. Este o solidaritate cu morţii până la identificare în „minunată lume nouă” care ni se pregăteşte: „Eu dacă mă blochez emoţional e jale/îmi spunea deunăzi cu obidă manipulatorul de cadavre/cel cu o pareză facială-dreapta/care îmbracă dezinvolt morţii- pe pariu – cu o mână…” (Empatie). Nicio ipostază nu pare să-l liniştească pe neastâmpăratul poet: „patul de hotel în care te răsuceşti – un fel d egroapă/cu pământ ceva mai afânat/când captivii din rezervaţie şi-au revenit puţin…” (Hotel). Până la urmă poetul este conştient baudelaireian de drama vieţii pe care o percepe cu ilaritate între morţii sau personajele de la morgă care par mai vii decât „elita” ignorantă şi ternă a societăţii: „Decât să te sinucizi mai bine/o faci puţin câte puţin în fiecare zi/trăind gluma ieftină care ţi se oferă/astfel încât până la urmă să ajungi şi tu să speri schematic…” (Corespondenţe). Sorin Grecu şi-a asumat singurătatea şi singularitatea într-un neastâmpărat lirism care coboară, paradoxal înălţând preajma: „Deşi aparent mai liber/umbli prin jungla urbană nebărbierit/asemeni urşilor şi mistreţilor/fericit c-ai sărit din programarea recentă a morţii”. Pentru poet viaţa este o călătorie care se finalizează doar apocaliptic: „Ai pornit în călătorie mânat de un impuls/de-a fugi de tine însuţi/şi totuşi de-a te redescoperi într-un târziu/întreg dar totuşi modificat pe o stradă periferică”. (Viaţa la întâmplare). Poezia lui Sorin Grecu este un puzzle încărcat de emoţii şi sentimente fluide, care nu totdeauna urcă seva lirică în copacul poeziei, dar sigur poetul îl escaladează cu o imaginaţie debordantă şi stil conturat, chiar dacă nu reuşeşte să ajungă în vârf. Poate nici nu mai contează cine culege „cireaşa poeziei”, vorba de duh a lui Nichita. Poate nimic nu este la întâmplare, nici poezia lui Sorin Grecu.